În legătură cu propunerea ASP şi aprobarea primăriei de a se forma un holding spitalicesc sunt necesare mai multe precizări. Să încercăm o sumară analiză a lor. (Prin lege propunerea aceasta nu poate fi făcută decât de ASP). În primul rând, la modul cel mai general, toată lumea este dezamăgită de tot ceea ce ne-a adus ideea de reformă. Economic totul a constat în deznaţionalizarea economiei şi dobândirea unui un statut nedeclarat de colonie, în sensul ei modern. Apoi, în distrugerea ramurilor economice autohtone pentru anihilarea concurenţei produselor româneşti şi absorbţia de către alte economii a mâinii calificate de lucru sau pur şi simplu dezindustrializarea masivă a ţării pentru ca mâna de lucru românească (răsăriteană în general) să substituie mâna de lucru africană, magrebiană şi asiatică la muncile de jos din Occident. Social, minciuna unică, fără posibilitatea de a fi confundată, a fost înlocuită cu minciuna pluralistă cu 7000 de feţe, încât este imposibil să ştii când ai înghiţit-o pe cea mai gogonată.

 

În sistemul sanitar lucrurile
nu stau altfel. Pentru a gândi corect trebuie să avem puterea de a ne privi în faţă şi a putea face abstracţie de interesele personale. Deci problema trebuie abordată în modul cel mai neutru posibil. Asistenţa sanitară spitalicească are două părţi distincte: a) administraţia care se ocupă de partea hotelieră a activităţii şi de furnizarea tuturor condiţiilor necesare actului medical performant, aşa cum cer cei în cunoştinţă de cauză, care practică medicina propriu-zis; b) activitatea medicală constând în toate serviciile medicale care trebuie să ofere şanse maxime de vindecare. Atenţie! A pretinde vindecarea acolo unde ea nu este posibilă este din afară o pretenţie de rea-credinţă, ori de prostie, iar dinăuntru o pretenţie paranoică de a te substitui zeităţii. Deci şanse maxime de vindecare. Abuzurile excrementale ale modelului organizatoric de până acum fie ale unor medici de a face pe economiştii, fie ale unor economişti de a organiza actul medical, nu sunt decât expresia unui model organizatoric învechit, de acum 100 de ani şi nu are nimic de a face cu o administrare (pentru proşti şi papagali, las în paranteză, management) de tip modern a activităţilor spitaliceşti. Articularea celor două tipuri distincte de activităţi spitaliceşti prin intermediul unui comitet, în care, însă, fiecare membru are competenţe clare şi distincte, în funcţie de pregătirea proprie face parte din modelul organizatoric de tip modern al administrării spitalelor.

Reforma în reţeaua spitalicească
ar trebui să aibă două direcţii distincte: administrativă şi medicală propriu-zise. Prin tema propusă ne oprim la cea administrativă. Aparent, numirea clară şi, în fond, sinceră de către partidul unic a directorilor a fost înlocuită postdecembrist de către concursuri ale competenţelor. În istoria medicinii româneşti nu a existat o minciună mai ordinară. Se ştia dinainte ce numire politică s-a făcut în culise, dar ea trebuia acoperită de sloganul demagogic "în urma concursului...". Nu era mai cinstit înainte? N-ar fi fost mai cinstit să se afirme pe faţă "noi am câştigat alegerile, deci în noi are populaţia încredere, aşa încât ne asumăm răspunderea şi numim omul nostru"?
În formula "postrevoluţionară" numirea are la bază tot cumetria, dar ascunsă după paravanul minciunii. Mai mult, nu îşi asumă nimeni responsabilitatea "nu noi, concursul...". În plus mulţi dintre acei directori care au crescut drept lideri administrativi în timpul perioadei comuniste şi-au format reflexe şi moduri de a gândi administrativ de tip comunist. Dintr-un bonsai nu vei mai putea face niciodată un stejar falnic. În aceste condiţii, schema administrativă a personalului de conducere s-a umflat în mod canceros. Acolo unde cu aceeaşi eficienţă conducea un director, au apărut şase directori, toţi cu salarii maxime, pe care datorită legii (genialităţii parlamentarilor!), prin votul propriu directorii şi-l pot mări ei înşişi. Credeţi că au pierdut timpul împiedicându-se în principii? Astfel, o asistentă promovată pe post de director de îngrijiri are un salariu de 4-5 ori mai mare decât un medic specialist. Cum credeţi că mai pot rămâne medicii în ţară? Fiecare bănuţ care intră în visteria spitalului înseamnă plata serviciilor medicale. Deci toţi banii sunt aduşi de către medici asistaţi de asistente, CFM-işti, specialişti de laborator, psihoterapeuţi, doar de către cei care lucrează cu bolnavul, dar banii se împart altora, cum vor alţii. Aceasta se cheamă performanţă administrativă. La ora actuală sistemul sanitar românesc intră în criză prin lipsă de medici şi de asistente. Bani ar fi, câţi ar fi, dar şi aceştia se risipesc prosteşte. Despre acest lucru în alt articol. Ministrul care nu este de specialitate nu are cum înţelege toate capcanele sistemului, i se dau "cu argumente" pe care nu le poate cântări pe deplin spre semnare hârtii, dintre care sunt convins că unele au scopul de a-l compromite.

