Nu este nici o dramă că "revoluţionarul"  proiect de reformare a sistemului sanitar a eşuat lamentabil, pentru că nu se impune neapărat o nouă lege, dimpotrivă. Ca orice altă lege şi legea sănătăţii  poate fi modificată radical printr-o  altă lege, aşa cum s-a modificat radical şi Codul muncii, printr-o altă lege, din păcate numai prin una asumată de guvern. Conform acestor  practici legislative, care fac parte din scenariul aşa-zisei reforme a statului, pripită, amatoriceasă şi grav infectată de interese clientelare şi de grup, principalele legi din ultimii trei ani, au fost adoptate prin ordonanţe de urgenţă sau impuse în  parlament, prin procedura asumării răspunderii guvernului, practici devenite reguli în loc de excepţii, care nu pot fi situate decât în afara democraţiei parlamentare. În atare situaţie,  s-a produs  o gravă şi abuzivă încalcare a atribuţiilor legislative ale parlamentului, dar şi o compromitere diversionistă a imaginii acestuia,  pentru că reprezintă întreaga clasă politică, iar inducerea în conştiinţa publică a sloganului demagogic că"toţi sunt la fel", face parte din recuzita vastului aparat de propagandă al puterii, menit  să creeze confuzie, pentru ca oamenii să nu poată face diferenţă, dintre putere şi opoziţie, care este totuşi netă.  Menţionăm că, prezentul articol nu are ca obiect nici teoretizarea procedurilor legislative şi nici abordarea din perspectiva medicală a legii sănătăţii publice. Înţelegem doar să încercăm,  pentru cititorii Crişanei, o succintă abordare, într-o retorică argumentată, din alte două perspective: cea juridică, de reglementare şi aplicare a legii şi cea care vizează  moralitatea publică, care ţin deopotrivă de normalitatea funcţionării unei societăţi democaratice. Reforma sănătăţii publice, care să asigure românilor  garantarea dreptului la sănătate, prevăzut de art. 23 din Constituţie, a început în anul 2006 şi nu s-a terminat. Reamintim cititorilor că, Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28.04.2006, are 128 de pagini. În 863 de articole, mai mult decât unele coduri juridice fundamentale şi 12 anexe, completată cu sute de pagini de legislaţie secundară, legea reglementează exhaustiv şi în consens cu legislaţia europeană sistemul de sănătate. Să ne reamintim că, această lege a fost adoptată în contextul politic în care funcţiona alianţa DA şi a fost promulgată de actualul preşedinte. Pentru că, a fost adoptată tot prin asumarea răspunderii guvernului, legea a trebuit modificată de 50 de ori în cinci ani. Dar  legea a fost elaborată de specialiştii şi practicienii din domeniu şi este funcţională. Mai mult, unele măsuri din lege încă nu au fost finalizate. De exemplu,  legea prevede că începând cu 01.01.2008, românii trebuiau să beneficieze de cardurile european şi  naţional de sănătate, ceea ce nu s-a realizat încă. D-l preşedinte avea perfectă dreptate, la ultima conferinţă de presă (poate chiar ultima dacă va înţelege să renunţe la rolul de "jucător", pe la televiziunile puterii, în favoarea fişei postului de  preşedinte şi reprezentant al tuturor românilor, mediator echidistant şi neangajat politic), când afirmă că, în ultimii cinci ani, cheltuielile din sistemul sanitar au crescut sistematic, iar în paralel a crescut şi corupţia din sistem. Domnia sa nu ne-a spus însă nici un cuvinţel despre cauzele acestei situaţii şi cine poartă responsabilitatea. Independent de orice cauze obiective şi subiective, concluzia care se impune de la sine este că situaţia de mai sus se află într-o strânsă legătură cu nemăsurata lacomie a clientelei politice. Cine nu este primul doctor al ţării, s-a erijat totuşi în doctor şi a pus un "diagnostic" sistemului de sănătate, a iniţiat şi susţinut un proiect de lege, depăşindu-şi atribuţiile constituţionale, dar înainte de asta a numit personal decidenţii din vârful piramidei sistemului sanitar, iar pe de altă parte a păstorit în toţi aceşti ani din ce în ce mai multe instituţii ale statului şi puterea executivă, care la rândul ei a politizat excesiv sistemul până la cel  mai de jos post. Această  constatare a situaţiei de fapt, este nu numai tardivă, dar şi ineficientă pentru că nu identifică adevăratele cauze ale dezastrului. Grav este şi faptul că, în toţi aceşti ani nu s-au iniţiat anchete parlamentare sau ale instituţiilor statului pentru combaterea nelegalităţilor din sistem sau a  fraudelor din achiziţiile  publice, adesea inoportune, făcute cu dedicaţie şi la preţuri exagerate. În mod evident, pentru administrarea politică şi păguboasă a sistemului, fără a asigura respectarea legalităţii şi controlul utilizării  resurselor financiare, sunt susceptibile nu numai  responsabiltăţi morale, dar şi grave răspunderi  juridice.        

(Va urma)