Victor Ponta întreabă: "şi dacă pică Guvernul Tăriceanu, noi ce facem?", la care Viorel Hrebenciuc îi răspunde: "Ai văzut, Victore, că ajungeţi la vorba mea?". Dialogul, relatat de unul din ziariştii ce-au urmărit reuniunea de la Bran, este sugestiv pentru situaţia în care s-a vârât PSD. După ce a fost strâns cu uşa, pe litoral, de către baronii locali, Mircea Geoană a fost nevoit, în cele din urmă, să se supună voinţei acestora. La fel şi celălalt artizan al negocierilor cu liberalii, maestrul în combinaţii Viorel Hrebenciuc. Reproşurile principale aduse PNL-ului au fost că nu dă banii ceruţi de aleşii locali pesedişti şi că încearcă să confişte cele două teme cu miză electorală majoră lansate de social-democraţi: majorarea pensiilor şi ajutoarele pentru agricultori. Strânşi cu uşa de sondajele ce-i plasează constant la jumătatea scorului obţinut la precedentele alegeri, pesediştii păreau să fi decis să înceapă în forţă precampania pentru europarlamentare. Aşa ar zice logica elementară. Acest fapt ar presupune, însă, şi un plan de acţiune. Din păcate pentru el, acest partid - cu un parcurs, din 2004 până acum, atât de haotic şi de ineficient - nu are nici măcar o strategie cu bătaie scurtă, darămite o viziune de durată asupra propriei existenţe. Din culise răzbat zvonuri conform cărora adevărata motivaţie a deciziei de a depune moţiunea de cenzură la adresa cabinetului Tăriceanu ar fi prea lunga perioadă de opoziţie şi ispita tot mai mare a intrării la guvernare. Pentru că, aşa cum Traian Băsescu se mişcă precum peştele în apă aflându-se în permanentă opoziţie cu toată lumea, PSD nu se simte bine decât la putere. Partid construit tocmai pentru a garanta accesul la resursele guvernamentale al clicilor ce s-au impus după ’89, PSD dă semne că nu a învăţat din lecţia opoziţiei decât atât: că trebuie să ajungă, înapoi, cu pâinea şi cuţitul în mână. Cu orice preţ, însă? Pentru că, în acest moment, PSD s-ar sinucide cocoţându-se în Palatul Victoriei. După trei ani de simulacru de opoziţie, autodistructivă în fapt, o pseudo-guvernare ar desăvârşi opera. Dincolo de impresia catastrofală pe care ar lăsa-o aruncarea lacomă spre fagure, variantele prin care s-ar putea realiza visul de aur al oricărui bun pesedist sunt, ele însele, tare păguboase. Iată combinaţiile posibile: fie guvern PSD-PNL, fie unul PSD-PD, fie PSD singur la guvernare. În capcana primelor două variante, e greu de crezut că ar intra liberalii şi, cu atât mai puţin, democraţii, pentru simplul motiv că n-ar avea decât de pierdut. În cea de-a treia, plauzibilă dacă e adevărat că Băsescu i-ar fi promis postul de premier lui Geoană cu condiţia scoaterii PNL de la guvernare, PSD şi-ar mai înjumătăţi, probabil, o dată, procentele până în toamna viitoare, iar PD ar trebui să joace rolul actual al PSD faţă de PNL, susţinându-l din umbra Parlamentului, ceea ce ar distruge aura de puritate inflexibilă de care democraţii ţin cu dinţii. E imposibil, de asemenea, ca preşedintele să reuşească să-şi impună cabinetul pedist pe care-l doreşte, pentru că nici un alt partid n-ar fi dispus să lase organizarea alegerilor ce vin pe mâna redutabilei echipe a lui Vasile Blaga. Mai rămân câteva variante: ori PSD renunţă la moţiune, ori aceasta pică în Parlament, trântită chiar de iniţiatori, cazuri în care social-democraţii şi-ar mai trage câte un gol de imagine în propria poartă. Iar dacă moţiunea trece şi guvernul cade, s-ar putea ajunge la alegeri anticipate, în urma poziţionării rigide a tuturor partidelor, preocupate mai mult de ofensiva electorală, decât de grijile guvernării de scurtă durată. Dar e puţin probabil să mai avem anticipatele despre care se tot vorbeşte de ani de zile, însă pe care doar PD le vrea. Care anticipate, câtă vreme toţi ceilalţi nu ştiu cum să amâne cât mai mult europarlamentarele? Soluţia ca PSD să iasă dintre ciocanul şi nicovala între care a intrat singur? Ar putea fi un guvern de tehnocraţi, susţinut de PSD, PNL, UDMR şi PRM, care să lase acestor partide răgazul să se revigoreze până la alegerile parlamentare la termen şi să ţină PD departe de guvernare încă un an. Horia BLIDARU PS: Aştept părerile voastre, pe această temă, pe Internet: http://blidaru.wordpress.com