Trecând de la evenimentele punctuale la trenduri generale, două ni se par a fi trăsăturile de bază ale anului politic 2007. Şi ambele, de natura unor reculuri: reculul în integrarea europeană şi reculul în lupta contra corupţiei. Să începem cu cel din urmă.

Începutul anului ne-a prins cu mari promisiuni pe linie de combatere a corupţiei, cu o serie de anchete în desfăşurare, din care s-ar fi zis că măcar două-trei ajung în final să percuteze. N-a fost însă aşa, şi ele toate s-au fâsâit pe zi ce trece. Zi de zi, vedem la televizor ştiri de genul: dosarul lui Năstase în cauza cutare a fost returnat la Parchet; Dan Ioan Popescu a fost găsit că şi-a făcut legal averea de milioane; cercetarea lui Copos se amână; iar cea a lui Patriciu a fost uitată undeva pe drum. Nu avem nicio îndoială că şi cuplul comic-fantezist Mureşan-Remeş - ăia cu caltaboşii - vor fi scoşi, la anu' cam pe vremea asta, după cuvenita pritocire juridică, basma curată. Un rol important în muşamalizarea cazurilor de posibilă mare corupţie a avut-o o decizie uimitoare a Curţii Constituţionale. Anume că legea care-i discriminează pe miniştri faţă de cetăţenii de rând, făcându-i pe cei dintâi responsabili în faţa legii doar dacă o vrea preşedintele, de fapt îi discriminează pe foştii miniştri faţă de actualii, şi cuvine-se cu adevărat ca şi foştii miniştri să fie deasupra legii, nu numai cei de azi. Iar cum ministru azi eşti şi mâine nu, dar fost ministru eşti până la sfârşitul zilelor, rezultă că privilegiul, dacă nu putea fi anchetat pentru fapte penale, dacă te bucuri de protecţie prezidenţială sau dacă vreo chichiţă juridică blochează activitatea Comisiei prezidenţiale dedicate, se extinde sine die.
Ni se pare această decizie a Curţii Constituţionale una într-adevăr istorică, enormă nu numai prin absurditatea ei (Constituţia interzice discriminarea pe criterii de religie, sex, origine socială etc., dar nu pe criteriul "fost" sau "actual"), ci şi prin consecinţele sale: este ultimul cui bătut în coşciugul luptei anticorupţie din România. Şi, într-adevăr, după apariţia ei, dosarele foştilor miniştri şi prim-miniştri au început să fie date la-ntors în serie, intrând pe linia tehnologică a muşamalizării juridice; urmează ca de acum încolo, pentru fapte de corupţie, practic să nu mai poată fi cercetaţi actualii sau foştii miniştri, ci eventual doar portarii - şi, desigur, pentru eliminarea oricărei discriminări, şi foştii portari!
Şi, apropo de gravitatea deciziei instituţiei fără cenzură publică, oficială, care este Curtea Constituţională, decizie ce consfinţeşte dreptul la corupţie ministerială în România: un prieten evreu mi se plângea de stângismul profund (ce-i drept, de bună factură intelectuală) al castei pe care o reprezintă în Israel judecătorii Curţii Supreme. "Dar n-ai ce face", completa tot el, "un stat are nevoie de existenţa unor puncte indiscutabile de referinţă a opiniilor, de nişte vaci sfinte!". Aşa e: dar ce te faci că la noi sunt mai mult vaci decât sfinte!
Frânarea luptei anticorupţie în România postaderare se vede bine de la Bruxelles şi de la Strasbourg. Nu ştiu dacă în vreuna din celelalte vreo 20 de limbi europene există expresia "s-au văzut cu sacii-n căruţă", dar conceptul aferent acestei expresii este accesibil oricui - chiar şi unui eurobirocrat. De altfel, nu numai la capitolul luptei anticorupţie am dat înapoi, ci şi la altele precum agricultura, concurenţa etc. De aşa manieră încât un înalt oficial european declara recent că, dacă ar fi să fie primită acum, astăzi România n-ar mai îndeplini criteriile de aderare. Este suficient că ne uităm la Justiţia noastră cea de plastilină în mâinile oamenilor politici - şi aici nu ne referim doar la procurorii care nu-i văd decât pe "guvernamentali", dând în orbul găinilor când e vorba de "prezidenţiali", ci şi la judecătorii care îi scot basma curată pe toţi, în mod imparţial - doar bogaţi să fie!

Judecând obiectiv, nepartizan şi fără patimi, strict după numărul de cazuri de mare corupţie în care s-au pronunţat condamnări - zero! - România este probabil ţara cea mai puţin coruptă din lume, iar Elveţia şi Finlanda ar trebui să ia lecţii de la noi! (va urma)