Cu tot zbuciumul din ultima vreme, ultima - dar nu cea din urmă (?!) - moţiune de cenzură a avut soarta suratelor ei din celelalte legislaturi. Cu ce-a fost asta mai altfel decât predecesoarele?

În primul rând, susţinătorii ei proveneau din tabere aparent ireconciliabile (cea mai populară, cea mai creştină şi cea mai democrată dintre formaţiunile în cauză are inserată în documentele programatice interdicţia de a „colabora cu PSD-ul, deşi sunt puii aceluiaşi FSN cu care ne-am procopsit în urma glorioasei revoluţii din decembrie 1989). Trecem peste această ciudăţenie, căci, vorba unui clasic în viaţă: „În politică să nu spui niciodată ... niciodată", cu atât mai mult "într-un stat tânăr, cum este al nostru" (vorba lui Nae Caţavencu). Nu ne mirăm nici că partidul care se recunoaşte doar pe sine adevărat exponent al liberalismului în România (PLD), având unul dintre liderii marcanţi în persoana lui Valeriu Stoica (cel care, de bună seamă având proprietatea cuvintelor în calitatea sa de profesionist al dreptului care a făcut mulţi bani din prelucrarea meşteşugită a vorbelor în sopuri legale dar mai mult sau mai puţin morale, cu câţiva ani în urmă spunea: „PD-ul nu este partid, ci este un sistem clientelar"), deşi se vrea şi el un campion al democraţiei tot se prăpădeşte de dragul „sistemului clientelar", mergând până acolo încât să dorească să se împreuneze cu el (a se citi: să fuzioneze). Mai surprinzător este însă entuziasmul care i-a mânat în luptă pe pedişti în a-şi face harakiri criticându-şi la modul cel mai dur posibil propriile neputinţe; moţiunea supusă la vot intitulându-se „1.000 de zile de haos - Sfârşitul guvernării de dreapta», criticând deci şi neputinţele PD - din perioada cât s-a aflat la guvernare - în a aduce la îndeplinire angajamentele pe care şi le-a asumat prin propriul program politic cu care a venit în 2004 în faţa celor pe care i-a păcălit să-l voteze.
Liderul spiritual al PD şi al formaţiunilor care, de voie - de nevoie, gravitează în jurul său, cel care numai în acest an a reuşit să facă două minuni, (pentru care ar putea fi invidiat şi de mama Omida, poate şi de tata Omida): o dată prin aceea că trei sferturi dintre românii care au dorit să meargă la vot, prăpădindu-se de dragul său, l-au readus în fruntea Statului după suspendare, iar a doua oară prin aceea că deşi a desfăşurat o campanie electorală amplă şi deosebit de costisitoare (culminând cu o „reprezentaţie" în faţa unui stadion arhiplin din ... Spania), trăgând linie la sfârşit a obţinut un plus financiar semnificativ (dacă mai face o campanie din asta ajunge să-l concureze pe Becali la avere, pe faţă, fără a lua în considerare ceea ce se bârfeşte despre veniturile pe care le realizează din cărăuşie maritimă prin intermediul navelor care odată făceau parte din flota comercială a României), n-a reuşit să supravegheze personal ostilităţile de data aceasta, iar epigonul său (cel care ba face pe primarul de Cluj Napoca, ba mai nou scrie scrisori deschise primarului din Cluj Napoca, dar mai tot timpul apare pe sticla televizorului de la Bucureşti, alături de Elena Udrea) n-a fost la înălţimea (oare câţi centimetri măsoară acesta?) momentului.
S-au făcut minuni pentru ca moţiunea să trecă. Amintim doar un lucru semnificativ în această privinţă. Emisiunea postului public de radio „Sfertul academic", care de când e lumea se întindea pe durata a 15 minute, s-a extins la o oră în ziua de vineri, 28.09.2007, când invitat a fost domnul Băsescu, animat de un înflăcărat spirit pro-moţiune. Ciudat mai evoluează lumea. Pe vremuri foştii agitatori de propagandă politică lăudau realizarea „cincinalului în patru ani şi jumătate", astăzi cu aceleaşi scopuri propagandistice imorale, sfertul de oră devine un ceas întreg.

Jale mare în ţară! PD i-a exclus (cei în cauză spun că le-au luat caii de la bicicletă) „la botul calului" pe cei doi (dovediţi) care ... în fond n-au votat pentru a consfinţi neputinţa Partidului Democrat în a administra ţara. După al doilea eşec lamentabil într-un singur semestru, şi conducerea PSD vrea să opereze excluderi din partid. Unii zic că de data asta vor reuşi mai mult decât şi-au propus, în sensul că vor reuşi să excludă cel mai mare partid (ca pondere parlamentară) din viaţa publică.