Susţineam, ieri, că gândirea de tip comunist şi mafiot este prea amprentată în minţile oamenilor şi arătam că învăţământul universitar românesc evoluează calitativ spre faliment. În continuarea aceleiaşi idei, avem următorul aspect. Prin lege, în consiliul profesoral, cel care decide orice priveşte învăţământul la nivel de facultate, 25% dintre membri sunt studenţi. O nouă demagogie aberantă.

Adică ei nu ştiu încă ce trebuie să înveţe, dar aprobă sau dezaprobă măsuri propuse de cei care trebuie să predea. Astfel, un student de anul I îşi dă cu degetul în sus despre ceva ce va învăţa în anul VI, despre planul de învăţământ al anului VI, de exemplu, sau despre probleme de posturi de cadre didactice, probleme de care este tot atât de îndepărtat precum Gâgă de Lună. Simple minciuni. Desigur, în spirit democratic, trebuie să existe reprezentanţi care să asiste la şedinţe pentru a putea transmite mai departe şi pentru a-şi putea expune punctul de vedere în probleme care privesc alte aspecte strict ale vieţii studenţeşti. Dar de aici şi până la minciuna political correctness (fostul principiu comunist "neabătuţi, pe linia partidului") este prăpastia realităţii, care din minciună în minciună ne duce spre faliment.
Un alt exemplu de eronată şi comunistoidă înţelegere a lucrurilor. După cum multă lume ştie, specialităţile medicale sunt diferite între ele tot aşa precum un inginer specialist naval este diferit de un specialist în avioane, deşi ambele sunt mijloace de transport. Învăţământul medical presupune aceleaşi diferenţieri. Ei bine, gânditori cu cap de gâscă, în numele primatului "economic", pentru a plăti doar un post de şef de catedră, indemnizaţie echivalentă cu venitul unei femei de serviciu, adună 3-4, uneori 5 specialităţi într-o singură catedră, aşa cum ai aduna gâşte, capre şi iepuri, spunând: Aceasta este turma mea. Lucrează în locuri diferite, uneori la kilometri unii de alţii. Nu se cunosc între ei, au preocupări total diferite. Se apleacă asupra unor domenii foarte diferite ale realităţii. Cum pot ei forma o unitate? Dacă o catedră nu este o unitate, atunci care este sensul ei? Pot continua cu 1000 de întrebări în analizarea erorii. În primul rând, premisa este eronată. Învăţământul nu este o fabrică. El nu produce lucruri vandabile. Dar învăţământul produce oameni, produsul social suprem. Pentru orice minte, oricât de creaţă ar fi ea, oamenii se deosebesc de lucruri, deci şi "procesele producţiei" sunt fundamental diferite. Aşadar, în organizarea structurilor de predare (învăţământ) şi cercetare trebuie să regăsim alte principii şi nu în primul rând numărarea griţarilor.
Logic este ca fiecare disciplină să formeze o unitate de sine stătătoare, o catedră, oricât de mică ar fi ea. Echipele (colectivele catedrelor) ar fi omogene, ar vorbi aceeaşi limbă, ar promova în cunoştinţă de cauză interesele disciplinei, adică ar lupta pentru progresul în disciplină. Nu se înţelege că istoria ştiinţei este formată din personalităţi şi nu din turme electorale. Nivelarea tuturor sub steagul economisirii înseamnă, de fapt, nivelare de tip comunist. Dacă se vrea articularea principiului economic, este foarte simplu să dai indemnizaţia de conducere în funcţie de numărul de membri ai catedrei. La numărul total de cadre didactice ale unei facultăţi şi munca dedicată conducerii. Împarţi la numărul de cadre didactice şi ajungi imediat la indemnizaţia cuvenită şefului de disciplină (automat, şef de catedră), respectând şi principiul economic. Toate aceste lucruri sunt consecinţa unor fenomene cu mult mai generale pe care cu greu le conştientizăm. Nenorocita de sămânţă ideatică marxistă, care era un adevăr parţial, dar adevăr referitor doar la societatea preindustrială a mijlocului de secol XIX, din cauza iluziei formidabile şi demagogiei populiste a prins rădăcini peste tot. În răsăritul Europei şi în Asia a înflorit comunismul ideologic şi economic. În Europa occidentală, dar mai ales în SUA, a înflorit comunismul moral şi cultural. Noi, până la ruptura din decembrie 1989, am fost feriţi de ultima variantă. Am scăpat de comunismul ideologic şi economic, dar în deşertul social generat de acesta înfloreşte în mod periculos comunismul moral şi cultural importat prin imitaţie şi lipsă de gândire din SUA.
Dacă dorim generaţiilor viitoare propulsarea în normalitate, este cazul să regândim lucrurile.