Organizarea administrativ-teritorială a teritoriului Romaniei este o problemă de interes naţional de prim rang. În acest context, este evident că orice negociere a modificării configuraţiei hărţii ţării este puţin spus inadmisibilă. O asemenea întreprindere este mai întâi de toate neconstituţională, este apoi vădit nelegală şi deopotriva imorală, cu efecte grave şi devastatoare asupra democraţiei româneşti, şi aşa firavă. Totuşi, în pofida oricăror proceduri legale sau pricipii morale şi contrar interesului naţional, reorganizarea administrativă este negociată numai partinic şi în interes electoral nedisimulat, fără consultarea românilor şi a reprezentanţilor acestora din Parlament.

Negocierea se poartă între două partide, ambele cu o credibilitate actuală de cca 15%, iar în final, decizia poate aparţine aproape exclusiv partidului minoritar, reprezentantul constant a cca 5% din electorat. Mai recent, se speculează şi ipoteza credibilă în cazul actualei puteri că urmează să fie atras de partea acesteia un număr suficient de mare de parlamentari din opoziţie, astfel că reorganizarea să fie decisă şi în cazul opoziţiei UDMR. Fireşte că aceste eventuale jocuri politice, ca şi altele din ultimii ani, nu se vor face numai pe bază de stimulente morale. Ele vor costa scump societatea românească, nu neaparat în bani, ci în prejudicii indirecte de altă natură. Contractele de achiziţii publice avantajoase pentru ei şi păguboase pentru ţară, pot reprezenta numai o variantă. Facilităţile de acordare a unor posturi importante de decizie, inclusiv pentru incompetenţi şi altele. Toate acestea în condiţiile în care incompetenţa este una dintre cauzele principale ale actualei situaţii economico-financiare şi sociale ale ţării. (Poate suntem una din primele ţări ale lumii în care incompetenţa aduce grave prejudicii societăţii şi ar trebui serios analizată chiar incriminarea acesteia ca infracţiune. Pe fond, nu suntem nici o clipă împotriva unei reorganizări şi nu credem că ar fi o majoritate care să se opună, dar aceasta numai în măsura în care proiectul deciziei ar fi temeinic pregătit, bazat pe studii de fezabilitate ştiinţific fundamentate, cu argumente istorice, economice şi financiare, care să susţină un proiect serios, supus consultării/dezbaterii publice şi Parlamentului. Ceea ce considerăm însă că este extrem de grav şi constituie în esenţă obiectul prezentului articol este abordarea simplificată şi superficială, dar şi iresponsabilă în care se încearcă forţarea unei asemenea decizii de interes naţional major. Proiectul deciziei se discută în această perioadă de profundă criză economică, care împlică atâtea alte priorităţi şi cheltuieli şi în situaţia în care nu există nici un cetăţean român, de la cel mai simplu şi până la cel mai înalt demnitar, care să cunoască în detaliu implicaţiile complexe şi multilaterale de ordin cultural-istoric sau avantajele/dezavantajele economico-sociale şi financiare pe termen scurt, mediu şi lung ale unei eventuale reorganizări teritoriale. Extrem de grav este faptul că, în aceste condiţii, se negociază, fără dezbateri publice şi fără referendum, adoptarea unei legi de o importanţă majoră pentru organizarea statală. Asta în situaţia în care până şi proaspăt adoptata lege a câinilor comunitari prevede că eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza numai după consultarea populaţiei prin sondaje de opinie, referendum sau adunări de cartier. Astfel, în ultimele luni, se discuta la cele mai înalte niveluri instituţionale ale statului, cu o superficialitate dezarmantă, decizia unei eventuale reorganizări administrativ-teritoriale a statului român. În susţinerea proiectului, de la început au fost invocate trei motive: reducerea birocraţiei (care în fapt poate fi redusă prin lege sau centralizată la actualele euroregiuni) şi a birocraţilor, iar pe de altă parte se stăruie pe absorbţia fondurilor europene, dar fără nici un argument (de parcă nu fondul contează: proiectele, oamenii şi seriozitatea, ci o anumită structură). Ori este bine cunoscut că accesarea banilor europeni depinde de competenţa şi seriozitatea decidenţilor şi executanţilor din instituţiile statului, care sunt flori rare, iar corupţie există din plin.

Al treielea argument este pentru cei de la grupa mică. Cum că nu poată fi continuat un drum de la un judeţ la altul (dar la judeţe mai mari sau regiuni se va putea continua?). Dacă la nivelul actualelor euroregiuni de dezvoltare sau între acestea nu se pot corela două drumuri între judeţe vecine, atunci cum se vor corela sistemele informatice naţionale sau alte structuri mai sofisticate?

Doru IANCU 

(va urma)