Cea mai sumbră perioadă a istoriei transilvănene care corespunde anilor persecuţiilor şi prigonirilor exercitate de nobilimea maghiară asupra preoţilor ortodocşi ce încercau să promoveze şi să păstreze valorile naţional-creştine este pe cale să fie reeditată. Apogeul unei întregi perioade de presiuni, abuzuri şi şantaje săvârşite împotriva Parohiei "Sfânta Treime" a fost atins sâmbătă, când, înainte de mijirea zorilor, cele zece cruci de lemn, purtând efigiile lui Isus şi ale episcopilor martiri ortodocşi şi greco-catolici ai Transilvaniei, care urmau să fie ridicate pe mult disputatul teren din Parcul Traian, au fost încărcate într-un camion şi transportate spre o destinaţie necunoscută. Întrucât i s-a dat, nu o dată, de înţeles că amplasarea troiţelor pe terenul situat în vecinătatea unei biserici reformate va fi invocată de Tokes Laszlo ca o sfidare la adresa propriului cult, preotul paroh ortodox Aurel Puşcaş, în spiritul toleranţei creştine şi animat de cele mai bune intenţii, a decis să facă primul pas spre reconciliere. Cele 10 piese sculptate în lemn sunt adevărate opere de artă şi reprezintă un omagiu adus celor nouă episcopi martiri şi mărturisitori, atât ortodocşi, cât şi greco-catolici, care, de-a lungul istoriei, au luptat împotriva abuzurilor maghiarimii care au declanşat un "războiu de exterminare a poporului român din Transilvania". Cine ar mai fi crezut, astăzi, că ororile se pot repeta, ca şi în urmă cu zeci de ani, şi că simbolurile credinţei româneşti trebuie ascunse de teama unor repercusiuni dramatice? În zorii zilei de sâmbătă am asistat la cea mai cumplită capitulare, masivele cruci de lemn fiind luate pe sus şi încărcate într-un camion pentru a lua calea unei destinaţii necunoscute, până ce vremuri mai bune vor permite ridicarea unui ansamblu monumental în memoria Episcopilor Martiri şi Mărturisitori, ale căror căror portrete erau dăltuite în lemnul sfânt: Valeriu Traian Frenţiu, Demetrie Radu, Ioan Suciu, Roman Ciorogariu şi Nicolae Popoviciu, precum şi a Episcopilor Mărturisitori Iuliu Hirţe, Vasile Hossu, Valerian Zaharia şi Vasile Coman. Singurul care a avut de câştigat din această luptă se pare că este pastorul reformat Tokes Laszlo, care, mânat de propriile ambiţii, a reuşit să semene dihonie în sânul celor două comunităţi creştine orădene cu scopul obţinerii terenului de 500 mp, acordat parohiei ortodoxe după retrocedarea ansamblului de clădiri care formau Liceul "Andrei Şaguna" către Episcopia Reformată. Subtile, dar mai mult decât eficiente, presiunile exercitate de către pastorul reformat asupra tuturor forţelor politice din România şi-au atins scopul, nici o autoritate publică neîndrăznind să ia o poziţie oficială pentru tranşarea conflictului şi pentru sprijinirea Parohiei "Sfânta Treime" şi a preoţilor săi. Rămaşi singuri împotriva tuturor, neajutoraţi şi trădaţi de propriii colegi, aceştia au căzut victime inocente ale intereselor meschine ale Fundaţiei "Mecena", patronată de liderul UDMR, care, erijat în ultimul moment în "salvator" al intereselor Parohiei "Sfânta Treime", s-a oferit să preia şi să administreze controversatul teren în interesul ambelor părţi. La scurt timp, însă, Fundaţia "Mecena" şi-a dat arama pe faţă, liderii săi refuzând să accepte orice garanţie asiguratorie că terenul nu va fi înstrăinat şi că destinaţia sa, o dată asumată prin contract, nu va fi ulterior deturnată. Ieri a expirat şi ultima zi în care contractul dintre Parohia "Sfânta Treime" şi Fundaţia "Mecena" mai putea fi semnat, dar fără finalizarea acestui demers, ultima hotărâre de Consiliul local, prin care Parohia ortodoxă a fost deposedată de cei 500 de metri în favoarea Fundaţiei "Mecena" trebuie declarată nulă şi neavenită. Chiar dacă Parohiei "Sfânta Treime" i se va recunoaşte, din nou, dreptul de folosinţă asupra terenului, răul cel mare a fost înfăptuit prin îndepărtarea crucilor episcopilor martiri, ce ar fi meritat să străjuiască protectoare Oradea de la înălţimea promontoriului Ciuperca, nu să fie ascunse în gaură de şarpe de teama unei minorităţi isterizate care, şi atunci când îi întorci obrazul celălalt, nu se sfiieşte să pună mâna pe piatră...