Nesocotind modul de arborare a drapelului naţional, Municipalitatea se încăpăţânează s-o facă de 'oaie'
Orădenii nu-şi recunosc stindardul
Contrar însă acestor prevederi, în faţa clădirii municipalităţii este înălţat un alt tip de drapel tricolor, în care culorile sunt prezentate disproporţionat, în benzi lungi, perpendiculare pe lance şi nu paralele cu aceasta. "Drapelul românesc are culorile aşezate paralel cu lancea, la fel ca şi steagurile Belgiei, Franţei sau Italiei, în timp ce cele ale altor state, cum sunt Ungaria, Bulgaria, Luxemburg, au culorile aşezate perpendicular pe lance sau suport", susţine col. (r) Zoltan Tatar, unul dintre orădenii nemulţumiţi de aspectul tricolorului de la Primărie.
"Am sesizat această neregulă fiindcă lucrăm în domeniu, firma noastră livrând steaguri pentru toate instituţiile din oraş. Aspectul este inestetic şi greşit, cunoaştem acest lucru, informând şi Primăria în legătură cu aspectul respectiv. Totuşi, am lucrat după comanda ce ne-a fost transmisă. Sper ca persoanele abilitate să readucă steagul la forma lui iniţială, există prea mulţi orădeni nemulţumiţi de priveliştea din faţa municipalităţii", ne-a declarat Alexandrina Chelu, reprezentantă a firmei S.C. Manoil Impex SRL, care se ocupă de confecţionarea drapelelor.
Primăria îşi susţine poziţia
În opinia persoanei responsabile cu această problemă de la Primărie, nu s-a încălcat legea în niciun fel. "Cunosc reproşurile care ne-au fost aduse şi pot să spun că am încercat să îmi fac treaba cât mai bine, cu un mic compromis: steagul montat de către mine are un aspect mai bun şi este mult mai vizibil, în plus de asta, respectă Constituţia, care spune că nuanţele trebuie imprimate pe verticală. Chiar dacă steagul e croit pe lung, el respectă şi proporţiile, chiar mai mult, în Constituţie nu se precizează lungimea lăncii de suport sau alte detalii cu privire la montarea ei", a explicat Mircea Oaie, şeful Serviciului administrativ din cadrul Primăriei, demonstrând că prevederile legale în domeniu i-au intrat pe-o ureche şi i-au ieşit pe cealaltă, câtă vreme chiar la art. 1 al Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, se precizează că "lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia". Dacă mai ţinem cont şi de art. 12 din Constituţia României adoptată în 2003, în care, la al.1, se precizează că "Drapelul Romaniei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea urmatoare începând de la lance: albastru, galben, roşu" ar trebui să înţeleagă şi dl. Oaie că măsurarea "lungimii" drapelului se face în plan orizontal, începând de la lance, şi nu în plan vertical, cum a procedat domnia sa făcând de râs instituţia municipalităţii în faţa unei întregi comunităţi. De fapt ce să mai aşteptăm de la un biet subaltern, când însuşi şeful lui, primarul Ilie Bolojan, la momentul depunerii jurământului (vezi foto), şi-a legat invers eşarfa tricoloră, de pe umărul drept spre şoldul stâng, şi nu peste inimă, cum ar fi normal.
Errare humanum est
În cele din urmă, înainte de a-şi cere scuze pentru incompetenţă, dl. Oaie va trebui să decidă care este lancea drapelelor din faţa şi de pe turnul Primăriei: ori suportul orizontal, montat superior pe lăţimea steagului, caz în care forma tricolorului nu corespunde Constituţiei, culorile nefiind "aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu", ori cel vertical, care mai degrabă aduce a catarg, caz în care, de asemenea, opera d-lui Oaie se situează în afara Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, deoarece lăţimea dreptunghiului tricolor o fi egală din punct de vedere geometric cu 2/3 din lungimea sa, însă legiuitorul a statuat explicit - există şi fotografii în anexele la lege - că benzile de culoare sunt perpendiculare pe lungimea steagului şi nu paralele, cum pare a fi dl. Oaie cu această chestiune...
P.S. Conform DEX, lungime = dimensiunea cea mai mare a unui a unei suprafeţe plane dreptunghiulare; lăţime = cea mai mică dintre cele două dimensiuni liniare ale unei suprafeţe plane dreptunghiulare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.