Geniul comerţului autohton Dănilă a plecat de acasă cu un car cu boi şi s-a întors cu o traistă goală. Dar, Dănilă a trăit demult. Dacă ar trăi astăzi, ar fi ministru, sau primar sau consilier măcar şi ar face acelaşi lucru, sau ceea ce fac toţi aleşii noştri de 23 de ani de când au preluat averea poporului şi au făcut cu ea ceea ce se vede astăzi.

Au rămas însemnări despre o şedinţă a Senatului Romei dinainte de Cezar, de pe vremea lui Moş Burebista. Ei bine senatorii romani sistematizau oraşul Roma, trasând străzi pentru viitorime pentru peste 50-100 de ani, direcţia potrivită, lărgimea potrivită, locul de trecere pentru populaţie, rigolele de scurgere etc. Senatorii romani nu erau nici pe departe uşi de biserică, adică îşi cunoşteau bine interesul, dar erau oameni întregi, puneau cel puţin pe acelaşi plan şi interesul public. Aceasta i-a făcut stăpânii lumii. Richelieu, stăpânul real al Franţei la vremea lui, a plantat cu brazi câteva coaste de munţi pentru ca peste 150 de ani Franţa să aibă suficiente trunchiuri falnice care să fie catarge pentru corăbiile de război ale Franţei şi acesta era om întreg, de aceea a fost mare, în raport cu mulţimea celor care pretind că fac politică şi administraţie la porţile Orientului. Deci, oamenii întregi înţeleg prezentul ca pe o premisă a viitorului, iar viitorul individual nu poate exista în afara viitorului colectiv. Iar acest lucru este valabil la orice nivel de unitate administrativă, statală sau socială. Şi acum să ne limităm la oraşul în care trăim. Industria s-a pulverizat (în termeni politici româneşti „s-a privatizat") ca peste tot în ţară. Ce putea rămâne ca şansă de viitor oraşului? Turismul ar fi fost o şansă. Dar, fără aeroport care să poată primi avioane continentale şi intercontinentale, nu ai nicio şansă, precum aceeaşi lipsă alungă orice investitor. Nu-l avem deşi ar fi fost credibilă orice iniţiativă în acest sens înaintea altora. Interese private de oameni fără viziune au făcut pierdută şansa. Dezinteresul faţă de binele public, sau incapacitatea de a înţelege că performant este cel ce îşi împlineşte interesul personal promovând interesul public a făcut ca Bihorul să piardă poziţii de centru regional în faţa Sălajului, Sătmarului, Aradului etc... A rămas ce a fost cu gargaragii lui cu tot. A apărut şansa unui oraş universitar. Avem zeci de mii de studenţi şi mii de cadre universitare, dar nu avem o casă de cultură a studenţilor (cea care putea fi a fost privatizată? Cum?), nu avem o casă a universitarilor (un club cu rol stimulent intelectual dincolo de cei ce înţeleg doar halba de bere). Nu avem o librărie universitară, iar universitarii care îşi sacrifică energia şi timpul scriind cărţi le plasează mai mult sau mai puţin pe sub mână, ca nanele care îşi vând în piaţă brânza şi ceapa. Oradea este probabil singurul oraş universitar căruia i s-au desfiinţat toate librăriile. Au fost privatizate (contra?), transformate în spaţii comerciale. Dacă nu ar fi venit Humanitas am fi fost singurul oraş universitar din ţară fără nicio librărie. Realizaţi absurditatea în raport cu pretenţiile? Dar Humanitas este o singură editură. În ţară sunt zeci de edituri. Orădenii nu pot şti ce se scrie în limba română în propria lor ţară. Cine a făcut acest lucru? Cine conducea oraşul? Cine gospodăreşte azi acest oraş? Ce doresc ei Oradiei? Dar să lăsăm aceste plângeri. Pentru ce vizitează un om un oraş? Pentru că are ce vedea, nu? Are clădiri frumoase şi întreţinute, are muzee, are librării etc... Are Oradea clădiri frumoase? Are, dar majoritatea... Etalează Oradea stradal Opere de artă, statui? Etalează. Ce exprimă ele? În afara lui Aurel Lazăr, care a fost Orădean. Cine este reprezentat ca fiind emanaţia locului, spiritul locului? Vorbesc ca român, pentru că maghiarii şi-au onorat oamenii care le fac cinste. Avem muzee? Avem, dar unul singur poate fi reprezentativ. Muzeul Ţării Crişurilor este, prin bogăţie, unul din muzeele importante ale ţării. Dar a ajuns cenuşăreasa oraşului. Este alungat dintr-un loc în altul. Muzeele sunt la ora actuală atuurile şi emblemele oraşelor. Dezvoltarea acestora înseamnă dezvoltarea oraşelor, este markerul cel mai important. Vor fi capabili aleşii oraşului să se mândrească cu ceea ce au făcut? Avem o cetate. Ar putea ea să fie un centru cultural-turistic de standarde europene sau va fi ea un sediu de orgoliu? Personal aş organiza un concurs naţional de arhitectură pentru a renova şi a transforma cetatea într-un centru cultural şi turistic. El nu trebuie gândit în funcţie de banii de azi, el aparţine viitorului acestui oraş, oricât de lent s-ar materializa. Unele catedrale europene s-au realizat în 400-600 de ani, dar ele sunt frumuseţi dedicate veşniciei. Important ar fi ca ceea ce se concepe şi începe să poarte pecetea profesionalismului performant. Actualilor decidenţi se va scrie numele cu respect sau cu batjocură în istoria acestui oraş. Va ajunge Oradea o consacrată cetate universitară şi culturală? Avem aleşi pentru o asemenea ştachetă?