Astăzi se împlinesc 227 de ani de la execuţia prin tragere pe roată a lui Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii răsculaţilor iobagi din 1784. Horea a fost arestat, prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud pentru 300 de florini, în ziua de Sfântul Ştefan (27 decembrie) 1784. Ce preţ a avut „capul lui Horea" ne dăm seama prin comparaţie cu cei 16.890 florini plătiţi de aceeaşi Cancelarie de la Viena, numai cu 10 ani mai înainte (7 mai 1775) pentru obţinerea Bucovinei de la imperiul otoman.

După răscoala iobagilor români conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan s-a radicalizat şi mai mult poziţia nobilimii care a declanşat reacţii violente şi răzbunătoare faţă de iobagi. Răscoala a agravat criza în care se afla societatea medievală din Transilvania într-o Europă în care a fost abolit, în general, sistemul servituţii personale. Răzbunarea nobilimii a fost pe măsura legilor dezonorante ale acestei ţări, masacrele s-au ţinut lanţ în toate localităţile importante: Deva, Hunedoara, Orăştie, Aiud, Turda, Cluj, Alba Iulia, etc. Informat de execuţiile în masă a iobăgimii răsculate, împăratul Iosif al II-lea a dorit să evite un genocid care se contura în Transilvania şi de aceea a numit imediat o comisie de anchetă condusă de contele Anton Iankovich, şeful Tablei Regeşti din Buda, generalul Papilla, comandantul Regimentului româneasc de graniţă din Banat, secretarii acestora, precum şi Erckhard interpretul pentru limba română şi alţii cu scopul de a cerceta cauzele răscoalei şi de a le afla chiar din gura iobagilor români. Au oprit execuţiile şi condamnările la moarte date de tribunalele comitatense urmând ca acestea să fie aprobate de împărat. La 10 ianuarie 1785 Iosif al II-lea a trimis contelui Iankovich o scrisoare personală prin care împăratul i-a dat ultimele instrucţiuni. Se acorda clemenţă pentru mulţimea iobagilor răsculaţi şi o pedeapsă exemplară pentru conducători: "să se dea un exemplu răsunător, ei să fie purtaţi în lanţuri prin locurile unde s-au comis cele mai mari sălbătăcii ca să fie arătaţi ca pildă poporului de rând... iar apoi să fie executaţi într-un chip spectacular într-o localitate importantă unde să se poată strânge câţi mai mulţi supuşi". Horea şi Cloşca au fost prinşi prin trădare la 27 decembrie 1785, iar în dimineaţa de 2 ianuarie au fost arătaţi populaţiei din Alba Iulia, fiind închişi în cetate în celule separate de la porţile a III-a şi a IV-a. Ordinul împăratului mai prevedea ca nici o autoritate din Transilvania să nu fie lăsată să participe la comisia de anchetă sau să ia legătura cu capii răscoalei. Crişan a fost prins la 30 ianuarie şi întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută. Confirmându-se ordinului împăratului contele Iankovich l-a pus în practică şi la 5 februarie 1785 Horea, Cloşca şi Crişan au fost transportaţi în lanţuri în care speciale pe malul stâng şi drept al Mureşului de la Alba Iulia la Deva şi înapoi timp de două săptămâni pentru a fi arătaţi poporului sub paza unui detaşament de patruzeci de husari şi treizeci de infanterişti conduşi de opt ofiţeri.

