Asistăm sideraţi, în mod repetitiv, la eşecuri revoltătoare ale asistenţei sanitare a populaţiei. Toată lumea care gândeşte se întreabă de ce? Explicaţiile punctuale sunt pentru minţi găurite. Ele trebuie căutate în ceea ce stă dincolo de fapte, în baza valorică a stării atitudinale şi a deciziei actante, în lucruri cu mult mai generale. Dar să începem cu constatarea stării de fapt a sistemului...

După "ruptura" din decembrie, populaţia şi angajaţii din sistemul sanitar au fost convinşi că "am scăpat de jugul politic", "de acum înainte, noi... voi... şi cele şapte vrăjitoare...". Şi dă-i, şi dă-i cu minciuna reformei. Pardon! Ce-i aia reformă? A explicat vreun mincinos care a urlat în aceşti aproape 20 de ani la microfon? Credeţi cumva că ştiu troglodiţii care fâsâie în televizoare sau cârâie în microfoane electorale care-i definiţia şi care-i conţinutul tehnic al unei reforme? Răspunsul îl dau rezultatele: În cei 19 ani nivelul de umanitarism al îngrijirii bolnavilor a scăzut dramatic. La fel şi nivelul de pregătire a cadrelor medicale, în raport cu posibilităţile de informare, dar şi perfomanţa actului terapeutic, în raport cu accesul la medicaţie şi tehnică medicală. Condiţiile materiale ale spitalelor s-au schimbat pe ici, pe colo, însă imensa parte periferică a sistemului s-a prăbuşit. Pe de altă parte, dotarea cu aparatură performantă s-a realizat parţial în unele centre, în rest, sistemul, vorbesc de întregul sistem, a rămas să-şi cureţe rugina. Nu în ultimul rând, populaţia este tot mai nemulţumită, iar cadrele sanitare, pe o scală a salarizărilor, sunt mai prost plătite decât înainte de 1989. De aici hemoragia de cadre medicale bine pregătite, până la o periculoasă contraselecţie negativă a celor care ar fi trebuit să ducă ţucalul, iar azi dau lecţii..., conduc..., "iau măsuri"...
Deci trâmbiţata reformă a fost o minciună a tranziţiei. Până acum s-a produs doar o lentă şi progresivă dezorganizare a sistemului sanitar. Organizatoric el arată aşa cum arată o clădire în stadiul de ruină. În fapt, România nu are nici azi un plan veridic de reformă sanitară, nici nu a fost responsabilizat cineva cu conceperea unei reforme reale. Toţi comisarii politici care s-au perindat au dat din gură pentru a genera iluzia reformei. Ba mai mult, venind din zone economice periferice au pus în circulaţie concepte şi idei de-a dreptul periculoase. Astfel, în unele hârtii ministeriale, la un moment dat, se vorbea de clienţi, nu de pacienţi. Odată însuşit, acest termen te obligă să gândeşti comercial "mi-a venit un client, ce câştig aduce?". Deformează modul de a gândi. Bolnavii sunt asimilaţi unor şuruburi cu valoare economică, vaca vine să se potcovească... Se desacralizează actul medical. El nu mai are valoarea sacră a ataşamentului faţă de suferinţa unui semen. El devine un raport comercial cu un client exact ca şi clienţii care vin să cumpere grăunţe pentru câini.

Efectul atitudinal este ca şi când la biserică nu ar mai veni enoriaşi, ci clienţi. Închipuiţi-vă ce credinţă ar genera...
(va urma)