Pentru a creşte eficienţa conducerii,
legea a dat mână liberă, largă comitetului director, dar fără prevederi care să blocheze abuzurile. În aceste condiţii, de exemplu, printr-o interpretare abuzivă, ca să nu zic de rea-credinţă a legii, eu şi colegii mei am fost împiedicaţi la un moment dat să ne consultăm pacienţii. A fost degradant pentru noi toţi. A tebuit să-mi dau în judecată propriul spital, proces pe care l-am câştigat, iar pe parcurs legea s-a modificat în sensul că prevedea în interesul accesului bolnavilor la medici, tocmai obligativitatea acestor consultaţii în spital. Social toate aceste "jocuri din ţâţâni" sunt lucruri grave. Nu o voi lungi. Ministerul a încercat câteva cosmetizări ale modelului administrativ spitalicesc, dar rezultatele sunt exact inverse decât cele scontate. Ele au constat mai ales în exagerarea păguboasă a rolului administraţiei în dauna actului medical. Ori bolnavii vin la spital pentru a se trata şi nu la o unitate economică. O stupidă eroare de înţelegere a problemelor. Gargaragii cu pretenţii au pus căruţa înaintea cailor. Ideea este că e necesară o schimbare profundă în actualul model de conducere şi administrare a spitalelor. Actualul model administrativ este de tip ţărănesc vechi de 4 generaţii: noi semănăm, noi săpăm, noi culegem, noi păpăm. Este defazat de actuala structură socială şi economică. A continua aşa înseamnă a ne bloca în propria prostie.

Am sosit de câteva zile de la
primul Congres Asiatic de Psihiatrie. Una dintre surprize a fost că într-o ţară în curs de dezvoltare cum este Thailanda, unul dintre programele prioritare ale departamentului de psihiatrie al ministerului sănătăţii este Evaluarea capacităţii de creaţie administrativă, social politică, economică, ştiinţifică şi artistică a populaţiei thailandeze. Aceasta cu scopul elaborării de metode de antrenament a creativităţii care să fie introduse în şcoli. Iar penibilii noştri papagali politici şi administrativi nu ştiu altceva, nici nu îi interesează şi nici nu par capabil decât de băgarea şi utilizarea degetului pentru a-şi blama oponenţii. Dacă vrem să ajungem acolo unde vrem atunci să privim lucrurile în faţă. Optimizarea conducerii şi administrării spitalelor este de interes general. Realizarea unor holdinguri spitaliceşti este o idee. Este mai mult decât a sta pe loc. Ideea nu este o invenţie, ci este o înscriere în modelele administrative ale vremii. Suntem în epoca globalizării. Holdingurile au apărut în economie de mai multe generaţii. Ele subzistă nu pentru că sunt prostii. Coagularea în unităţi mari: statale, sociale, economice, poate că şi sanitare este tendinţa acestor vremi. Din păcate ministerul nu este preocupat şi nu pare a avea oameni care să elaboreze teoretic modele administrative noi care "să fie încercate pe piaţă" pentru a le optimiza şi dacă este cazul generaliza. Modelul holdingului spitalicesc poate fi un real progres administrativ, dacă vor fi ocolite miile de capcane care îl pândesc şi care îl pot transforma într-un usturător eşec. Eu sunt optimist. Dar despre capcane într-un alt articol. Şi mai ales trebuie să facem ceva. Orice, decât să stăm pe loc. Desigur, o asemenea intervenţie restructurantă aduce după sine anularea unor posturi de salariaţi, deci pentru unii oameni o suferinţă temporară. Dar dacă nu vrem să rămânem tot pe ultimul loc şi să facem să sufere pe toată lumea este preferabil acest sacrificiu. Se câştigă mult mai mult decât se pierde. Se câştigă viitorul. Promit să revin cu analiza capcanelor formării holdingului spitalicesc.

Încă două precizări. Ceea ce se doreşte nu este un spital. Noţiunea clasică de spital presupune o unitate într-un spaţiu comun. Ceea ce va rezulta corespunde noţiunii de holding, o noţiune administrativ economică. Ea va fi aplicată şi în ecomomia sanitară. Un lucru nou este un tărâm nou. În mod firesc orice om are reţinere sau frică de necunoscut, de nou. Nu ştii ce va fi şi te poate aştepta orice. Eu însumi am reacţionat iniţial ca orice om normal, cu reţinere, la propunere. Nu cu respingere, ci cu reţinere până la o analiză temeinică. Abordând sistematic subiectul, o parte dintre argumente vi le-am înşirat aici, consider că schimbarea este necesară şi că propunerea este binevenită. Uşa viitorului nu se deschide decât atunci când te smulgi din inerţie. Schimbarea cu succes, însă, presupune a şti exact ceea ce trebuie să faci...