Dintr-o uzanţă încetăţenită în rândul orădenilor zilelor noastre, am navigat pe internet pentru a fi la curent şi, eventual, pentru a lua parte la evenimentele culturale ce se vor organiza în următoarele zile în urbea natală. Cu foarte neplăcută surprindere, am citit că imberbii care sunt grupaţi în Asociaţia Tinerilor Maghiari Ardeleni invită doritorii să sărbătorească săptămâna viitoare "70 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord" şi să-şi aducă aminte de covorul de flori aşternut de locuitorii Oradiei sub copitele calului alb cu care Horthy Miklos a intrat în Oradea.


Carevasăzică, să sărbătorească! Ori tinerii care pun la cale întâlnirea de la Universitatea "Partium" nu cunosc urmările acelei nefaste zile de 6 septembrie 1940, necunoscând istoria locală, ori le ignoră cu bună ştiinţă, jignind memoria celor 600.000 de evrei, adunaţi de soldaţii horthyşti (sub pretexte caritabile) şi ucişi metodic în lagărele de exterminare naziste. Nu mai vorbesc de românii din Ardealul cedat de regele Carol al II-lea, cei cărora li s-a interzis dreptul la muncă, pentru a fi determinaţi să plece din locurile natale, nemaiavând mijloace de subzistenţă. Astfel, foarte mulţi dintre aceştia (peste 1.300.000 de suflete) fie s-au refugiat, fie au fost expulzaţi în România Mare din oraşele Oradea, Salonta şi din peste 180 de sate bihorene. Mulţi dintre ei au fost terorizaţi, unii au fost bătuţi până la ultima suflare, alţii - jefuiţi, casele le-au fost devastate de către populaţia maghiară şi de către armata horthystă, aceasta din urmă obligându-i prin forţa armelor să-şi părăsească locuinţele şi bunurile, însoţindu-i până la frontiera vremelnică dintre "Ardealul eliberat" (avea să fie cu adevărat eliberat abia la 25 octombrie 1944, când armatele române au împins dincolo de Carei trupele de ocupaţie aduse pe aceste meleaguri prin efectul unui odios Diktat) şi Ţara Mamă.

Avînd în vedere crudele adevăruri istorice amintite, înclin să cred că tinerii maghiari bihoreni care aniversează o zi tragică pentru conaţionalii lor români nu conştientizează că iniţiativa lor poate duce la tensionarea relaţiilor lor şi a etniei de care aparţin cu concitadinii români şi evrei; cu atât mai mult cu cât mulţi dintre aceştia din urma trăiesc în familii mixte, în care fie soţul, fie soţia este de etnie maghiară şi trăiesc în înţelegere şi armonie cu toţi vecinii lor, indiferent de etnia din care fac parte, în buna tradiţie a cosmopolitului oraş de pe malurile Crişului Repede.


Mă consolez puţin cu gândul că tinerii "emişti" bihoreni sunt puţini şi necopţi. Ce le va trece lor prin minte, însă, atunci când vor fi mari? Încărcată ar trebui să le fie conştiinţa celor care i-au "băgat în brazdă" să intre cu plugul şi să are adânc pe un teren atât de sensibil, sub care zac îngropate amare şi crunte suferinţi!