Eu reformez, tu reformezi, el reformează, noi reformăm, ei reformează, iar România este reformată de 25 de ani, zi de zi, de ne ia dracu pe toţi! Cine face reformele? Cumva medicii? Ei au distrus ţara cu prostia lor dând cu barda în toate?

 

Îşi permit firmele internaţionale de medicamente să cheltuie bani cu medicii? Sigur că da, doar au bani. De unde? În România de 25 de ani medicamentele (aceleaşi) s-au vândut mai scump decât în aproape toate ţările Europei. Cine aprobă preţul medicamentelor? Nu cumva nişte clienţi politici directoraşi prin ministere? A păţit ceva vreunul în cei 25 de ani postîmpuşcare? I-aţi văzut la televizor? Credeţi că vor păţi ceva? Populaţiei i se dau ţapi ispăşitori medici care prescriu medicamentele. Ei sunt de vină pentru că nu sunt medicamente în spitale, iar populaţia nu are bani să-şi cumpere medicamente, deoarece medicii au distrus economia ţării. Şi dacă vor pleca toţi din ţară, tot ei vor fi de vină. Ei sunt de vină pentru haosul normativ şi legislativ absolut, care stăpâneşte ţara. Sunt posibile surprize de proporţii în sănătate? Sunt, pentru că a dispărut controlul calităţii actului medical, care a fost înlocuit cu un imbecil control administrativ şi financiar. Au existat în ţară aşa-zise Centre Metodologice (centrele universitare prin şefii de clinici) care controlau periodic calitatea actului medical în teritoriu, care puteau propune măsuri de corecţie (inclusiv administrative de conducere) şi care propuneri erau luate în serios şi aplicate de către nenorocitul partid unic. Dar pentru a putea fura, a putea manipula posturi etc... trebuia făcut haos, pentru a crea haos, trebuiau desfiinţate pârghiile de control şi corecţie. Acest lucru s-a întâmplat în toate sectoarele sociale şi economice româneşti. Statul român nu are pârghii de control şi mai ales pârghii organizate sistemic. Le avea, statul român avea pârghii extrem de eficiente de control, doar că erau destinate altui ţel. Nu ascuţişul sabiei este de vină, ci intenţia celui care o deţine. Necazul era că sabia era folosită pentru a fi ţinuţi în ţarc. Până la împuşcare, în toţi anii comunismului, doar câţiva oameni (agreaţi de...) au fost la câteva congrese internaţionale, „în jurul coteţului”. De aceea întreaga ştiinţă regresa şi se pierdea legătura cu trecutul „de aur”. După  ’89 participarea la congrese era la dispoziţia oricărui doritor, dacă avea bani sau avea sponsor. Este imposibil să menţii nivelul unei specialităţi, oricare ar fi ea, din ştiinţă sau tehnică, fără participare la congrese, fără participare la dezbateri tematice, fără contacte directe între cei cu aceleaşi preocupări. Aşadar, aceste participări sunt, dincolo de indivizii ca atare, un interes naţional. Am fost atât de înapoiaţi încât după 25 de ani de deschidere încă suntem la o incredibilă distanţă, pe piaţa de ştiinţă, cu prezenţa în reviste internaţionale etc. de... Nigeria, ca să nu mai vorbesc de alte state. Este sau nu este acesta un motiv de ruşine naţională, dragi conducători imbecili? Dar medicii români au asemenea salarii încât le este imposibil să facă aceşti paşi. Occidentul, când a preluat răsăritul Europei, a pornit opera de democratizare şi occidentalizare a acestuia într-un program amplu, de la acţiuni de tipul sate înfrăţite la tot felul de cursuri pentru decidenţii sociali. Un astfel de program s-a desfăşurat şi în domeniul medical, de la burse de câteva săptămâni, ori luni, la vizite de tip „schimb de experienţă” şi la congrese. Aşa au început să fie duşi la congrese medici români, unguri, polonezi, cehi, bulgari etc.... A făcut parte din politica de luare în stăpânire a răsăritului. Aceasta s-a realizat prin intermediul firmelor multinaţionale de medicamente, care au venituri de miliarde anual. Banii folosiţi de ei pentru asemenea acţiuni sunt mizilicuri. Desigur, fiind pragmatici, în felul acesta, se făceau cunoscute, îşi promovau şi interesele, dar nefiind o singură companie ele se supraveghează reciproc, elaborează reguli concurenţiale, controlabile şi până la un punct corecte. Desigur, interesul lor general de firme era ocuparea pieţei, dar niciuna nu putea şi nu poate, conform celor arătate, să cumpere un medic, medicii, în general, să scrie doar medicamentul lor, deoarece săreau toate celelalte multinaţionale (toate culeg toate informaţiile, inclusiv ce medic câte reţete scrie pentru un medicament anume), iar războiul între ele are nişte limite. Desigur