Noi considerăm că reorganizarea teritorială este o problemă de interes naţional major, inadmisibil a fi impusă în regim de urgenţă şi în scop electoral declarat. Pe de altă parte, actualele judeţe cu personalitate juridică, dar şi cele opt regiuni de dezvoltare fără personalitate juridică, înfiinţate conform legii sunt funcţionale. Poate, înainte de toate ar fi necesară "reorganizarea" decidenţilor şi executanţilor administraţiei româneşti, cu privire la competenţa, seriozitatea şi responsabilitatea acestora.

Evident că actualele structuri administrativ-teritoriale nu sunt imuabile, ci perfectibile, dar modificarea acestora este neconstituţională şi nelegală fără referendum naţional, iar această decizie este de interes naţional, fiind definită în acest sens în art. 90 din Constituţia României şi prin art. 12 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, lege adoptată în temeiul acestei dispoziţii din legea fundamentală şi în aplicarea acesteia. Dacă facem o paralelă între istoria de cca 150 de ani a Codului civil, recent abrogat, şi cea a configuraţiei hărţii Românei, observăm că harta României a suportat 14 modificări în aceeaşi perioadă, din care majoritatea au avut un caracter dramatic, fiind impuse prin tratate internaţionale, în urma unor războaie, iar altele au fost nesemnificative. Singura modificare importantă pe timp de pace a structurilor administrativ-teritoriale româneşti a fost chiar ultima din urmă cu peste 40 de ani, făcută în anul 1968, prin care s-au desfiinţat regiunile şi raioanele (înfiinţate în 1950, după model sovietic) şi s-a revenit la judeţe ca formă tradiţională de organizare teritorială. Reorganizarea s-a făcut după aproximativ doi ani de dezbateri publice, în urma cărora au fost adăugate la proiect şi înfiinţate mai multe judeţe. Oportunitatea şi legalitatea unei asemenea întreprinderi sunt cu atât mai discutabile. Motivele invocate de putere în susţinerea necesităţii şi oportunităţii eventualei reorganizări administrative, evocate în articolul precedent, nici măcar nu pot fi luate în considerare la o dezbatere serioasă. Cât priveşte neconstituţionalitatea şi nelegalitatea adoptării unei legi de asemenea importanţă şi cu asemenea impact economico-social şi cultural, în condiţiile şi procedurile susţinute de putere şi guvern, este suficient să reluăm câteva dispoziţii din legea fundamentală şi legea de organizare a referendumului. Potrivit art. 2 din Constituţia României, "(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu." Deci nici gruparea de la putere, care încearcă forţarea reorganizării în scop electoral, nu poate exercita suveranitatea în nume propriu, dar nici în interes propriu, de menţinere a puterii. Pe de altă parte, art. 13 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, dispune ca: "(1) Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local" şi  "(3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie". Deci, de la intrarea în vigoare a acestei legi, nici o localitate din Ţara Românească nu s-a constituit sau nu şi-a modificat statutul administrativ fără consultarea populară prin referendum. Conform acestor dispoziţii legale obligatorii pentru toată lumea, începând cu decidenţii de la cele mai înalte niveluri, modificările structurilor şi limitelor localităţilor se face numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum şi în aceste cazuri organizarea referendumului este obligatorie şi nicio localitate din România, fie chiar cea mai mică comună, nu s-a înfiinţat, nu şi-a modificat limitele teritoriale sau statutul administrativ, fără îndeplinirea acestor condiţii legale. Concluzia care se impune de la sine este aceea că nu poate fi imaginat şi este inadmisibil un altfel de scenariu, prin care să fie modificată întreaga configuraţie a hărţii României, decât acela prevăzut de Constituţie şi lege. Cu atât mai mult cu cât proiectul legii în discuţie face parte din categoria legilor organice, conform art. 73, iar în temeiul art. 90 problematica este de interes naţional suprem, definit ca atare în art. 12 al unei legi speciale cu caracter constituţional.

Doru IANCU

(va urma)