Acum, după ce am trăit pe viu şi o demolare de guvern în Parlament, cică unica în ultimii şaizeci şi ceva de ani, este timpul să recapitulăm. În primul rând, cui foloseşte că a căzut Guvernul? Nouă, oamenilor de rând, nu prea. Monedei naţionale sau economiei în general, nici măcar. Un moment mai prost ales, în plină criză economică să dea peste noi şi una politică, nici că se putea. Partidelor politice, în schimb, le-a priit. Unora mai puţin, altora mai mult.

 

PD-L a încasat-o cel mai rău. După ce a făcut eforturi serioase să scape de partenerii de guvernare din PSD, s-au trezit cu o moţiune peste dinţi de şi-au spart guvernul pe care sperau să-l menţină după modelul patentat de Tăriceanu în legislatura trecută. PSD încearcă să dea impresia că este în opoziţie, dar nicio cârpă kaghebistă nu poate şterge un fund care stă în două luntre: aproape un an au fost la guvernare şi trebuie să-şi asume şi ei eşecul. PNL câştigă prin faptul că a fost iniţiatorul moţiunii care a demolat un guvern, dar pierde prin atentatul la stabilitate şi agresivitatea de care a dat dovadă într-o perioadă dificilă. UDMR e în postura clasică a şacalului politic: pândeşte cu cine se poate alia pentru a înhăţa o cât mai mare halcă. Câştigătorul la puncte este preşedintele Traian Băsescu, care are pe masă cărţile făcute şi un pot mare de câştigat: alegerile prezidenţiale. Pentru că asta a fost şi miza declanşării crizei politice, servirea unui câmp de luptă favorabil preşedintelui. Care se pricepe mai bine decât orice alt candidat să transmită emoţii "pe sticlă" naţiunii, să rezoneze la unison din tubul catodic cu "boborul" atunci când trimite partidele politice să stea cu picioarele în apă. Nu este nicio problemă dacă PD-L a ieşit mototolit rău din confruntarea parlamentară. După câştigarea alegerilor, Traian Băsescu, o să culeagă cioburile portocalii de pe jos şi le va pune pe masa bucatelor. Prea puţin contează cine va fi nominalizat ca viitor prim-ministru, deoarece în planurile prezidenţiale un nou guvern va funcţiona în regim de avarie numai până după alegeri. Chiar dacă noua coaliţie PNL-PSD-PC-UDMR l-a propus pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, pentru funcţia de premier, preşedintele va juca tot în favoarea lui. Dacă va simţi că adună de pe acum voturi în urne, îl va plimba de braţ pe la toate televiziunile, probând responsabilitate politică. Orice altă cale este periculoasă şi deschide un nou front, de astă dată într-o confruntare constituţională pe care o va pierde. Ignorarea propunerii de prim-ministru a unei coaliţii nou formate în Parlament este o greşeală imensă. Prevederile Constituţiei în cazul formării unui nou guvern au lăsat loc preşedintelui să interpreteze legea după cum îi convine, nu în spiritul ei. Preşedintele nu poate propune un alt candidat, dacă există deja unul nominalizat de către un partid sau o coaliţie de partide politice care deţine majoritatea în Parlament. Aparent, şahul dat prin demiterea Guvernului Boc II se transformă într-un mat dat preşedintelui, nevoit să accepte un premier impus de tabăra ailaltă. Nici pomeneală, pentru Traian Băsescu adevărata luptă abia a început şi la cât de imprevizibil se mişcă pe valurile tulburi şi agitate ale politicii româneşti, va furniza multe surprize adversarilor săi. Şi pentru că tot este foarte aproape de a ajunge şef de guvern cu acte în regulă câteva ceva despre Klaus Werner Johannis. Un sas cu lipici la politică, care te duce involuntar cu gândul la rigoarea şi seriozitatea nemţească. Poate fi o variantă câştigătoare pe termen lung, dar momentul în care este aruncat în luptă este nepotrivit. Mişcare riscantă pentru un politician care a strâns vreo trei mandate la Sibiu, cu un procent de peste 80% din voturi, că intră cu capul înainte în iţele încâlcite ale politicii dâmboviţene. Sau poate că ne înşelăm şi, de fapt, Johannis, deşi vorbeşte nemţeşte, de când ocupă o funcţie românească, s-a învăţat cu învârtelile mioritice...