După organizarea politico-statală, reglementată de Constituţie, considerăm că cea mai importantă lege este cea a orgănizării administrativ-teritoriale, prin care sunt reglementate structurile de dezvoltare economico-sociale teritoriale, funcţie de realităţile cultural-istorice şi geografice, care să asigure stabilitatea şi funcţionarea optimă a statului.

Teoretic, acţiunea de reorganizare teritorială poate fi înglobată în noţiunea mai largă de modernizare a statului, care se regăseşte deopotrivă în programul tuturor partidelor politice, inclusiv în programele de guvernare aprobate de Parlament. Din păcate pentru români, modernizarea statului, cu ansamblul instituţiilor sale centrale şi locale, energofage şi sufocante pentru economie şi cetăţean, a rămas o teorie mai mult goală de conţinut, care va fi reluată în mod demagogic, până se va schimba odată din temelii societatea românească. Reorganizarea administrativ-teritorială nu se poate face însă numai sub lozinca aşa-zisei modernizări a statului, ea reprezintă o adevărată revoluţie în administraţie, mai importantă decât toate proiectele de modernizare a instituţiilor statului la un loc. Este o adevărată infrastructură teritorială a oricărei modernizări şi optimizări administrative. O asemenea acţiune nu se face prin declaraţii la televizor. Este de fapt vorba de o decizie de extremă importanţă, care poate aduce şi avantaje, dar şi riscuri incalculabile, care vizează şi afecteaza deopotivă economia, finanţele, istoria, geografia ţării, siguranţa naţională, inclusiv cultura poporului. Cine gândeşte se exprimă sau decide altfel, o face împotriva propriului popor şi a istoriei. În lipsa informaţiilor actualizate privind această complexă şi delicată problemă, nu este posibilă o analiză ştiinţifică a cauzei şi mizei unei reorganizări pripite, făcută fără o pregătire prealabilă temeinică, care se încearcă a fi impusă anterior alegerilor generale, cu obiectiv prioritar electoral nedisimulat, fără considerarea oportunităţii, legalităţii şi obiectivelor administrative reale. Cum s-a ajuns la exacerbarea acestei teme, vom încerca a explica în continuare, într-o retorică logic argumentată. Mai întâi, este important de subliniat că UE nu a impus nici României, nici altor ţări membre o anumită structură administrativ-teritorială. În vederea aderării, au fost organizate doar cele opt euroregiuni fără personalitate juridică, care funcţionează normal, având şi o serie de instituţii regionale. Mai mult, nici într-o campanie electorală, nici într-un program de partid sau de guvernare aprobat de parlament din ultimii 20 de ani, nu a fost susţinută şi programată ca obiectiv cu termen  reorganizarea administrativ-teritorială. Se cunoaşte că pe vremea guvernării Năstase s-au făcut nişte studii de fezabilitate în acest sens, dar acestea nu mai sunt actuale. Rezultă că graba adoptării acestei decizii până la finele anului nu are decât o logică electorală. Tema a fost exacerbată de clasa politică românească, în luna mai a.c., în mod emoţional, dintr-o gravă confuzie şi crasă incompetenţă. Pentru că UDMR nu a solicitat reorganizarea judeţelor, ci a promovat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 315/2004 privind organizarea regiunilor de dezvoltare, constituite fără personalitate juridică, prin care s-a propus înfiinţarea a 16 regiuni de dezvoltare (în loc de opt) şi a cinci macroregiuni fără personalitate juridică. Proiectul de lege a trecut de Senat prin aprobare tacită, nefiind dezbătut în termen, în temeiul alin. (2) al art. 75 din Constituţie, care considerăm că va trebui eliminat la prima modificare a legii fundamentale. După ce acest proiect de lege a trecut la Camera Deputaţilor, decizională în speţă, a început agitaţia întregii clase politice româneşti şi, începând cu puterea, principalele partide au elaborat propriile proiecte, dar nu cu privire la euroregiuni care se aflau în dezbatere, ci cu privire la actualele judeţe, structuri cu personalitate juridică. Aşa se face că în prezent există mai multe proiecte de reoganizare administrativă, dar nici unul fundamentat temeinic, pe studii şi argumente, nici unul în dezbatere publică, nici înregistrat la parlament. În acest timp, în care nu se întâmplă nimic în plan procedural, se negociază vârtos, se încearcă compromisuri, se fac tot felul de declaraţii şi variante de proiecte, dar toate acestea fără un consens şi dialog constructiv, pentru elaborarea ştiinţifică a unui proiect unitar şi sustenabil, iar dispoziţiile legale în materie nu sunt avute în vedere.

Doru IANCU

(va urma)