Conform logicii miliţieneşti a reprezentanţilor Biroului Electoral Central, o fraudă care nu influenţează major şi nu răstoarnă rezultatele unui scrutin nu este fraudă. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile publice ale oficialilor acestei instituţii, dar şi a unor politicieni ai puterii, surprinşi cu votu-n sac de nu mai ştiau pe unde să scoată cămaşa cu doar câteva ore înainte de difuzarea rezultatelor finale ale alegerilor generale. Raţionamentul matematic al contestatarilor legalităţii scrutinului este, aparent, fără cusur. Atunci când numărul voturilor nule, exprimat ca diferenţă între numărul alegătorilor prezenţi la urne şi numărul voturilor valabil exprimate, scade spectaculos, de la prânz spre seară, iar scorurile primilor candidaţi, care defilau iniţial "umăr la umăr", se detaşează, înseamnă că BEC-ul are o problemă. Indiferent dacă se datora unei erori umane sau unui algoritm de centralizare viciat, disfuncţionalitatea trebuia adusă imediat la cunoştinţa opiniei publice, iar până la înlăturarea ei procesul de cuantificare a rezultatelor trebuia îngheţat. Că nu s-a procedat aşa, o dovedesc atât încercarea disperată de a drege din condei corelaţiile matematice vicioase, cât şi bălmăjeala cu care s-au justificat circumstanţele care au concurat la subita dereglare a lor. Este o tâmpenie să arunci întreaga responsabilitate pe umerii preşedinţilor secţiilor de votare, când ştii că procesele verbale completate de aceştia au fost "fotografiate" la zecimală de calculatoarele statisticienilor înainte de a fi transmise spre "competentă" evaluare Biroului Electoral Central. Să presupunem că un oarecare şef de secţie de votare, selecţionat din nefericire doar după criteriul de "bună reputaţie", nu şi după completarea vreunui test grilă din care să rezulte că ar avea un nivel minimal de inteligenţă, putea greşi în completarea stufoasei şi confuzei rubricaturi a proceselor verbale de constatare a rezultatelor votării. Pare însă greu de crezut că această eroare umană putea fi multiplicată în lanţ pentru a pune la îndoială însăşi legalitatea scrutinului. Ar însemna ori că responsabilii secţiilor de votare au moţăit la instructajele organizate de autorităţile locale, visând probabil la kilogramul de carne pe care îl vor cumpăra după încasarea indemnizaţiei, ori că cei care i-au instruit au făcut-o de mântuială. Dar şi în aceste condiţii, un proces verbal "virusat" trebuia semnalat la prima filtrare electronică şi corectat în timp util. Dacă nu s-a întâmplat aşa, răspunderea aparţine creatorului softului electoral - programul de calculator generat pentru citirea proceselor verbale - pentru că una din cheile elementare de control a corectitudinii centralizării voturilor, menită să verifice dacă numărul alegătorilor prezenţi la urne este egal sau mai mare cu suma voturilor valabil exprimate şi a celor nule, a fost, deliberat sau nu, omisă. O greşeală cam costisitoare, câtă vreme valoarea sistemului informatic s-a situat la 16 miliarde de lei, iar contractul a fost atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă unei firme private, prin încredinţare directă şi nu prin licitaţie, cum prevedea legea. Preţul acestei greşeli este, însă, mult mai mare iar candidatul opoziţiei l-a speculat magistral iar capitalul de simpatie şi compasiune pe care şi l-a creat prin autovictimizare poate cântări greu în balanţa turului doi al prezidenţialelor. Singurul argument invocat de Miron Mitrea, scos la contraatac mediatic imediat după spectaculoasele dezvăluiri ale opoziţiei, a fost că Traian Băsescu nu ştie să piardă. Dar poate că nici nu vrea...