O veste frumoasă sparge monotonia anormalităţii ce domină realitatea românească: la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, profesorul Ioan Piso a descoperit primul capitoliu al unui zeu roman de pe teritoriul fostei provincii Dacia. Evenimentul are o multiplă semnificaţie: dincolo de importanţa sa arheologică şi istorică, el este încurajator pentru orice competenţă românească nevoită să înfrunte un sistem imbecil, pe care nulităţile ce-l patronează se străduiesc din răsputeri să-l perpetueze. Într-o ţară aşezată pe făgaşul firescului, o astfel de ştire ar fi venit să încununeze strădaniile de decenii ale somităţii clujene, ce şi-a dedicat energiile scoaterii la lumină a vestigiilor care atestă originile şi permanenţa noastră aici. Într-o ţară condusă de incompetenţi, răspândiţi, ca un cancer fatal, în toate domeniile şi pe toate palierele decizionale, descoperirea din capitala Daciei Romane marchează triumful valorii şi al onestităţii asupra nemernicei înfrăţiri a prostiei cu lipsa de caracter. Prof. univ. dr. Ioan Piso a inaugurat, acum mai bine de 30 de ani, şantierul arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar de 25 de ani este în căutarea acestui, până acum doar bănuit, templu închinat lui Jupiter, divinitatea supremă a romanilor, şi celorlalte două zeităţi ce completau Triada Capitolină, Iunona şi Minerva. Datând din preajma anului 150 d. Chr., din vremea împăratului Antoninus Pius, Capitoliul marchează introducerea oficială a cultului lui Jupiter în provincie, data inaugurării sale, 23 mai, devenind cea mai importantă sărbătoare din Dacia Romană. Semnificaţiile descoperirii vor fi, poate, relevate marelui public în perioada următoare. Fireşte, dacă un astfel de eveniment va avea loc de trepidaţia mediatică a maimuţoilor analfabeţi ce au invadat spaţiul public şi în faţa cărora cască gura un segment îngrijorător de larg de prostime. Nu ştiu, însă, cât se va vorbi de opreliştile pe care profesorul Piso le-a avut de trecut pentru a ne dezvălui această relicvă majoră a trecutului nostru. Anul trecut, cel mai important specialist în istorie şi arheologie romană pe care îl avem a fost destituit din fruntea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, pe care îl conducea de opt ani. Ordinul de demitere, semnat de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, s-a dorit a fi lovitura de graţie aplicată acestui avizat şi înverşunat opozant al criminalului proiect de distrugere a Roşiei Montane. Până atunci, fusese deja umilit atât de guvernarea pesedistă, cât şi de cea pedisto-liberală. În 2003, pentru şantierul arheologic din capitala Daciei Romane nu s-a mai acordat autorizaţia de efectuare a săpăturilor, iar Poliţia îl urmărea pe iniţiatorul lucrărilor ca pe un infractor pus pe rele. Din 2001, Ioan Piso a fost înlăturat succesiv din Comisia Naţională de Arheologie, din Comisia Naţională a Siturilor şi Monumentelor Istorice şi din fruntea Comisiei Siturilor şi Monumentelor Transilvania Vest. Tratamentul umilitor la care a fost supus avea o singură cauză: opoziţia sa, şi în organismele de specialitate amintite, faţă de proiectul firmei Gabriel Resources de a exploata iraţional aurul de la Roşia Montană, în dispreţul protestelor disperate împotriva mutării munţilor din loc cu orice preţ, inclusiv acela al raderii impresionantelor galerii romane, unice prin grandoarea şi importanţa lor istorică. La vremea demiterii, profesorul Piso denunţa "rotaţia cadrelor" dintre Ministerul Culturii şi compania canadiană, între care se ajunsese la un parteneriat condamnabil din perspectiva conflictului de interese creat. Specialistul clujean era unul din spinii ce stăteau în coasta abjectei coalizări a unor afacerişti fără scrupule, cu funcţionari ai statului lipsiţi de demnitate profesională şi umană. Nu a mai contat anvergura sa academică de profesor la Universitatea "Babeş-Bolyai", de dascăl de istorie romană la Universitatea din Viena şi de director de studii la Sorbona. Dimpotrivă, personalitatea sa ştiinţifică, apreciată în întreaga lume, trebuia adusă la tăcere. Directorul demis a câştigat, apoi, procesul intentat Ministerului Culturii, care a fost nevoit să accepte, de curând, repunerea sa în funcţie. Iar strădaniile acestui mare specialist n-au întârziat, iată, să dea roade. "Este aproape o regulă ca un intelectual român să fie apreciat, la el în ţară, numai dacă s-a exilat sau a răposat. Cum, în viitorul apropiat, nu am de gând să fac niciuna, nici alta, mă voi bate cu impostura şi pentru demnitatea mea", declara Ioan Piso după destituire. Victoria sa - juridică, morală şi ştiinţifică - este semnul încurajator că dictatura nulităţilor poate fi învinsă.