Ştiţi cumva care erau miniştrii pe vremea lui Eminescu? Credeţi că ştie vreun profesor de istorie? Ştiţi cumva cum îl chema pe pârlitul de ministru care l-a dat afară din învăţământ pe Eminescu? Ştiţi cine erau milionarii pe vremea lui Eminescu? La întrebarea asta nu se descurcă nici arhivele.

Generalizând, pe termen lung ce contează tejgheaua, desaga, izmenele politice sau ştiinţa şi cultura? O lume întreagă care se duce la Paris, ce se duce să vadă? Muzeele şi capodoperele arhitectonice ori urma paşilor prin praful drumurilor a marilor potentaţi care de-a lungul secolelor au râgâit satisfăcuţi, vulgari şi hămesiţi pe malurile Senei? Oricâtă minciună ar zace în pieptul demagogului politic, nu se poate da decât un singur răspuns. Altfel scuipă în urma lui şi raţele. Există în permanenţă şi oriunde un raport între prezent şi viitor. Din acest punct de vedere, de exemplu, la întrebarea cine a fost Gheorghiu Dej, care doar cu un semn de deget putea trimite la moarte coloane de oameni pe vremea lui, acum, în viitor, se va răspunde: "A fost un mărunt politruc care a trăit cam pe vremea ultimei părţi din viaţă a lui Brâncuşi".
Despre câţi dintre primarii Parisului ştie o lume întreagă? Despre unul singur, Haussman, care în secolul al XIX-lea a făcut din Paris, ca oraş, ceea ce este astăzi, l-a sistematizat şi a elaborat regulile arhitecturale ale oraşului. Şi ai noştri tineri se duc la Paris cam de 200 de ani, dar vorba aceea, "s-au dus şi s-au întors boi". Ce înţeleg din toate acestea aleşii locali, dintre care, pe parcursul clipei de patru ani, mulţi doar râgâie prin primărie ori prin prefectură, ridicând un membru în sus, după cum li se dictează şi le dictează interesul? Păi ia să vedem! Înainte de a avea zeci de mii de studenţi Oradea avea zeci de librării, oricum peste 10. Azi are doar o librărie, privată (Humanitas), prin grija intelectualilor din primărie, de-a lungul democraţiei.
Dacă nu ar fi existat iniţiativa privată Humanitas, Oradea ar fi fost singurul oraş universitar din lume fără nicio librărie. Iar intelectualii din Consiliul Municipal au fost, şi unii încă sunt, cadre didactice.
Avem zeci de mii de studenţi şi mii de cadre universitare, dar nu avem o librărie universitară. Avem peste 1000 de studenţi la medicină şi farmacie, plus peste 400 de cadre universitare medicale, dar nu avem o librărie medicală. Nu se puteau păstra toate fostele librării pentru interese publice culturale? Ba da, dar asemenea iniţiative nu generează peşcheş, nici relaţii etc. Ar fi putut fi spaţii pentru expoziţii, spaţii de vânzare a tot felul de articole produse de plasticieni etc. Toate acestea însămânţează bunul gust. Acesta îmblânzeşte instinctele şi civilizează relaţiile dintre oameni. Ar fi prea multe de spus în această direcţie, mă voi opri doar asupra ultimului caz, scadalos, dacă vorbim cu blândeţe, şi abject, dacă îi zicem pe nume. Este cazul desfiinţării atelierului de sculptură al artistului Cornel Durgheu. Este omul care a înfrumuseţat oraşul cu opere care îl marchează, aşa cum este Monumentul Pompierilor de pe str. Avram Iancu. Acest om, care a gândit refacerea Cetăţii Oradea pentru a fi transformată într-un centru cultural internaţional, avea închiriat un atelier între zidurile acesteia. Are omul dreptul la chirie aşa cum au şi alţii. Dar alţii şi-au pus ochii pe întreaga Cetate, pe care vor să se împroprietărească, dintr-o lăcomie care deja trece de limite. Spaţiul aparţine primăriei, iar acolo majoritatea consilierilor sunt, zic ei, români, însă tejgheaua e tejghea "asta îţi dau, asta îmi dai!". Dar dincolo de consilieri există viceprimari, există un primar, un preşedinte de Consiliu Judeţean, un prefect. Nu-i pasă nimănui de viitorul acestui oraş? Dacă vă uitaţi în jur, de economie s-a ales praful. Fără Universitate, Oradea ar fi un oraş mort sau stupid. O universitate fără un fundal local informaţional şi cultural este o pretenţie în băşcălie. Atunci de ce nu doresc oficialităţile să ofere oraşului un viitor cultural şi turistic? Din nimic nu se trăieşte mai uşor şi mai elegant ca din turism. Atunci un spaţiu fabulos ca Cetatea Oradea trebuie gândit în acest sens. Şanţurile ar trebui să fie spaţii de plimbare cu barca. Interiorul cetăţii ar trebui să fie plin doar de ateliere de sculptură, de pictură şi spaţii de expoziţii, de librării generale şi pe specialităţi, de săli de audiţie, de săli de concerte etc. Ar putea deveni pivotul care ar centra turistic oraşul.

Dar pentru aceasta este necesar un plan general de valorificare a cetăţii în folosul tuturor cetăţenilor săi şi mai ales al viitorului acestora. Noi sperăm că actualii edili să repare astfel păcatele celor de dinaintea lor. Şi pot fi siguri că pentru asemenea iniţiative populaţia le va sta alături.