Articolul "Ofensiva Catolicismului, în Transilvania", publicat în coloanele cotidianului „Crişana” din 30 iulie 2007, sub semnătura Pr. Ion Alexandru Mizgan, nu a rămas fără ecou, o primă reacţie fiindu-ne transmisă prin e-mail tocmai de peste Ocean, din California, Statele Unite, de către dl. Virgil Trufasiu, din câte am înţeles, bihorean de origine. Chiar dacă nu împărtăşim întotdeauna punctele de vedere ale colaboratorilor noştri, le respectăm dreptul la opinie, motiv pentru care publicăm în cele ce urmează, cu titlu de „drept la replică”, articolul semnat de dl. Virgil Trufasiu. Precizăm că din conţinutul acestui material au fost omise unele - puţine, ce-i drept - afirmaţii care puteau fi interpretate ca „atac la persoana” distinsului preot ortodox. Care „ofensivă”, Părinte Mizgan? Moto: «De ar fi izbutit încercările de altfel stăruitoare ale catolicismului, soarta poporului nostru ar fi fost alta: revărsându-se asupra lui cultura latina, l-ar fi introdus cu veacuri înainte, în procesul vieţii apusene şi l-ar fi smuls, dacă nu politiceşte, cel puţin sufleteşte, dintr-un mediu de dezvoltare morală» Eugen Lovinescu - Istoria civilizaţiei române moderne, pag.13. De la primele fraze şi până la sfârşit, se sugerează că Biserica Catolica n-a făcut altceva decât să atace orice român ardelean, ca să-l convertească, vezi Doamne, de la credinţa sa „de neclintit”. Se citează mai mulţi regi maghiari, ca şi câţiva Suverani Pontifi, regi cărora li s-a cerut de către papii respectivi: „Să-i alunge din ţară pe ortodocşi”, alt papă cerând „ să nu le permită acestora să-şi exercite cultul şi nici să ridice biserici”, iar al treilea citat cere „să se folosească inchiziţia”, ca, în sfârşit, Ioan al XXII-lea, să incite la „ lupta împotriva ortodocşilor”. Ni se citează, fără a indica sursa, cazuri de prin Banat, unde nu puteai deţine o proprietate dacă nu erai catolic, sau, tot pe aici, se confiscau proprietăţile „dacă ai găzduit un preot ortodox sau ţi-ai botezat un copil cu acesta”. Aberaţii şi fantezii, demne doar de istoria PCR... Se mai fabulează: ”Încă de la anul 1000, regii maghiari au trecut la înlocuirea vechilor aşezăminte bisericeşti ortodoxe cu cele catolice” ba, mai mult, „o bună parte din pământul comunităţilor româneşti a intrat în proprietatea regelui” şi, culmea, „acţiunea de deposedare a bunurilor deţinute şi de convertire la catolicism în consonanţă cu debutul cruciadei împotriva schismaticilor ortodocşi a început după Sinodul de la Lateran din 1215”. Autorul nu spune unde a citit despre existenţa unei asemenea „cruciade”. Ştie doar că "după 1204, cucerirea teritorială ungurească a fost însoţită de un masiv efort de asimilare confesională, care a ameninţat însăşi existenţa structurilor arhaice româneşti, în care românii şi-au creat şi dezvoltat instituţiile lor politice şi bisericeşti”. E scris adânc, ar fi zis Jupan Dumitrache ! Dacă autorul ar fi citit Istoria Bisericii Româneşti a lui Nicolae Iorga, ar fi aflat că acesta nu ştia despre creştinarea românilor de către Apostolul Andrei şi că, până în anul 1300, pe întregul teritoriu al actualei ţări, n-a existat vreun episcop sau măcar o biserică, necum „instituţii politice”! Prima referire o găsim la pag.22: „ …puţin după anul 1300, avuseseră numai Vladici egumeni, stând prin locuri ferite, în schituri de lemn, unde-i căutau evlavia oamenilor, ca şi nevoia clericilor de a căpăta din mâinile lor necanonice, desigur, dar singurele întinse spre binecuvântare, hirotonia”. Istoria lumii în date, Enciclopedica, 1969, consemnează, la data de 14 nov. 1234 ”o bulă papală menţionează pe românii de rit ortodox din sudul Moldoveişsi estul Munteniei”. Prima episcopie ortodoxă ia fiinţă abia la 1359 la Arges şi începe construirea primei biserici tot acolo. Urmează capitolul „Scopul scuza mijloacele” şi ni se spune: “Acţiunea papalităţii (de convertire) n-a dat rezultate. Puţini nobili şi cneji români au trecut la