Motto:

"Progresul, doamnelor şi domnilor, e o idee falsă. E, poate, cea mai mare superstiţie. Pe cât de comodă, pe atât de periculoasă. Sigur, există progres în ştiinţă, în tehnică, în tot ceea ce se leagă de confort, de viteză. Dar am progresat, oare, şi sufleteşte?"

(Octavian Paler - "Calomnii mitologice")

 

Iluzia cruntă a progresului social am trăit-o şi o trăim, în continuare, pe spinarea noastră. Generaţia anterioară a băut paharul amar al "progresului social" comunist, care promitea enorm şi în care mulţi au crezut. Actuala generaţie trăieşte dureros rezultatele "progresului", "redemocratizării" societăţii.

 

Privatizarea, cea în care a crezut ca în lunca Raiului tot românul până în decembrie, s-a dovedit, în cazul nostru, un dezastru naţional, o hoţie şi o minciună zdrobitoare, o trădare criminală a poporului care şi-a rupt oasele pentru a clădi zestrea statului comunist. A fost o zestre reală, care folosită cu cap (nu de nişte ilieşcieni, ci de oameni cinstiţi şi pragmatici) ar fi plasat poporul român în centrul şi nu la periferia Europei. Visul s-a transformat, în realitatea locală, într-un abces împuţit. Acelaşi "progres", aceleaşi "reforme" în ton cu... aia a lumii, în învăţământ a adus un dezastru. Aceleaşi "reforme", în ton cu lumea civilizată... hau-hau!... hau-hau!... în sănătate, au imprimat sistemului sanitar (ca sistem!) un regres pe care nu ni l-am fi putut închipui nici în visele de groază. Luaţi ce domeniu social sau economic vreţi şi trageţi singuri concluziile care se impun. Desigur, libertatea merită orice preţ. Dar pagubele, imensele pagube, puteau fi evitate dacă nu eram papagali, adică dacă am fi fost oameni care gândesc. Aşadar, hai să facem şi noi ceea ce fac alţii, s-a dovedit a da rezultate periculoase. Nu tot ce au alţii se potriveşte la noi. Unele trebuie adaptate stadiului moral, de pregătire şi de obiceiuri al populaţiei din acest moment istoric. Este exact ce au observat agronomii. Seminţe de plante agricole, aduse de aiurea, unde dădeau rezultate de invidiat, semănate în solurile şi clima de la noi s-au dovedit a fi sterile şi falimentare. Ele trebuiau adaptate locului şi abia apoi puteau fi utilizate cu folos. La fel şi cu "seminţele progresului social" aduse de aiurea.

Dar exemplele sunt mai demonstrative decât orice teorie. Dacă cineva îmi va spune că o regulă care la germani duce la performanţe sociale şi economice, aplicată la ţigani ar fi de vreun folos, o să-i spun că este redus la minte. Am dat un exemplu extrem, dar exemplul este valabil, ca specie, în cadrul oricărei comparaţii.

Şi acum să trecem la problema noastră, la descentralizare. Cineva care a lucrat şi lucrează la serviciul de evidenţă a populaţiei mi-a spus scurt şi concis: "Înainte toată munca aceasta o făceam şapte oameni. Nu era peste puterile noastre şi o făceam cel puţin la fel de bine ca astăzi. Diferenţa este că, astăzi, acelaşi serviciu are 170 de angajaţi, rupţi în cinci departamente". Cum a apărut descentralizarea, cum au sărit nepoatele, verişorii, prietenii şi tot felul de... fără serviciu. Orice primar are obligaţii... orice consilier are şi el pretenţii... mă rog, măcar la 1-2 pile, orice altcineva local "fă-mi asta că îţi dau asta... Iar nenea Iancu nu vrea să se mai amestece". Şi cu fiecare schemă se umflă. Iar când nu sunt bani se bate cu pumnul în masă, cerându-se bani de la centru (din buzunarele noastre!).

 

Acest fenomen se poate repeta în absolut orice domeniu. Fără un mecanism de control legal şi central, descentralizarea şi autonomizarea (care poartă tot felul de denumiri fâsâite, pompoase, gogoşate etc.) a tot felul de sectoare sociale şi administrative pot deveni catastrofale pentru societatea românească, falimentare pentru stat şi un calvar pentru populaţie. Ideea în sine este valoroasă, dar aplicarea ei necesită analize extrem de serioase în privinţa implementării şi controlului ei.