Moto: "Lumea nu se va sfârşi din cauza celor care fac rău, ci din cauza celor care se uita la ei şi nu fac nimic" (Albert Eistein).

Majorarea salariului minim este o decizie de larg interes public, care a fost pregătită anticipat pentru implementare de la 01 ianuarie 2016 de către fostul guvern, dar abordată bâlbâit şi unilateral, fiind acceptată în final, la presiunea străzii, în varianta sa de către noul guvern, definit independent de către preşedinte, dar care este de fapt al său şi mai degrabă de sorginte popular- europeană decât tehnocrat.

Intenţia de îngheţare a salariului minim este evidentă prin aprobarea bugetului pe 2016, fără integrarea calculelor aferente majorării acestuia. Singurul argument, unilateral şi de doi lei, adus de doamna numită în fruntea Ministerului de Finanţe (precum argumentul domniţei cu usturoiul), "întrucât Guvernul nu poate realiza estimarea impactului asupra economiei într-un timp aşa de scurt". Acest motiv, al studiului de impact, repetat obsesiv în aceste zile, este o abordare unilaterală, pentru că se referă exclusiv la impactul asupra economiei şi investitorilor, în calitatea lor de angajatori, sugerându-se doar "uriaşa" grijă pentru eventuala pierdere a două locuri de muncă, fără să existe un risc previzibil.

În realitate, creştere iniţială proiectată a salariului minim cu cca. 14% (tot 14% fiind și creșterea efectivă înregistrată de angajator), respectiv cu 150 lei (33 euro), de la 1050 la 1200 lei (sau de la 235 la 268 euro), dar hotărâtă în final de la 01 mai 2016 - cu 200 de lei, mai mult cu 50 de lei, sau 11 euro, adică la 1.250 lei sau 279 euro - nu poate avea decât un impact pozitiv asupra bugetului, deorece peste 90% dintre beneficiarii acestor creşteri sunt din sectorul privat, cel care susţine de fapt bugetul şi unde, în mod paradoxal, salariile sunt net inferioare sectorului public. Aşadar, cheltuielile principale pentru majorarea salariului minim se vor suporta de sectorul privat, iar aceasta va avea ca efect creşterea încasărilor bugetare din contribuţii şi impozite, cu cheltuieli mai mici pentru ridicarea salariului minim în sectorul public. Pe de altă parte, sumele precizate mai sus sunt brute, deci impozabile, astfel că salariaţii vor dispune de numai cca. 2/3, sumele rămase nete, iar după criteriul salariului minim România ar rămâne tot la coada Europei, adică tot pe locul penultim, situaţie în care mult evocata reducere a numărului de locuri de muncă logic nu poate fi decât una nulă sau nesemnificativă.

Eu consider că este revoltător ca acest nou guvern, care se pretinde de tehnocraţi, să nu abordeze în ecuaţie dramaticul impact social al îngheţării salariului minim pentru milioane de români, menţinuţi în limitele sărăciei. Astfel, în condiţiile în care salariul minim a crescut puternic în perioada 2010 - 2015, de la 600 la 1050 lei, s-a dublat şi numărul celor plătiţi oficial cu salariul minim, de la 800 de mii la aproape 1,6 mil. şi numărul salariaţilor cu contract de muncă a crescut cu cca. 700 de mii, situaţii în care salariul minim din România este îngheţat prin bugetul pe 2016. Ori guvernarea presupune înainte de empatie, responsabilitate, iar Guvernul României are obligaţia constituţională de garantare a unui trai decent cetăţenilor. Aşadar, în abordarea creşterii salariului minim, decisiv este impactul asupra celor 1,5 mil. de cetăţeni români plătiţi cu salariul minim, iar prin extensie, asupra celor peste 3 mil. de cetăţeni dependenţi de salariul minim, dacă avem în vedere şi familiile salariaţilor. Conform analizei făcute de fostul consilier economic al premierului, conf. univ. dr. Cristian Socol, privind îngheţarea salariului minim, anunţată recent de ministrul Finanţelor, este "evident că îngheţarea salariului minim este una dintre greşelile de fundamentare a bugetului pe 2016. Argumentul că erodează competitivitatea este unul firav, în condiţiile în care suntem la mare depărtare de celelalte ţări din UE şi nu numai. Astfel, cu cei 235 de euro salariu minim, întrecem numai Albania şi Bulgaria, dar sunt înaintea noastră ţări non UE precum Serbia sau Muntenegru şi toate celelalte ţări foste socialiste din UE, care au salariul minim între 300-400 euro". Mai mult, competitivitatea implică şi alte componente precum: pregătirea forţei de muncă, modernizarea locurilor de muncă, infrastructura etc. şi nu numai mult invocata forţă de muncă ieftină. În consecinţă, "îngheţarea salariului minim va menţine România în capcana sărăciei, într-un model de dezvoltare bazat pe avantajul unei forţe de muncă relativ calificate şi ieftine, va creşte polarizarea economică şi socială şi va menţine un capital uman scăzut".