catolicism şi s-au înstrăinat de popor”. Apoi, „Sub impulsul continuu al idealului imperialist de expansiune (nu putea lipsi referirea la imperialism n.n.) şi dominare a lumii, Biserica Romei a folosit toate căile şi mijloacele de acţiune pentru a împlini scopul de supunere a Bisericii ortodoxe prin prozelitism agresiv”, „transformând acţiunea misionară în ambiţii lumeşti”, dar nu spune care ambiţii, doar că acestea ”nu se înscriu în spiritul apostolatului creştin”, dar, până la urma, „i-a facut pe catolici să facă compromisuri şi concesii” (singura fiind drojdia în cuminicătură), care a dus la dezbinare la 1700. Autorul, între timp, vorbeşte despre cavalerii teutoni şi ioaniţi chemaţi în Transilvania, despre devastarea Constantinopolului de către franci (catolici), fără să ştie că aceşti franci au devastat, după 200 de ani, Roma şi, în mai multe rânduri, oraşe italiene (catolice), dar nu spune niciun cuvânt despre evoluţia spirituală a ortodocşilor ardeleni în secolele următoare. În aceeaşi istorie bisericească citată, Nicolae Iorga, când se ocupa de Transilvania, intitulează capitolul I: „Prima Biserică Reformată a Românilor de peste munţi” şi, după ce aminteşte tipăriturile lui Coresi cu Catechismul Calvinesc, intitulează al III-lea capitol: „Biserica Reformată a Românilor de peste munţi”, iar al IV-lea capitol: ”Urmarea dezvoltării Bisericii Reformate a românilor de peste munţi”, citând o mulţime de episcopi-superintendenţi. Catolicii cu ofensiva lor s-au pierdut pe drum, mai ales că, dupa ce maghiarii ardeleni s-au calvinizat în totalitate, pe cei care nu au facut-o i-au expulzat din Transilvania. Lipsesc din expunere cei 150 ani calendaristici, ajungând la anul 1700 se anunţa capitolul „Divide et impera” cu afirmaţii şoc: „Papalitatea a folosit mijloace de represiune” (nu ni se spune care au fost) sau „de corupere a respectivului stat” sau „Papalitatea urmărea să slăbească acea populaţie prin dezmembrare, dezbinare şi deznaţionalizare” şi continua: „Pentru a dezbina populaţiile ortodoxe (după Iorga, românii reformaţi) şi a le supune « scaunului lui Petru », Biserica Romei nu s-a sfiit să facă uz de intrigi, minciună, diversiune, amăgiri şi promisiuni deşarte”. Aşa că, ajungem la ce ne doare: „ pe lângă acte prozelitiste ale colegiilor naţionale şi ale propagandei iezuite, Roma a înfiinţat diferite congregaţii cu scopul special (!) de a organiza şi supraveghea opera de asimilare a Orientului Ortodox”. Citează, apoi, mai multe colegii ce au fost înfiinţate la Roma începând cu anul 1551, afirmând sus şi tare că toate au fost fondate pentru a pregăti propaganda catolică printre ortodocşi. ”În colegii, tinerii erau fanatizaţi pentru catolicism”. Mai mult, tinerilor li se cerea „batjocorirea Bisericii şi populaţiilor ortodoxe, silnicia sau chiar suprimarea cu forţa a celor ce le stăteau în cale”. Dar cum se face că Patriarhul Miron Cristea, Mitropoliţii Miron Românul, Vasile Mangra şi Nicolae Bălan au facut şcoala la licee greco-catolice, iar Andrei Şaguna şi Episcopul Moga la cele catolice? Propun să fie întrebat fostul meu coleg de clasă din Oradea, fala liceului din Beiuş în anii 40, ing. Antim Muţiu, dacă a fost asaltat măcar cu un cuvânt de convertire în cei 8 ani de şcoală sau cum de a scăpat „ nesuprimat”. Isus la despărţire a lăsat doua taine : Euharistia „Faceţi aceasta în amintirea mea” şi „Mergeti şi învăţaţi toate popoarele”. Biserica Ortodoxă, nicăieri n-a urmat această a doua poruncă, a înlocuit-o cu „Parastasele”. Biserica Catolica a aplicat-o pe tot globul, consecvent şi susţinut, fără să considere că face prozelitism. Partea II-a a articolului începe cu fraze fără substrat, ca: „prin Unire cu Roma se urmărea întreruperea legăturilor românilor transilvăneni cu cei din Ţara Românească şi Moldova”. Vezi, Doamne, ce puteau oferi ardelenii? Catechismul calvinesc, cel luteran şi crinul de aur şi alte cărţi, toate calvine! Mari legături! E citat ca