Sesizând starea de inerţie, de teamă şi obedienţă a poporului român, serviciile secrete străine declanşează operaţiunile diversioniste, pregătite cu mult timp înainte cu sprijin american, iugoslav, maghiar, francez, austriac, britanic, german etc, pe baza unui plan premeditat şi bine pus la punct. Planul general de subversiune-diversiune prevedea declanşarea unor acte de tulburare a ordinii publice interne, care să aducă la revolta populaţiei, începând de la graniţa de Vest şi până în inima ţării. În acest scop, planul prevedea infiltrarea printre manifestanţi a unor indivizi care să producă turbulenţe, spargeri, distrugeri şi jafuri, cu scopul de a provoca represiunea din partea autorităţilor, adică a Armatei, Securităţii şi Miliţiei. De asemenea, pentru ca oraşele să fie degajate de forţele militare, planul prevedea ca trupele române să fie atrase spre graniţa de Vest, în care scop au fost masate la graniţa Ungariei cu România trupe sovietice şi maghiare, dar şi comandouri franceze, care abia aşteptau semnalul de a pătrunde pe teritoriul României, pentru a face "ordine", scopul lor, ascuns, fiind, însă, acela de a destabiliza şi slăbi puterea şi de a declanşa criza politică destinată să răstoarne conducerea ţării. O asemenea strategie presupunea, însă, o trădare venită din interiorul ţării, de la vârful conducerii politice sau al Armatei, Securitatea indicându-l pe prim-adjunctul ministrului Apărării, Victor Atanasie Stănculescu care, în vara anului 1989 şi-a făcut concediul de odihnă, împreună cu familia, la Balaton, în Ungaria, ocazie cu care a fost contactat internaţional şi informat asupra planului de îndepărtare a lui Ceauşescu. Conform planului, oraşul de unde trebuia să înceapă declanşarea acţiunilor subversiv-diversioniste era Timişoara, pornind de la "cazul" pastorului Tokes, un răzvrătit al Bisericii Reformate, care refuza să execute un ordin de transferare într-o localitate din judeţul Sălaj, precum şi de la ordinul Primăriei Timişoara de a evacua casa parohială situată în Piaţa Maria, în jurul acesteia adunându-se un număr de 10-15 enoriaşi reformaţi, la care, ulterior, s-au alăturat şi alţi trecători din zonă, între care şi români, care strigau "Te apărăm! Te apărăm!". Pe atunci timişorenii, oameni de bună credinţă, nu ştiau că pastorul Tokes era un spion care transmitea informaţii serviciilor secrete maghiare, de unde erau transmise mai departe celor ce coordonau activităţile subversiv-divesioniste din România, printre care şi KGB-ul. De altfel, KGB a încercat să contacteze şi să sondeze câţiva membri ai CPEx cu privire la disponibilitatea lor de a pune în aplicare planul sovietic de înlăturare a lui Ceauşescu şi de înlocuire a acestuia, în primă fază, cu Constantin Dăscălescu, ori cu Ion Ursu sau Gogu Rădulescu, pentru ca, în a doua fază, să apară o "aripă reformistă", condusă de un lider carismatic, vizat în persoana lui Ion Iliescu care, pe atunci, era un disident marginalizat de Ceauşescu.  Deşi Ceauşescu avea cunoştinţă de acest "scenariu", el nu acţionează, ci aşteaptă "autodemascarea" rivalului său, pentru a-l putea neutraliza şi, apoi, elimina, definitiv, de pe scena politică. În acest timp, profitând de plecarea lui Ceauşescu în Iran, Gorbaciov dă semnalul înteţirii ştirilor subversiv-diversioniste şi mutării centrului evenimentelor în Capitală, care "nu trebuie părăsită până la victoria finală". Astfel, Radio Moscova, Agenţia "Reuters", biroul "Asociated Press" din Viena şi "United Press Internaţional" transmit o ştire conform căreia participanţii la revoltele de la Timişoara sunt toţi de etnie maghiară, iar Tokes declanşatorul acestor revolte, un adevărat "erou", omiţând să spună că acesta nu era, de fapt, decât un răzvrătit al Bisericii Reformate şi un spion maghiar, transformând evenimentele din România anului 1989 într-o "revoluţie maghiară", în care maghiarii luptă pentru drepturile lor, falsurile ajungând până acolo încât şi celebrul comentator britanic al postului NBC, Brian Gumbie, afirmă, în direct, că "Timişoara este oraş unguresc şi că revoluţionarii de acolo sunt unguri, nu români", afirmaţie combătută imediat de compatriotul nostru, Ion Raţiu, care se găsea în Anglia de mulţi ani.

(va urma)