Mare lucru este fotbalul! Pe data de 17 noiembrie1993, la Cardiff, echipa de fotbal a României, antrenată de Anghel "Puiu" Iordănescu învingea Ţara Galilor cu 2-1, primind "biletele pentru America". Se năştea atunci ceea ce avea să intre în istoria fotbalului românesc sub numele de "Generaţia de Aur". În acea seară de noiembrie 1993, pe străzile din Timişoara, într-una din cele mai emoţionante manifestaţii de simpatie pentru echipa naţională a României (au ieşit în stradă atunci zeci de mii de oameni, mai mulţi decât la Revoluţie), când "cel care ne scăpase de Ceauşescu" domina cu autoritate scena vieţii publice româneşti, avea să se lanseze un slogan memorabil: "Iliescu minte/Hagi Preşedinte!". De atunci au trecut 14 ani. Acum sloganul nu mai este de actualitate. Titanul din Olteniţa a fost tras pe linie moartă, iar Hagi a devenit rege, însă mai nou şi slujbaş al unuia care - vorba românului Giussi de la Cluj - " … are palat dar nu este rege". Sloganul de atunci, confirmându-l pe altul din decembrie 1989 ("Azi în Timişoara/Mâine-n toată ţara!"), le-a dat idei multora dintre cei care voiau numaidecât să ajungă cineva în România acestor vremuri tulburi. Carevasăzică din fotbal se face imagine? Fotbalul să fie oare piatra filosofală care transformă totul în aur? Doi domni (unul numit Sechelariu, şi care, deşi este ortodox, se crede reîncarnatul lui Ştefan cel Mare, iar celălalt chiar numindu-se Ştefan) "de pământ", din Moldova, au ajuns primari de mari municipii pe baza notorietăţii câştigate din fotbal. Un domn (cu diminutiv în loc de prenume), fost subofiţer de miliţie, se lăfăia toată ziua pe sticla televizorului, reuşind să ducă la nivel de "pluton" pe cea care în urmă cu 20 de ani era alintată de milioanele de suporteri (mai ales de rapidistul Adrian Păunescu): "Campioana unei mari iubiri". Mai toţi oamenii care finanţau fotbalul au beneficiat cel puţin de bunăvoinţă (ca să nu spun privilegii) în raporturile cu autorităţile pe probleme de respect al legii, mai beneficiind din când în când fie de câte un schimb avantajos de terenuri, fie de câte o rambursare peste rând a TVA-ului. Am citit nu demult despre un om de afaceri care, în 1994 (în vremea de glorie a brandului Edusho, când - după spusele unui fost colaborator de-al respectivului - … împacheta două valize de valută pe zi?!), a încercat să reînnoade la Oradea mitul echipei care avea să cucerească (prin fotbal) Ungaria în 1943. A fost o experienţă tristă pentru fotbalul orădean, căci potentatul afacerist nu făcea gesturi dezinteresate de dragul fotbalului orădean, ci se pare că dorea să-şi câştige o oarecare imunitate, pentru a nu ajunge acolo unde legea l-a trimis după mai bine de zece ani. A mai fost pe aici un juvete (cu studii la "facultatea de ştiinţe întunecoase" de la Popa Şapcă din Timişoara), care, venind din sud - precum cartaginezul Hannibal Barca, cel care voise să cucerească Roma - a primit frâu liber să vânture în nici două luni miliarde bune din banii contribuabililor orădeni, deşi nici el n-a fost profet în ţara lui, întrucât şi astăzi sunt accesibile pe internet unele comentarii ale foştilor vecini din bloc, care îl acuzau - înainte să vină preşedinte la Oradea - că "nu are bani să plătească întreţinerea, dar şi-a pus termopane". Exemple de tipul celor de mai sus sunt cu miile în lumea fotbalului românesc, iar în plan local nu mă îndoiesc că fiecare putem evidenţia 2-3 cazuri notorii. Revenind la Hagi, putem spune că, după ce a strălucit la Barcelona şi Real Madrid, după ce a fost protagonist la 3 turnee finale ale campionatelor mondiale şi la 2 ale celor europene, după ce a cucerit de unul singur Turcia (cea care ne-a ţinut neamul "la respect" atâtea secole!) a ajuns argat la unul care se crede ba cel mai bogat român din lume, ba trimisul lui Dumnezeu pe Pâmânt, ba viitorul preşedinte al României, ba… viitor licenţiat universitar, însă care, în orice împrejurare, face numai ce vrea el, şi care, după cum am putut vedea cu toţii la televizor (imagini din cantonamentul Stelei în Austria), îl driblează "numai din buric" (cum zic fotbaliştii) pe însuşi Hrebenciuc, cel mai mare dribleur al tuturor timpurilor, cel care la rândul lui îl driblează tot timpul pe însuşi fostul suspendat (deşi acesta din urmă îl ameninţa cu suspendatul în cuier - în sinistra campanie din mai a.c., "Rozaliul" îşi scoate fiul la înaintare şi îl atacă la coarda sensibilă numită Elena cea Mică). Aşadar Hagi este rege. El nu va fi niciodată preşedine. Pe numele lui însă şi pe patimile milioanelor de români înrobiţi de drogul numit fotbal, mulţi "mititei" ("Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el", spunea Eminescu în "Scrisoarea I") ajung mari. Şi pe deasupra sau pe… dedesubt(uri) se mai agită spiritele şi cu votul uninominal.