Crizele unui sistem crizat

Reciclarea ştirilor se întâmplă atunci când un ziar sau o televiziune nu ştie cu ce să mai iasă pe prima pagina. Acum cinci ani, când intram în presă, mi-a picat în atribuţii Sănătatea. Am scris doi ani despre sistemul sanitar, despre spitale, despre medici, despre condiţii jalnice, despre cum te îmbolnăveşti în spitale, despre ambulanţe care stau, la propriu, pe butuci, despre legi idioate şi miniştri cretini. Ce am constatat, odată cu mutarea în Bucureşti, este că jurnaliştii din Capitală pierd contactul cu realitatea cotidiană a ţării. Totul gravitează în jurul Bucureştiului, iar singurele ştiri din provincie ţin de companii care mai deschid câte o fabrică - vezi Nokia lângă Cluj-Napoca, companii care s-au trezit cu greve pe cap - vezi Dacia, vezi fostul Sidex Galaţi -, crime şi violuri şi cam atât. Ştirile de pe social din provincie ajung în paginile ziarelor centrale doar prin prisma nenorocirilor, iar aici trebuie să adaug şi inundaţiile, că tot e un subiect la modă. Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au probleme de când s-a inventat sistemul. Bugetele sunt mult prea mici, bolnavii sunt foarte mulţi, pastilele sunt din ce în ce mai scumpe, listele de medicamente se modifică după cum bate vântul. Mai ieri, vecina de la cinci îmi spunea că s-au scos de pe listele de compensate şi gratuite cele mai bune medicamente pentru boala soţului ei, de altfel şi cele mai ieftine. Au băgat, în schimb, nişte porcării care nu ajută cu nimic. Ce concluzie am putea să tragem de aici? Că cineva, probabil, şi-a luat o şpagă. În fond, trebuie să mănânce şi gura lu' producătoru' de medicamentoase ceva. Că de gura lu' birocratu' din minister e inutil să mai vorbim.
Pornind de la problemele de comunicare grave dintre medici şi Colegiul Medicilor, dintre Colegiul Medicilor şi Casele de Asigurări, dintre Casele de Asigurări şi minister şi, per total, problemele de intercomunicare dintre toate cele menţionate se ajunge la o situaţie stupidă din care n-are nimeni de câştigat. Bolnavii nu primesc medicamentele care trebuie, farmaciile sunt ticsite de oameni şi ajung să se umple de datorii pentru că ajung să compenseze din buzunarele proprii (ştiu cazuri în care unii patroni de farmacii au preferat să limiteze plafoanele pe lunile următoare sau să suporte cheltuieli suplimentare - deci pierderi - doar că să nu-i lase pe oameni să moară), Ministerul să îşi strice şi mai rău imaginea. Oriunde te-ai uita, doar crize. Toată lumea e crizată, toată lumea face spume, toată lumea se plânge, iar măsurile sunt luate de aceiaşi. Nu se schimbă nimic. Au trecut patru ani în care cozile de la farmacii n-au dispărut, patru ani în care nu s-a mişcat un deget pentru a reforma un sistem de sănătate bolnav. Într-un final, pe sfârşit de mandat, se trezeşte ministrul să facă scandal cum că, de fapt, de vină sunt farmaciile şi importatorii. Asta în contextul în care importatorilor li se decontează 60% din preţ şi ies pe pierdere. După care se miră că nu mai sunt tratamente pentru cancer şi diabet pe piaţă. Dovada de stupiditate e cu atât mai mare, cu cât ministrul face parte dintr-un guvern care a promis că va restructura un sistem sanitar bolnav, că-l va trata şi-l va vindeca, dar care n-a făcut altceva decât să-l bolmojească şi să-i dea chipul şi asemănarea spitalelor: intri bolnav de una şi pleci bolnav de zece. Altfel spus, o definiţie practică a ceea ce se numeşte infecţie nosocomială.

Ce ne facem mai departe? Inventăm creditele bancare pentru plata medicamentelor, că altfel murim cu zile asemenea sistemului de sănătate românesc ajuns la metastază. O altă variantă ar fi să căutam un preot care să pregătească slujba de înmormântare, că la reforme şi la schimbări n-are sens să ne mai aşteptăm.