firmele se pretează la mituirea introducerii medicamentului pe piaţă (aprobări) şi la stabilirea preţului de vânzare în ţara respectivă, dar asta nu o face dr. Ionescu din oraşul cutare. În plus, orice medic are interesul vital de a avea succes în tratatea bolnavilor, deci de a prescrie cel mai bun medicament, iar nu de a rata tratamentul, prescriind un medicament care are o viaţă scurtă (din sutele de psihotrope apărute pe piaţă în cei 25 de ani au rămas câte 3-4 din fiecare categorie), deci s-ar vinde pe 3 ani şi ar pierde pe o viaţă. Dar între pretextele de care are nevoie manipularea populaţiei şi realitatea (complicată şi cu multe nuanţe de lumină şi umbră!) actualei practici medicale este o diferenţă de specie. Manipulatorii se folosesc de faptul că foarte mulţi oameni „înghit fără a rumega” informaţiile difuzate, iar aceştia în final formează un curent de opinie care calcă totul în picioare. Şi acum câteva vorbe despre cercetarea medicamentelor. Este clar pentru oricine că progresul terapiei medicamentoase a făcut paşi impresionanţi, dar că ne dorim mai mult de la medicamentele pe care le avem şi că dorim medicamente noi, performante. Este la mintea cocoşului că acste progrese nu se pot face fără cercetări, pe care nu le pot iniţia şi conduce decât un număr foarte limitat de firme din întreaga lume, deoarece costurile sunt enorme, pentru orice medicament nou, de la idee la punerea pe piaţă, costurile depăşesc un miliard şi jumătate de dolari. Ca atare iniţiază cercetări câteva firme americane şi europene (sub o duzină) care sunt controlate de Agenţiile Medicamentului din SUA şi Europa, de o rigurozitate şi inflexibilitate, pe care nu şi le pot închipui cioflingarii, care îşi dau cu părerea în scris, sau la televizor, debitând prostii despre cercetare. Până şi schimbarea culorii pastei cu care scrii sau a modului cum corectezi (nu poţi înlocui documentul!) ce ai scris cumva greşit anulează documentul. Documentele, nu doar formulare oficiale, dar şi ciornele stau la dispoziţia acestor agenţii de control 20 de ani. Orice nerespectare a acestor rigurozităţi se poate finaliza cu scoaterea de pe piaţă a medicamentului. Realizaţi despre ce pierderi este vorba şi de ce rigoarea este atât de dură? Toate rezultatele acestor cercetări multicentrice sunt vizibile electronic în presa de profil, inclusiv centrele unde s-a făcut cercetarea. Inducerea ideii că în unul din centre cercetarea a fost falsă poate crea probleme medicamentului. Ei, acuma, închipuiţi-vă dacă toate firmele de cercetare şi firmele producătoare ar băga în seamă bălegarul mediatic românesc (TVR+hârtiuţe scrise, inclusiv Viaţa Medicală) s-ar simţi în pericol şi ar declanşa procese de recuperare a daunelor (inclusiv de imagine) la instanţe din SUA, cu firme de avocatură din SUA, cam ce s-ar alege de TVR şi de toate hârtiuţele scrise, care difuzează prostii şi minciuni fără a se documenta. Prima fază a cercetării oricărui medicament se face în laborator şi pe animale pentru a testa toxicitatea, metabolismul moleculei, gradul de toleranţă biologică (reacţii adverse) şi efectul propriu-zis la nivel neurofiziologic. Abia apoi se trece la faza a II-a de testare pe VOLUNTARI plătiţi şi abia în fazele III şi IV, după ce se obţine maximă siguranţă, se testează pe oameni bolnavi, aleşi după criterii extrem de serioase, încât, de exemplu, pentru o boală cu răspândire de 1% în rândul populaţiei, în toată populaţia judeţului Bihor, într-un an de zile abia s-a putut forma un grup de 9 persoane. Comparaţi aceste reglementări cu afirmaţii mincinoase şi prosteşti (publicul le ia de bune, nu are de unde să ştie!) diseminate în public: „românii pe post de cobai”, care va fi rezultatul? Probabil România va fi ocolită de firmele de cercetare, locuri pentru care se vor bate alte state. În plus, cercetătorii români care îşi completau astfel salariile de ruşine erau plătiţi cu jumătate de sumă pe caz, în cadrul aceleiaşi cercetări, faţă de colegii lor americani, englezi, germani etc... Aşa puţini cum erau acei bani, adunate picăturile din toate specialităţile şi toate cele 10 centre universitare reprezentau o sumă frumuşică de bani, care intra în ţară, era de fapt export (poate singurul) de inteligenţă. Trebuia distrus şi acesta. Lucrurile se liniştesc deja şi vor fi reluate înainte de alegerile generale. Minciuna şi ticăloşia împuşcă doi iepuri dintr-un foc. Analiza completă a temei ar necesita un volum întreg.