Nimeni nu contestă necesitatea impozitelor, fără de care însăşi existenţa statului ar fi pusă sub semnul întrebării, ele constituind principala sursă a veniturilor publice. Dar pentru ca un impozit să-şi poată îndeplini în mod corespunzător funcţia de sursă de venit la buget trebuie să să fie echitabil, ţinând cont de capacitatea de plată a fiecărui individ, economicos, adică să nu presupună cheltuieli mari pentru încasarea lui, convenabil pentru plătitor, atât prin modul de percepere, cât şi prin frecvenţa plăţii, cea mai potrivită metodă fiind aşa-numitul "stopaj la sursă" din veniturile realizate de populaţie din salarii, drepturi de autor, onorarii etc.

De asemnenea, ca venit la buget statului un impozit trebuie să fie sigur, adică adaptabil, în mod rapid, circumstanţelor mediului economic în continuă schimbare; să răspundă principiului bunăstării, ceea ce înseamnă ca mărimea impozitelor să fie în corelaţie cu condiţiile generale pe care statul i le oferă contribuabilului pentru a-şi desfăşura activitatea (siguranţa vieţii, a persoanei, a proprietăţii, un sistem corespunzător de protecţie sanitară, de educaţie); să ia în considerare principiul justiţiei sociale, adică impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toţi membrii societăţii, fără deosebire de tratament fiscal, ţinându-se seama, totuşi, de unele criterii ca: numărul de copii, dacă este celibatar sau căsătorit, natura şi provenienţa veniturilor (din muncă, proprietăţi, din capital etc.).

În stabilirea dimensiunii impozitelor, în afară de faptul că ele reprezintă sursa cea mai importantă pentru realizarea veniturilor publice, trebuie să se ţină cont de faptul că impozitele constituie importante pârghii de influenţare a activităţilor din cadrul economiei naţionale, afectând în mod direct sau indirect volumul producţiei, importul şi exportul, consumul şi veniturile populaţiei.

Astfel, un nivel ridicat al impozitelor indirecte (taxe de consumaţie sau accize, taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată etc.), care sunt incluse direct în preţul mărfurilor şi în tarifele serviciilor, poate comprima consumul, reducând cererea efectivă, globală, în timp ce un nivel ridicat al impozitului pe venituri sau pe profit ori o accentuare a creşterii impozitelor au ca efect descurajarea investiţiilor şi a producţiei.

De asemenea, escaladarea fiscalităţii pentru cei cu venituri mai ridicate va duce la o discriminare a remunerării muncii care guvernează aceste venituri, ceea ce îi va determina pe întreprinzători să-şi reducă activitatea sau chiar să emigreze în alte ţări cu un nivel mai scăzut al fiscalităţii, rezultatul final fiind o producţie mai mică şi, deci, o cantitate mai mică de produse şi servicii.

În schimb, o scădere a impozitelor directe ar avea ca efect obţinerea unui volum mai mare al veniturilor publice în sumă absolută, întrucât o cotă mai mică de impozit stimulează crearea de locuri de muncă , având drept rezultat un şomaj mai mic, ceea ce va genera un venit naţional real mai mare şi, deci, venituri impozabile mai mari.

Pârghiile fiscale trebuie să fie folosite pentru declanşarea procesului investiţional şi nu pentru descurajarea acestuia, pentru încurajarea muncii legale şi nu a muncii la negru, pentru creşterea economică, implicit a nivelului de trai şi pentru stimularea performanţelor, dar şi pentru reglarea distribuţiei veniturilor, astfel încât să se poată asigura un raport optim între mărimea acestora şi contribuţiile individuale ale populaţiei.

Politica dusă de actuala putere în domeniul fiscalităţii este în totală neconcordanţă cu principiile care trebie să stea la baza unei impozitări care să devină un motor şi nu o frână în depăşirea actualei situaţii economico-sociale în care se găseşte ţara; este total contraindicat şi neproductiv ca în timp ce veniturile populaţiei continuă să scadă, fiscalitatea să crească, fără a se ţine seama de capacitatea de plată a fiecărui individ, precum şi de posibilitatea reală de încasare a impozitelor de la contribuabili. Cui foloseşte o fiscalitate mare la o capacitate de încasare mică, aferentă unui număr foarte mare de contribuabili lipsiţi, practic, de mijloace de plată?!

 

În acest context, nu poţi să nu te întrebi de ce se impozitează pensile, atâta vreme cât  acestea reprezintă doar o "recuperare" din sumele virate de-a lungul anilor de serviciu la bugetul de pensii pentru a fi administrate, sume pentru care la timpul respectiv s-a plătit impozit. Este total impropriu ca pensiile să fie considerate "venituri", ele repezentând doar o parte din sumele virate, restul fiind cheltuite de "sistemul de administrare a pensiilor", care este foarte stufos şi înghite foarte mulţi bani, astfel că, pe lângă faptul că din sumele virate în sistem o cotă parte se reţine, suma care se dă pensionarilor se mai şi diminuează prin impozitare. Este absurd şi nedrept şi, dacă ne gândim mai bine, ar fi şi ilegal.