De regulă, societatea de consum are nevoie de manipulare ca principiu de bază în funcţionarea sa. Unii manipulează sentimente, frustrări, naivităţi sau chiar prostie. De la muzică la afaceri şi până la politicieni, toată lumea are nevoie de un public captiv. Acest principiu stă şi la baza unui partid, un partid e ca o firmă. Are nevoie de consumatori şi de profit electoral convertit ulterior într-unul economic după ce se pune mâna pe ciolan. Pentru că suntem martorii naşterii unei noi formaţiuni politice, se impune de remarcat fenomenul, mai ales că, spre deosebire de anii 90, când partidele apăreau ca şi ciupercile după ploaie, acum naşterile sunt rare, sterilitatea politică instalându-se puternic în sămânţa germinativă socială.



UNPR, Uniunea Naţională pentru Progresul României, căci despre aceasta este vorba, se declară un partid de stânga ce vrea să ia locul PSD, care nu face cinste stângii, după cum ne spun liderii noii formaţiuni. Cu alte cuvinte, au întinat şi ei, ca atâţia alţi predecesori, idealurile socialismului. Pe lângă această componentă socialistă noul partid se declară şi naţionalist. Emblema e vulturul cruciat prm-ist cu uşoare modificări grafice. Imnul este "Noi suntem români", iar discursul vizează elogiul Transilvaniei, deci patriotism hard. Cam aceasta este partea de marketing, decoraţiile exterioare pentru a atrage aderenţii. În fapt nu avem decât o repetare a istoriei politice de după 1990. Şi anume oportunismul unora care nu-şi mai aveau locul la ciolan în PSD repetă istoria politică a PD sau APR, care, la vremea lor, nu s-au născut din alt motiv decât acela că erau prea mulţi pe un loc pentru satisfacţia deplină a fiecăruia şi uite aşa s-a dezvoltat în România democraţia, prin pluralismul determinat de oportunism. E în firea românului să se adapteze la orice, inclusiv şi la democraţie, oricum, el e dincolo de bine şi de rău, totul e să-i dai schema de funcţionare că ţi-o aplică el, doar că-n alte scopuri. Ce contează mijloacele, că-s democratice, că nu, doar tot la ciolan trebuie ajuns. Deci scopul partidului e clar de-a muşca din voturile PSD, dar şi PRM parazitându-le mesajul, nu că ele nu l-ar parazita la rândul lor ca orice partide româneşti care se respectă.

Dar să vedem cine sunt figurile mai pitoreşti din fruntea acestui corp politic proaspăt constituit. Generalul Oprea pare desprins din junta militară sud-americană, asta după ce a ieşit din cârdăşia cu un alt sud-american autentic, Vanghelie, ce s-a dus să moară puţin după rezultatul alegerilor. Restul sunt unul şi unul, generalul predicator antrenor, senator la firul ierbii, nea Puiu, cel care ţuca icoanele şi care acum ţucă cu aceeaşi evlavie marile popouri ale naţiunii. Un alt exemplar deosebit e miliţianul Neţoiu, care-l urmărea pe Dan Deşliu şi pe alţi scriitori înainte de '89. Îngroaşă rândurile şi Cristian Diaconescu, genul de carierist pană la nevroză camuflat sub diferite uniforme şi care era meditat, conform propriilor mărturisiri, pentru admiterea la facultate la limba engleză de către Nicu Steinhardt, pe atunci urmărit zi şi noapte de securitate. Născut din magistraţi comunişti, a ajuns direct judecător, după terminarea facultăţii, la 25 de ani, în Bucureşti, fapt rar pe atunci. Interesantă şi mărturia Noricăi Nicolai, admisă în acelaşi an la facultate cu Cristian Diaconescu, care infirmă faptul că limba engleză era cerută la admitere. Cum sunt notorii deja şicanele făcute la adresa bătrânului Steinhardt de către securitate prin confiscarea de două ori a manuscrisului "Jurnalului fericirii", tot acest context tulbure nu poate alimenta decât suspiciuni, iar comportamentul public alunecos al lui Cristian Diaconescu ne ilustrează o anghilă politică deosebit de toxică.

Cu alte cuvinte, toţi unul şi unul, dar de departe cârligul electoral aparte e dat de caracterul milităros, care pare a fi brandul partidului. Trăim încă într-o ţară plină de ofiţerime. Ceauşescu a creat armată cât şi pentru unguri, în cazul în care nu mai aveam cu cine ne bate, de era folosită şi prin agricultură, iar ofiţerimea de azi, bătrână şi tânără, chiar dacă redusă, duce aceleaşi lupte grele pe salarii şi pensii grase cu sticlele, cu pokerul şi cu populaţia civilă de sex slab.

Armata e moartă, generalii sunt vii, dar gloanţele sunt acum voturile, aşa că la alegerile din 2012 atât UNPR, cât şi PDL vor putea spune: misiune îndeplinită.