Cu (pr)ofu' la psiholog

Privită ca pe o modalitate de menţinere a igienei psihologice a corpului profesoral, testarea s-a transformat într-o simplă formalitate costisitoare. Nivelul ştiinţific al testelor este, de asemenea, discutabil pentru o procedură care ar trebui să identifice într-un stadiu incipient unele probleme de natură emoţională. Odată depistate, acestea ar trebui apoi, cu acordul persoanei în cauză, să fie confirmate sau analizate prin analize clinice, medicale şi psihologice suplimentare. „Testările psihologice se ţin cum se ţin, dar sunt obligatorii în continuare, fiind prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale. La începutul fiecărui an şcolar, conducerea şcolilor trebuie să asigure testarea cadrelor didactice. Rezultatele se comunincă în mod individual şi se eliberează o adeverinţă din care să reiasă dacă persoana respectivă este aptă sau nu pentru profesie. Acolo unde sunt probleme, cazul se comunică şi directorului de şcoală, urmându-se apoi o procedură medicală, sau psihologică, după caz" ne-a declarat jurista Inspectoratului Şcolar Judeţean, dr.Ramona Bacter. Toată lumea primeşte însă, pe bandă rulantă, adeverinţă favorabilă, semn că testările sunt doar de ochii lumii, o formalitate care trebuie îndeplinită. Dacă testarea este doar o formalitate, testele ca atare par o glumă. Unele întrebări la care profesorii sunt nevoiţi să răspundă sunt de-a dreptul stupide şi nu e de mirare că sunt tratate ca atare de profesori, totuşi nişte persoane cu studii superioare şi care, teoretic, prin natura profesiei, sunt pedagogi. Şi nu trebuie uitat că înaintea apariţiei psihologiei ca ştiinţă, profesorii au fost şi psihologi, altfel spus, pedagogia e mai veche decât psihologia. Testul conţine peste 100 de afirmaţii şi poartă un titlul simplu, „Test de personalitate". Dascălii chestionaţi trebuiau să citească testul şi să aprecieza fiecare afirmaţie cu calificativul „Adevărat" sau „Fals". Cei chestionaţi trebuiau să răspundă cu „Adevărat" sau „Fals" la fiecare afirmaţie, chiar dacă nu sunt absolut siguri de poziţia lor faţă de afirmaţia respectivă. Exemplele de afirmaţii la care trebuiau să pună un verdict sunt halucinante: „Când eram elev(ă) chiuleam deseori de la şcoală"; „Mi-ar plăcea să văd o coridă în Spania"; „L-am privit pe tatăl meu ca fiind omul ideal"; „Am fost un elev care a învăţat greu"; „Nu mă doare ceafa aproape niciodată"; „La şcoală îmi este foarte greu să vorbesc în faţa clasei"; „Cel puţin o dată pe săptămână simt valuri de căldură, fără un motiv evident"; „Uneori simt o dorinţă puternică să fac ceva rău sau şocant"; „Focul mă fascinează, îmi produce plăcere"; „Sunt o persoană foarte dificilă"; „Nu mi-e chiar aşa de frică de şerpi"; „Mi-ar fi scârbă dacă ar trebui să pun o râmă într-un cârlig de undiţă"; „Deseori am impresia că mi-am greşit meseria"; „Am avut experienţe de viaţă foarte ciudate şi bizare" etc. Psihologul doctorand Alin Creţu susţine că aceste aspecte sunt mai complexe decât par la prima vedere. Totul porneşte de la firmele care câştigă licitaţiile pentru testări şi testele care le folosesc. „Se alege o firmă care câştigă licitaţia din n firme participante. Problema e că nimeni nu are niciun control asupra bateriilor de teste folosite, asupra nivelului lor ştiinţific" spune psihologul. Apoi, rezultatele sunt fără excepţie, favorabile. Absolut toţi cei care fac testul îndeplinesc baremul minim pentru a primi aviz favorabil, deşi nimeni nu se îndoieşte că sunt cazuri cu probleme.

Liderul de sindicat Ioan Ţenţ susţine şi el utilitatea aplicării testărilor, dar este la fel de conştient că rezultatele nu sunt conforme cu realitatea. „Testele sunt utile, trebuie să recunoaştem că mai avem printre noi colegi care sar gardul. Sunt utile pentru a depista astfel de cazuri şi pentru a le remedia, sau elimina, după caz. Problema aici însă este alta şi ţine însă numai de bani. Contează numai cine le face şi pe câţi bani, cam atât interesează de fapt" susţine liderul SLÎ Bihor.