Anheta şi simulacrul de proces

Ancheta a început la 26 ianuarie şi a continuat cu întreruperi până la 24 februarie 1785. Pentru a proba faptele pentru care au fost încriminaţi Horea, Cloşca şi Crişan, comisia a adus şi închis la Alba Iulia 26 de martori împreună cu alţi 400 de iobagi bănuiţi că au participat la răscoală. În timpul detenţiei la Alba Iulia, deşi comisia imperială a instituit o totală interdicţie de a fi vizitaţi, s-au făcut excepţii pentru preotul ortodox Nicolae Raţiu din Maierii Bălgradului (Alba Iulia), cel care le-a întocmit testamentele lui Horea şi Cloşca şi de studentul pictor Sigismund Coreh din Aiud care ne-a lăsat cele mai realiste portrete ale căpitanilor răscoalei. Interogatoriul s-a desfăşurat în localul Judecătorie de Ocol din cetate. Horea a fost interogat în şapte şedinţe; 28, 31 ianuarie şi l, 4, 21, 22, 24 februarie punândui-se 118 întrebări. El a declarat că se numeşte Ursu Nicola din Râu Mare, iobag, de 54 de ani. Cloşca a fost anchetat tot în şapte şedinţe 26, 27 ianuarie, 3, 4, 21, 22, 24 februarie, răspunzând la 134 de întrebări. A declarat că se numeşte Oargă Cloşca, iobag din Cărpeniş, de 37 de ani. Crişan a fost anchetat în două şedinţe, 2, 5 februarie şi a răspuns la 47 de întrebări. A declarat că se numeşte Giurgiu Marcu zis Crişan, iobag în vârstă de 52 de ani.7 Horea şi Cloşca au adoptat în faţa anchetatorilor o atitudine similară dovadă că ei s-au înţeles în perioada cât au fost refugiaţi în munţi cum să se comporte. Au adoptat atitudinea omului simplu, dominat de mentalitatea ţărănească, că dacă nu vor recunoaşte nimic, pedeapsa nu va fi mai mare decât dacă vor recunoaşte. Horea şi Cloşca şi-au dat seama că dacă vor face o singură mărturisire, anchetatorii vor fi destul de isteţi ca să-i facă să recunoască şi alte fapte care nu vor fi în folosul lor. Au negat că ar fi avut vreun rol în răscoală, nu au fost ei conducătorii acesteia, au fost şi ei luaţi cu forţa de ceilalţi răsculaţi, n-au dat nici un nume de participanţi şi nici localităţile unde au fost şi n-au incriminat pe nimeni, nici chiar pe oficialităţile domeniului. Au recunoscut că au dus cererile satelor de uşurare a sarcinilor iobăgeşti Gubernului la Sibiu şi împăratului la Viena. Anchetatorii n-au pus nici o întrebare referitoare la audienţele lui Horea la împăratul Iosif al II-lea la Viena. Contele Iankovich ştia foarte bine de călătoriile lui Horea la Viena, dar a evitat să-1 amestece pe împărat în aceste evenimente deoarece între nobilimea Transilvaniei se vehiculau zvonuri că acesta ar fi fost amestecat în declanşarea răscoalei.

Sinucidere sau asasinat?!

Crişan a declarat totul. El nu a fost împreună cu Horea şi Cloşca retras în munţi şi nu a ştiut de înţelegerea celor doi. A recunoscut totul, că a participat la adunarea de la Mesteacăn şi la evenimentele care au condus la izbucnirea răscoalei în Zarand. Cauzele răscoalei spunea el: "au fost tirania nobilimii şi munca istovitoare pe care iobagii trebuiau să o presteze toată săptămâna pe domeniile nobiliare de la o duminică la alta fără a primi o bucată de pâine'". Când trebuia să se ajungă la întrebările ce vizau miezul problemelor, Crişan şi-a pus capăt zilelor la 13 februarie 1785. Rapoartele menţionează că s-a sugrumat în închisoare cu curelele de la opinci după unul, sau cu sfoara de la pantalonii lui albi, după altul şi cu o piatră. Unii istorici cred că a fost suprimat în închisoare ca să nu divulge eventual amestecul curţii de la Viena în răscoală şi alte date secrete importante. În decursul anchetei nu s-a recurs la torturi asupra lor pentru a li se stoarce mărturisiri deoarece această metodă medievală a fost abolită de împăratul Iosif al II-lea în 1783. În fond cei trei căpitani ai răscoalei, ca şi celorlalţi iobagi condamnaţi, nu li s-a făcut un proces autentic. A fost o anchetă efectuată de o comisie în mod unilateral şi secret şi o condamnare la pedeapsa capitală. În acest fel au procedat şi tribunalele comitatelor Alba, Arad, Hunedoara şi Turda cu alte câteva sute de iobagi români prinşi înainte de apariţia comisiei imperiale.

