Şomajul mult mai ridicat decât cel din statisticile oficiale, veniturile reale în continuă scădere comparativ cu preţurile mărfurilor şi serviciilor, fiscalitatea excesivă, creşterea într-un ritm accelerat a numărului celor lipsiţi de orice mijloc de existenţă sunt numai câţiva dintre factorii ce contribuie la creşterea nemulţumirilor sociale.

Pentru a se evita formele grave de manifestare a conflictelor sociale, care pot degenera chiar şi în lupte de stradă, este necesar ca atât organizaţiile sindicale, ca reprezentante ale salariaţilor, cât şi organizaţiile patronale, respectiv instituţiile guvernamentale să recurgă la dialog, oricât de mult timp ar solicita organizarea acestuia şi oricâte tensiuni s-ar consuma în timpul desfăşurării lui, deoarece formele grave de manifestare a nemulţumirilor sociale, în cele mai multe cazuri, nu duc la rezultatele scontate şi nu creează avantajeze certe niciuneia dintre părţi. Dimpotrivă, escaladarea tenisunilor sociale acutizează aceste conflicte, care, uneori, se termină cu consecinţe negative pentru părţile aflate în dezacord. Din păcate, se pare că miniştrii noştri sunt lipsiţi de calităţile şi cunoştinţele necesare purtării unui dialog şi negocierii cu partenerii sociali, manifestând de cele mai multe ori o aroganţă deloc justificată. În acelaşi timp, n-ar fi lipsit de interes dacă şi liderii de sindicat ar împrumuta ceva din experienţa confederaţiilor omoloage din alte ţări în ceea ce priveşte managementul mişcărilor de protest, cum ar fi Japonia, unde recurgerea la grevă se face doar în situaţii limită, salariaţii japonezi având un adevărat cult pentru muncă, pentru disciplina acesteia, pentru jobul pe care doresc să şi-l păstreze până la pensionare.

E greu de crezut că, în contextul  gravei crizei economice cu care ne confruntăm, mişcările sociale de amploare, care scot în stradă zeci de mii de oameni, perturbând o serie de activităţi economico-sociale pot atinge efectul scontat. Dezideratul general ar trebui să vizeze protejarea locurilor de muncă şi menţinerea activităţii în

unităţile în care se desfăşoară activităţi productive care pot genera atât valoare adăugată cât şi protecţie socială.Şi asta pentru că amara experienţă a drumului parcurs în ultimii ani ne demonstrează cu prisosinţă că numai "efortul propriu" ne poate ajuta în refacerea economiei şi în progresul acesteia şi că ajutorul străin constituie doar o "mică gură de oxigen", care poate avea "dinţi" extrem de ascuţiţi.

În cazul nemulţumirilor sociale, dialogul şi negocierea reprezintă singurele modalităţi rezonabile de dezamorsare, cu condiţia ca acestea să nu fie purtate de pe poziţii de forţă, de oameni fără vocaţie şi fără o experienţă solidă în comunicare şi gestionarea crizelor sau de oameni ce pot fi şantajaţi sau mituiţi, de reprezentanţi orgolioşi şi vanitoşi, răzbunători, neînţelegători, neiertători, ranchiunoşi, ci de lideri calmi, cumpătaţi, răbdători, corecţi, neşantajabili şi nemituibili, respectuoşi, politicoşi, care ştiu să şi cedeze şi, mai ales, care posedă cunoştinţele necesare în arta dialogului şi negocierii.

Un dialog de pe poziţii de forţă este ca şi sortit eşecului, deoarece în loc să dezamorseze conflictul social va duce la înrăutăţirea situaţiei şi la înverşunarea partenerului în a-şi menţine revendicările.

Dacă în timpul negocierilor nu există "cedări" şi de o parte, şi de alta, pretinzând ca numai o parte trebuie să puncteze, rezultatul va fi nul, la fel ca în cazul în care se va încerca exercitarea unor presiuni, de orice fel, asupra partenerului, deoarece acesta îl face mai încăpăţânat, mai orgolios. În timpul dialogului, nu sunt permise şantajul şi ameninţarea partenerului cu dezvăluirea unor fapte din trecutul lui, deoarece acest lucru nu numai că nu-l va face mai maleabil, ci îl va determina să folosească aceleaşi metode ca ale partenerului său de dialog.

 

Chiar dacă pe parcurs dialogul "şchiopătează", el trebuie dus până la capăt, adică până la obţinerea unui rezultat echitabil pentru ambele părţi, iar dacă nu este posibil, dialogul trebuie întrerupt pentru consultări, documentări suplimentare şi analizarea a ceea ce s-a obţinut până la acea dată, cu menţionarea posibilităţii de reluare, atunci când se va conveni de către părţi.