sprijin academicianul Păcuraru (preot profesor la Institutul Teologic din Sibiu, cu o istorie bisericească proprie, după cum se va vedea), care „ a prezentat urmările dezastruoase ale unirii”. El le enumeră: „S-a pierdut independenţa BOR”. Nu ne spune care independenţa? Nicolae Iorga, când vorbeşte despre Ardeal, o numeşte „Biserica Reformată a Românilor de peste munţi”. Altă urmare: „Împăratul (austriac) a devenit patron suprem al Bisericii Unite, prin faptul că alegea un episcop din trei propuşi”. Mai târziu, tot la fel s-a procedat cu Andrei Şaguna, care a fost făcut „baron” şi consilier imperial, odată cu alegerea. În 4 septembrie 1761, episcopul Dionisie Novacovici a fost instalat milităreşte în biserica din Braşov de către generalul Buccow! A treia urmare: „Şi-a încetat activitatea tipografia mitropolitană din Alba-Iulia”. Distinsul academician Pr. Păcuraru nu spune şi nici nu e de spus că această tipografie n-a tipărit nicio carte ortodoxă, ci numai cărţi calvine. Nicolae Iorga, tot academician, la pag. 301, din Istoria Bisericii Române, scrie: „Această tiparniţă era să fie însă în serviciul altei cauze decât a vechii ortodoxii puse la îndemâna poporului în limba românească” sau, tot despre ea vorbind, mai scrie: „un alt catechism calvinesc fu răspândit, apoi de cârmuire în toată ţara şi chiar dincolo de hotare printre Românii supuşi Domnilor”. Continuă urmările: „S-a produs dezbinare şi neîncredere între români”, „Preoţii se considerau uniţi, dar credincioşii au rămas statornici ortodocşi”. Îşi aminteau de catechisme. Ajungând la generalul Buccow, „care a distrus zeci şi zeci de mănăstiri” nu spune nimic despre faptul că în acel an au fost distruse în tot imperiul nu mai puţin de patru sute asemenea, devenind o pacoste, majoritatea cu călugări vagabonzi. Se amintesc eroii Visarion pe care Iorga îl numeşte „şarlatanul Bosniei” şi Sofronie, tot după Iorga „şef de răscoală”, care fugind la Arges pentru faptele sale rele a fost spânzurat de muscalii ce ocupaseră ţara. Cronicar fidel al atâtor ofensive catolice, autorul pare obosit şi rezuma: „Pe parcursul sec. 18 şi 19, ofensiva catolică, a continuat, rând pe rând satele ortodoxe fiind forţate să treacă la catolicism”. Nu ne spune în ce mod, care au fost acele sate, câţi bani s-au plătit, câţi au fost traşi pe roată sau spânzuraţi. Ne mulţumim cu: Magister dixit! Trece la Concordatul încheiat de Statul Român cu Vaticanul, „care a avut consecinţe nefaste”. Ni se mai spune că: „Ofensiva nu s-a încheiat nici după revoluţie” şi „Vaticanul a forţat vizita Papei”, „Ierarhia greco-catolică cumpără cu bani conştiinţe şi suflete”. Autorul articolului n-a adus vreo probă documentară în favoarea pretinsei „ofensive”, tot ce-a afirmat este „aberant”, în esenţă, doar o înşiruire de fraze încărcate cu „ura grecească”, evitând să spună măcar un cuvânt despre adevărata şi susţinuta ofensivă a calvinilor asupra pretinşilor ortodoxi, ce s-au convertit, cel puţin scriptic, din primele ceasuri la noua credinţă şi nici să ne spună, cum şi în dauna cui s-a ajuns ca la Oradea, unde până în anul 1991 n-am remarcat nicio sală de adunare baptistă, să fie azi ”cea mai mare biserică baptistă din Europa”, după cum a descris-o ziaristul Vălenaş într-o revistă din New York sau să existe biserica mormonă şi multe altele! Mi s-a relatat de către cuscrul meu din Brad, că, în satul său, total ortodox, în urma câtorva vizite foarte paşnice, neofensive, a unor pastori sectari să se ajungă la situaţia ca un sfert din sat să se converteasca la 3 secte diferite şi să nu lipsească de la nicio adunare. În final, consider că e cinic şi nelalocul său ca în oraşul din care doi episcopi şi un prepozit au fost exterminaţi prin foame şi îngheţ la Sighet, iar alţi doi episcopi urmau să execute fiecare căte 12 ani de închisoare pentru faptul că n-au cedat „ofensivei ortodoxe”, de data aceasta reală, nu inventată, să se publice o asemenea dizertaţie...