Dacă orădenii nu pot să se mai bucure de o plimbare liniştită prin parcurile oraşului, datorită felului în care acestea sunt întreţinute, nici varianta petrecerii timpului liber pe faleza Crişului Repede nu prea mai poate fi luată în calcul, în condiţiile în care amenajările existente nu oferă siguranţa dorită. În plus, modul în care este asigurată salubrizarea şi igienizarea malurilor Crişului lasă mult de dorit, fapt care îi face pe orădeni să ocolească aceste zone de promenadă. Din păcate, însă, nici cetăţenii nu sunt mai puţin vinovaţi pentru starea deplorabilă a mobilierului urban, dar nici autorităţile locale, care nu par prea interesate de această problemă.

Promisiuni uitate de la o zi la alta
Lipsa preocupării administraţiei locale faţă de starea investiţiilor realizate în anii precedenţi devine tot mai evidentă. Un exemplu elocvent în acest sens este şi dezinteresul manifestat faţă de amenajarea hidrotehnică şi peisagistică soldată cu transformarea în urmă cu câţiva ani malul stâng al Crişului Repede, în amonte de Podul Dacia. Luând la pas zona pietonală de pe promenada falezei Crişului cuprinsă între Podul Dacia şi Podul Dragoş Vodă, am constatat cu surprindere că deşi niciuna din zecile de bănci din fontă încastrate în beton nu mai avea spătar, fiind vandalizate, nimeni din Primărie nu părea să cunoască acest fapt. Apoi, din cele zece coşuri montate în urmă cu ceva vreme, doar patru mai erau intacte, iar în jurul lor se acumulaseră fel şi fel de gunoaie menajere. Nici lampadarele nu au scăpat vigilenţei vandalilor, dar, în schimb, ele au scăpat atenţiei inspectorilor din Primărie. Toate cele constatate au fost aduse la cunoştinţa conducerii Direcţiei Tehnice, care a desemnat un funcţionar să verifice cele reclamate de către reporteri. "Am luat la cunoştinţă despre situaţia reclamată. În urma verificărilor s-a confirmat faptul că toate băncile sunt vandalizate, că lipsesc coşurile de gunoi şi că unele felinare nu funcţionează. Vom remedia în următoarele zile toate aceste nereguli", ne-a declarat Mircea Stejerean, inspector în cadrul Direcţiei Tehnice.
Totuşi, ieri, luând din nou la pas faleza Crişului, gunoaiele încă era presărată în lung şi-n lat. Chiar dacă au fost sesizate în cursul zilei de miercuri ambele tabere, Primăria şi RER-ul, cele 24 de ore de la sesizare nu le-au fost suficiente pentru a interveni sau poate s-au gândit că promisiunile făcute îi vor domoli pe ziarişti şi a doua zi nu vor mai reveni la faţa locului pentru a constata dacă s-a făcut sau nu ceva. S-au înşelat: vom fi în fiecare zi cu ochii pe ei...


Şi zona de pe malul drept al Crişului Repede cuprinsă între restaurantul Vandana şi podul de pontoane a devenit cu trecerea timpului un adevărat pericol. Parapeţii de beton montaţi în urmă cu peste 25 de ani au început să se prăbuşească în apă. Oricum, aproape un sfert dintre aceştia lipsesc. Din zece în zece metri, de-a lungul malului, apar porţiuni cu parapeţi lipsă, în orice moment existând riscul alunecării în apele Crişului. La un prim "inventar", numai pe o lungime de aproximativ 1.000 de metri am identificat peste 20 de astfel de "găuri". Sunt şi porţiuni de 20 metri unde lipsesc parapeţii. "Eu mă plimb zilnic pe aici, că locuiesc în zonă. La fiecare pas, întâlneşti câte un parapet lipsă. Am un nepot, dar nici pentru cei mai în vârstă această zonă nu e foarte sigură", ne-a declarat Ioan Lata. Neregulile nu se opresc aici. O gură de canal nu mai avea capac, oricând cineva putând să se împiedice şi să cadă. Apoi, mizeria e la tot pasul: flacoane de şampon, sticle de vodcă, pungi, PET-uri, hârtii şi multe alte mizerii. Acest lucru se întâmplă, probabil, şi pentru că lipsesc coşurile de gunoi. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Primăriei Oradea şi-au declinat responsabilitatea cu privire la întreţinerea parapeţilor. "Aceşti parapeţi fac obiectul amenajărilor care intră în atribuţiile Direcţiei Apelor Crişuri. Nu pot investi într-un obiectiv care nu este al nostru. Legea nu-mi permite să finanţez astfel de lucrări", a fost precizarea oferită de directorul Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea. Pe de altă parte, reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri au o altă variantă. "Lucrarea a fost realizată de Primărie în urmă cu 25 de ani. Parapeţii nu apar în inventarul Direcţiei Apelor Crişuri. În realitate, responsabilitatea întreţinerii malurilor Crişului este comună, atât a Primăriei, cât şi a noastră", ne-a declarat Raluca Negruţ, purtătorul de cuvânt a Direcţiei Apelor Crişuri.

Această situaţie confuză durează de ani buni, nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Promisiuni au fost anul trecut, în campanie, însă angajamentele au fost uitate la scurt timp.