Într-un context internaţional extrem de nefavorabil, României îi era impus la 30 august 1940 Dictatul de la Viena. În urma acestuia, Ungaria, după ce mai obţinuse părţi importante din ţările învecinate ca urmare a alianţei încheiate cu Germania lui Hitler, obţinea 43.492 km² şi din teritoriul Transilvaniei.

Acest act a fost voinţa Germaniei naziste şi Italiei fasciste, ca urmare a unei obedienţe voluntare deosebite a Budapestei faţă de Berlin şi Roma. Interesant este faptul că Ungaria dorise rezolvarea problemei sale în raport cu Transilvania mult mai repede, imediat după ultimatumul sovietic de la sfârşitul lui iunie 1940, care viza ocuparea Basarabiei. Hitler a atenţionat însă guvernul maghiar că dacă vor face singuri demersuri în direcţia Transilvaniei în acel moment, atunci Germania "îşi va lua mâna de pe Ungaria, iar aceasta trebuie să-şi asume consecinţele unui eventual conflict cu România". Evident că Budapesta nu a demarat în acel moment nici o acţiune, conştientă fiind că într-un conflict direct cu România nu are sorţi de izbândă. De altfel, chiar Hitler şi-a exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de graba cu care Ungaria dorea să-şi rezolve problemele, neţinând cont de obiectivele strategice ale axei Roma-Berlin-Tokio. Neavând ce face, Ungaria s-a conformat doleanţelor Germaniei şi a aşteptat momentul său. Momentul a venit la sfârşitul lui august 1940, nu înainte de a se încerca o mediere a poziţiilor României şi Ungariei în cadrul unor negocieri desfăşurate la Turnu Severin la mijlocul lunii respective. Cererile ungare erau de-a dreptul vulgare, cerând nu mai puţin de 69.000 km pătraţi din Transilvania. Nici chiar ministrul de Externe al Germaniei, Ribbentrop, şi cel al Italiei, Ciano, nu au fost de acord cu aceste cerinţe aberante, astfel încât la 30 august 1940, la Hotelul Belvedere din Viena, au mai tăiat din pretenţiile maghiare. Totuşi, acestea au fost peste aşteptările româneşti. Mihail Manoilescu, şeful delegaţiei române la Viena, a consemnat momentul vizionării noii hărţi a Transilvaniei, aşa cum a fost dictată României: "Am observat întâi că este o hartă românească. Am desfăcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a făcut să nu înţeleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei căutau tăietura de la graniţa de vest pe care cu toţii o aşteptam. Mi-am dat seama însă că este altceva. Am urmărit cu ochii graniţa care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată şi am înţeles că cuprindea şi Clujul... Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că graniţa coboară în jos ca să cuprindă secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Braşovul! O mică uşurare: Braşovul rămânea la noi. Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenuşiu, din cenuşiu, negru..."

Ce s-a întâmplat după instalarea administraţiei maghiare în Transilvania cedată vine din Evul Mediu, expulzări ale populaţiei româneşti, asasinate în masă, violenţe de tot felul, biserici distruse etc. Desigur că, după cel de-Al Doilea Război Mondial situaţia a revenit la normal în cadrele României. După un intermezzo de tip internaţionalist proletar, Transilvania este readusă periodic pe un teren al unor discuţii sensibile, atât pentru români, cât şi pentru maghiari, în funcţie de unele interese de moment sau al unor proiecţii bonăvicioase de viitor care nu au nimic de-a face cu spiritul european de astăzi în care evoluează atât românii, cât şi ungurii. Asta în ciuda faptului că cele două comunităţi convieţuiesc în interiorul unui dialog uman firesc şi fără excese.

Desigur că, din când în când, se lansează în eter idei năstruşnice. Cea mai recentă este legată de ideea unui protectorat al Transilvaniei, supus Ungariei, idee lansată foarte recent de primul revoluţionar decembrist al ţării. Protectoratul este de fapt o formă de dependenţă politică a unui stat faţă de altul, iar statul protector conduce politica externă a statului protejat, acesta rămânând cu politica internă. Desigur că "lansatorul" propunerii cunoaşte prea puţine lucruri despre acest tip de administrare a unui teritoriu, unul utilizat cu precădere în Evul Mediu şi în epoca modernă, înainte de constituirea statelor de tip democratic pe continentul european. Probabil că iniţiatorul cu pricina este un adept al ideilor romantice - curent cultural vizibil la mijlocul secolului al XIX-lea, în cadrul căruia Evul Mediu era revalorizat cu precădere - căci nu ne putem gândi, desigur, că acesta ar avea niscaiva nostalgii legate de vreo structură politică medievală din zonă. De altfel, ideea de protectorat a fost repudiată pentru ultima dată în Europa pe la mijlocul secolului trecut. Ultimul protectorat impus cu forţa a fost înfiinţat de Germania nazistă la 15 martie 1939 în zonele centrale ale Boemiei, Moraviei şi Sileziei Cehe din regiunea care astăzi este Republica Cehă, printr-o decizie personală luată de Adolf Hitler. Protectoratul a încetat să existe din punct de vedere legal odată cu capitularea Germaniei la 8 mai 1945. Să se dorească întoarcerea la acele vremuri sau este doar o slabă informare a "lansatorului"? Oricum, după cum se poate vedea, compania celui care a propus această idee este una selectă.

Gabriel MOISA