Aflăm că MRU, care-şi caută ungurenii prin ţară, s-a dedulcit cu graţie la produse de lux pe timpul scurtei sale şederi în fruntea guvernului. Probabil ghidat de ideea că viaţa e scurtă, pedantul intelectual a vrut să fie înconjurat de un protocol de padişah.

E adevărat că n-a fost valabilă exigenţa şi-n cazul membrilor cabinetului, care au fost cam pastă de mici, nu caviar. Dar nu mai contează, important e că avem şi oameni cu gusturi fine. Ne-am săturat de pălincaşii roşii ca nişte gogoşari, de şpriţarii iubitori de tot ce sfârâie, aşa că ar trebui să ne bucurăm de lifestyle-ul pe care l-a adus în viaţa politică fostul premier. Snobismul şi pedanteria erau uşor de citit în cazul lui MRU, ca să nu mai vorbim de carierismul nevrotic de douăzeci de ani, de la utc-ismul incipient, până la a fi prieten cu toţi în politică şi a ocupa cu tot oportunismul de rigoare o paletă largă de funcţii. Ciocoismul cu ştaif, în schimb, nu părea vizibil. Totuşi, de la intelectuali te aştepţi la o anumită frugalitate, şi la mai puţină lăcomie şi mercantilism. Dar la noi nu e aşa, intelectualii intră în politică din exact aceleaşi motive pentru care o fac şi umflaţii, mafioţii de omenie camuflaţi în politicieni, adică vor şi ei un cârnaţ mai lung. De aici din această lume paralelă, aceşti inşi, pentru că MRU e doar pe post de exemplu livrat de momentul prezent, vorbesc de criterii morale, de dictatură, de dosare politice, iar între două ţipete patetice, mai comandă un whiskey scump, un concediu exorbitant. Şi culmea, ei aceşti aristocraţi de sistem, se mai împart şi ideologic, în stânga şi-n dreapta. Dar oricum ar fi, de oricare parte a doctrinei, putere sau opoziţie, fineţurile rămân. Unii se mai şi încuscresc, prin încrucişare de famiglie politică, probabil ca-n cazul în care unii lasă puterea, să vină cuscru numărul doi, să mai cotizeze şi el. La fel cum alţii îşi bagă fiicele în Parlamentul European, nevestele, rude de toate gradele prin ministere, pentru a alimenta mereu podul cu slănină, că nu se ştie niciodată. Cam aşa se face politică în România, restul sunt zgomote tv, la posturile altor băieţi deştepţi, prieteni şi ei cu politicienii, deci cu statul şi contractele sale. Probabil că Nicolae Guţă e un autor muzical străin de MRU şi ăsta e un lucru bun. Din păcate, voluptatea, behăită muzical de celebrul manelist, de-a vedea cum vine la masa ta, şampania, s-ar putea să-i unească.