Chiar dacă uneori prin metode intervenţioniste, de genul creşterii salariului minim -  fostul guvern a încercat în ultimii ani ieşirea din cercul vicios al salariilor mici, pornind de la nevoia trecerii spre un alt model de dezvoltare, cu valoare adăugată mai ridicată. Aşa a crescut salariul minim cu 50% în ultimii 4 ani, ajungând la 235 euro, iar conform viziunii bugetare, salariul minim urma să se dubleze la 01.01.2016 faţă de 2010, de la 600 la 1200 de lei, ca parte componentă a proiectului de buget pe 2016. Evident că nu se recunoaşte oficial de noul guvern, dar măsura creşterii salariului minim a fost pregătită din timp, fiind anticipată de măsuri de relansare fiscală, chiar înaintea modificărilor aduse Codului fiscal, precum: reducerea din 2014, a CAS cu 5 p.p., numai la angajator, reducerea TVA la pâine, iar din 2015 la alimentele de bază, măsuri de care au profitat deopotrivă angajatorii, iar unele mai mult comercianţii decât cumpărătrii. Deşi au un caracter liberal şi s-au dovedit ulterior de succes, toate aceste măsuri au fost adoptate cu opoziţia dură a fostului preşedinte şi a unor ideologi pseudo-liberali, fără nici un argument economic consistent, ci exclusiv prin invocarea sforăitoare a unor noţiuni generale, care definesc noua limbă de lemn în dezbaterile economico-financiare, precum: macostabilitate, previzibilitate, fezabilitate, prudenţialitate etc..                                                    

Desigur, exista argumente pro şi contra ridicării salariului minim, noi considerăm însă extrem de relevante argumentele şi datele statistice, preluate din Eurostat şi comentate de eminentul economist român, prof. univ. dr. Daniel Dăianu, membru în Consiliul de administraţie BNR. Astfel, "Conform datelor distribuţia PIB-ului între deţinătorii de active (capital) şi salariaţi, de 31-32% din PIB cât au primit salariaţii în România, în anii din urmă, faţă de cca. 54% din PIB deţinatorii de capital, este una dintre cele mai disproporţionate relaţii în UE -  în Bulgaria, raportul era în 2012 de 38 la 48,4%, iar în Ungaria, ponderea profiturilor a fost de cca.40% din PIB în acel an. În UE 15 (ţările mai dezvoltate) salariile au avut în anii din urmă o pondere de peste 50% din PIB, în timp ce ponderea profiturilor a fost în jur de 38%. Raportul în cazul României este de-a dreptul neverosimil pentru o economie europeană, care şi face parte din Uniune". Comparativ deci, România are o marjă uriaşă de creştere, iar această creştere a salariului minim nu este decât un pas minor şi intermediar.                  

Nemărginita ipocrizie este evidenţiată şi de faptul că, pledoaria pentru îngheţarea salariului minim a fost opera guvernanţilor, care sunt funcţionari europeni şi au renunţat temporar la venituri lunare, care se pot estima la cca. 100 de salarii minime româneşti, sau cam cât câştigă un român cu salariul minim în cinci ani. Dacă decizia de creştere a salariului minim nu ar fi fost adoptată, în 2016 era inadmisibilă legal, pentru că este an electoral. De aceea sper că, decizia luată în ultimul moment de noul guvern, să demonstreze că acesta nu este al grupurilor de interese externe şi interne, care pare că s-au înstăpânit peste România, ci al României şi românilor, iar pentru aceasta este cazul să renunţe la ipocrizia dusă până la cinism în cazul majorării salariului minim şi să se raporteze la cetăţenii români cu argumente solide şi nu cu enunţuri generale, specifice noii limbi de lemn a globalizării.

Nicolae SĂLĂJAN