Într-un interval de timp relativ scurt, două clădiri cunoscute din Oradea au devenit vedete naţionale în timp ce piereau arse pe rug. Ambele subiecte fierbinţi s-au petrecut în sezonul estival şi în răcoarea nopţii, numai bine pentru a fi întoarse dimineaţa pe toate feţele, la terasele redistanţate social.

O teorie a conspiraţiei a început să circule încă de sâmbătă dimineaţa, când grinzile halei agroalimentare mai fumegau sub furtunul pompierilor şi stropii de ploaie. Clădirea mai bătrână decât centenarul, deşi era declarată monument naţional industrial, stătea ca o măsea stricată în zâmbetul larg, cu sclipici, al unui viitor centru antreprenorial poleit cu fonduri europene. Prea s-a potrivit la fix extracţia din peisaj a clădirii, au comentat redistanţaţii sociali pe la terasele târgului.

Într-adevăr, prăbuşirea în flăcări a bătrânei hale, cu toate acareturile şi produsele comercianţilor pe care le adăpostea, s-a sincronizat cu buldozerele care au început deja să demoleze clădirile vechi din Piaţa Cetate. Norocosul edil care răspunde de acest proiect a tras un bileţel câştigător şi poate reconfigura proiectul, cine să mai aibă nervii şi resursele să refacă o veche clădire industrială, cu aspect îndoielnic pentru unii?! În afară de farmecul conspirativ, nimic nu susţine această teorie, chiar nu cred să moştenească cineva din cadrul administraţiei locale curajul dement şi nervii de oţel ai celor care au pus la cale incendierea Reichstagului şi să repete povestea pe o biată hală de pe malul Peţei, care a văzut la viaţa ei şi mustaţa primarului Rimler Károly, basca proletară a lui Gheorghiu Dej, dar şi sprâncenele unite şi încruntate din Birtin.

Pompierii au pe masă cadavrul fumegând şi trebuie să stabilească cauza decesului. Pariul meu rămâne şi al lor, salvatorul scurtcircuit electric. Nici nu e de mirare, la câte vitrine frigorifice şi alte jucării energofage funcţionau înghesuite sub acoperişul de stejar centenar, că a plesnit reţeaua într-o doză uitată de vreme şi electricieni... „Şi cum de aşa o bătrânică venerabilă nu avea încheiată o poliţă de asigurare pe viaţă?”, răzbate o altă întrebare de prin târgul sâcâit de ploi şi picamere. Chiar aşa, unde aţi mai întâlnit asiguratori în ţara asta care să încheie o astfel de poliţă prin care şi-ar trage singuri şuturi în coa...nturi?! Şi uite cum o proprietate a statului poate funcţiona legal, fără asigurare, sau autorizaţie de securitate la incendiu, în timp ce plătitorul de taxe, proprietar de 55 mp la bloc, trebuie să-şi asigure pereţii la cutremur, incendiu, meteoriţi şi păduchi laţi, altfel e băgat pe lista datornicilor şi executat silit.

În timp ce paguba oraşului va fi uitată şi acoperită cu fonduri europene, chiriaşii ADP vor rămâne cu buzele umflate de datorii. Nici ei nu au fost asiguraţi, să fim serioşi, cine să asigure morcovi, borcane cu miere şi case de marcat într-o ţară în care şi după o banală tamponare în trafic trebuie să baţi la zeci de uşi să-ţi primeşti banii pentru tabla îndoită la maşină... În alte zări mai vesele, chiar dacă tocate metodic vara de uragane precum Harvey sau Katrina, proprietarii rămaşi fără case, asigurate chiar, au primit în cont sume de bani suficiente pentru a o lua de la capăt. Iar comercianţilor cărora huliganii le-au spart magazinele şi le-au furat marfa, în isteria neomarxistă #BlackLivesMatter, acelaşi stat grijuliu le-a plătit integral paguba şi a trimis potera să-i găsească pe tâlhari.

Reflexele comunistoide „merge şi aşa”, ori „ştim noi mai bine ce trebuie făcut, cetăţenii să-şi vadă de servici” dispar la fel de greu pe malurile Peţei şi ale Dâmboviţei. Se face pentru oraş, dar ce se mai face pentru oameni? Hala agroindustrială a devenit istorie, deşi ar putea renaşte kitch, iar Piaţa Cetate se va transforma radical. Decontul pe termen lung îl vor suporta însă tot orădenii. Sărăceşte Primăria Oradea dacă îi ajută pe aceşti comercianţi să-şi refacă micile afaceri? În fond, de acolo, mulţi orădeni îşi umpleau cămara cu produse locale delicioase. Ajutându-i pe aceşti oameni, ne ajutăm pe noi, orădenii.