Sentinţa

Contele Iankovich a considerat la 24 februarie 1785 suficiente datele obţinute de la martori pentru a-i condamna pe Horea şi Cloşca la pedeapsa capitală. Sentinţa a fost dată la 26 februarie şi li s-a citit în limba germană şi română în faţa gărzii principale din Alba Iulia: "Horea numit altminterea şi Ursu Nicola şi Ion Crişan, fiind dovediţi prin aceste crime nu numai că sunt nişte sceleraţi crânceni, care au comis omoruri şi prădăciuni, ci şi tulburători îndrăzneţi ai liniştei şi siguranţei publice, în conformitate cu codul criminal terezian articolul 62 despre tulburări şi tumulturi şi articolul 90 despre tâlhării, au să fie duşi pentru crimele acestea la îndătinatul loc de supliciu şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, anume mai întâi lui Ioan Cloşca apoi lui Horea, numit altminterea şi Ursu Nicola şi în modul acesta să fie trecuţi din viaţă la moarte, iar corpurile lor să fie despicate şi tăiate în patru bucăţi, capul şi părţile corpului să fie aşezate pe roate pe marginea diferitelor drumuri şi anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele să fie îngropate aici la locul supliciului. Această sentinţă s-a pronunţat în 26 februarie 1785 pentru dânşii ca o pedeapsă binemeritată, iar pentru alţii asemenea lor să le fie exemplu şi oroare", semnată "Contele Anton Iankovich". Sentinţa a fost dată în conformitatea Condului penal şi de procedură penală în vigoare în anul 1785 prevăzut în " Constitutio Criminalis Theresiana...", Viena, Ediţia 1769. Contele Iankovich a preluat din acest cod articolele 62 şi 90. Articolul 62 se referea la pedeapsa cu moartea executată prin tăierea capului cu sabia, pentru cei acuzaţi de rebeliune, răscoală şi de organizarea unor conspiraţii de mai multe persoane care încearcă să înlăture cu forţa unele nedreptăţi. În acest articol se puteau încadra toţi cei care au instigat sau participat la răscoală. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului contele Iankovich a adăugat sentinţei articolul 90 ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata pentru fapte de tâlhărie şi omoruri la drumul mare. Numai astfel execuţia se preta la o desfăşurare spectaculară în timp şi spaţiu în faţa mulţimilor, urmărindu-se prin aceasta intimidarea lor.

Execuţia

Prin această execuţie publică la care au fost obligaţi să asiste câte trei bătrâni şi trei tineri din fiecare sat al celor patru comitate cuprinse de răscoală s-a urmărit exercitarea unor presiuni psihologice asupra întregii iobăgimi române din Transilvania, conform instrucţiunilor împăratului: "ca să fie de exemplu şi oroare". După izvoarele cunoscute au fost aduşi cu forţa la execuţia lui Horea, Cloşca şi Crişan la Alba Iulia între trei şi şase mii de iobagi români. Execuţia a avut loc în 28 februarie 1785 pe Dealul Furcilor din Alba Iulia. O descriere amănunţită a acesteia se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma la 2 martie 1785.

"După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul informă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea. În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul, că din fiecare sat al celor patru comitate au trebuit să ia parte după o grea poruncă, câte şase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel puţin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri până şi-a dat sufletul. În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea era legat şi ţinut în picioare de doi ucenici ai călăului ca să vadă ce moarte cumplită şi prin ce chinuri groasnice trebuia să moară ucigaşul său tovarăş. După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi au dat leşul la o parte, pe Horea l-au urcat apoi în patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri din porunca domnului Eckhard, au început să-i lovească pieptul şi astfel după opt, nouă lovituri a murit. N-am mai voit să văd şi despicarea lor în bucăţi, mi-am întors calul şi am venit în cetate...".

Horea şi Cloşca au fost însoţiţi la locul de execuţie de Nicolae Raţiu, parohul bisericii ortodoxe din Maierii Bălgradului (Alba Iulia) care le-a dat ultima binecuvântare. Nici el nu a rezistat psihic să asiste la această barbară execuţie, a leşinat şi a fost transportat acasă cu o căruţă.