După ce a muşcat din fructul oprit al sănătăţii orădene, municipalitatea taie creanga de sub picioarele personalului TESA
Aleşii locali orădeni reuniţi zilele trecute într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Oradea au votat noile organigrame şi state de funcţii pentru cele patru unităţi spitaliceşti preluate în cursul lunii iunie de municipalitatea orădeană. În prezent, capacitatea spitalelor orădene este de 1.406 paturi, numărul posturilor aprobate, începând cu 1 august a.c., fiind de 1.799.
Odată cu preluarea spitalelor de către Primăria Oradea s-a impus şi reaşezarea statelor de funcţii în conformitate cu normativul de personal aprobat de către Ministerul Sănătăţii. Pentru spitalele clinice, cum este cel Municipal, Maternitatea sau Psihiatria, în prezent, un medic trebuie să deservească 12 paturi. Însă, acest Ordin nr. 1778/2009 al MS nu mai are viaţă lungă, pe site-ul ministerului de resort aflându-se un proiect de act normativ privind o nouă normare de personal care permite fiecărei entităţi să-şi stabilească numărul de paturi pentru fiecare medic, între 3 şi 15 paturi/medic. La Spitalul de Pneumoftiziologie, normativul prevede un medic la 16 paturi, însă în momentul de faţă un medic deserveşte 23 de paturi. În ce priveşte această unitate sanitară, tot în şedinţa CLO s-a votat transformarea ei în secţie a Spitalului Municipal. Pentru ca acest lucru să se poată realiza trebuie iniţiată o hotărâre de Guvern, procedură care va fi finalizată nu mai repede de luna septembrie. La Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", un medic trebuie să deservească 12 paturi. Aici se înregistrează însă un deficit de medici pentru patru specializări: nefrologie, ATI, medicină de urgenţă, UPU. În schimb, există şapte norme la specializarea pediatrie la care trebuie să se renunţe. La Maternitate există o depăşire faţă de normativ cu 3,5 norme la specializarea obstetrică, însă, există şi un deficit de personal la ATI şi neonatologie. La Psihiatrie, normativul este de un medic la 12 paturi. Aici există un deficit de 5 norme pentru specializarea psihiatrie, de asemenea, şi la Centrele de sănătate mintală lipsesc 5 norme. Şi această unitate spitalicească va fi afectată de restructurare, 15 paturi de la Neurologie, specializarea accidente vasculare cerebrale, vor trece la Spitalul Judeţean, rămânând, totuşi, 80 de paturi în actuala structură. În ce priveşte asistenţii medicali, cele mai mari deficienţe sunt la Maternitate, normativul prevăzând o asistentă pe tură la 12 paturi. În ce priveşte personalul Tesa, normativul prevede pentru unităţile de până la 400 de angajaţi ca personalul auxiliar să reprezinte 8%, iar peste 400 de angajaţi, procentul trebuie să fie de 6%. Însă această normare se va modifica, urmând să se calculeze necesarul de personal în funcţie de numărul de paturi. Astfel, se crede că se va ajunge la o reducere de personal Tesa de 20 - 30 de persoane. La Maternitate există 381 de posturi, din care 21 de conducere, la Pneumoftiziologie sunt 330 de posturi şi tot 21 de conducere, la Psihiatrie numărul de posturi este de 440, din care 29 de conducere, iar la Municipal vorbim de 648 de posturi, din care 31 de conducere.
Preluarea spitalelor pare să fie o grea povară pentru municipalitate, mai ales că, la finele acestei luni, expiră contractul pentru serviciile ce trebuie decontate de CAS. "Trebuie să se acorde prioritate tratamentelor în ambulatoriu, astfel, să fie diminuate costurile hoteliere şi cele cu hrana. De asemenea, medicii vor trebui să prescrie tratamente mai ieftine. Printre primele investiţii care se impun se numără informatizarea unităţilor sanitare preluate. Totodată, în acest an cheltuieli importante vor trebui făcute cu acreditarea spitalelor", ne-a declarat Simona Ardelean, şef Compartiment Management Spitale.
este o mare greseala acela de-a obliga medicul sa prescrie numai anumite medicamente ieftine deorece aceste medicamente nu suntdeloc bune pentru bolnav ,degeaba au aceiasi compozitie efectul nu este aceiasi asa ca mori cu zile