Această criză economică a atras cu sine şi o apăsată contestare a capitalismului. Aievea, şi chiar la noi, opozanţi ai capitalismului par a-şi scoate ura de clasă din inconştientul colectiv.

Până la a vedea originea răului în chiar miezul sistemului capitalist, e totuşi cale lungă. Lăcomia financiar bancară şi chiar sisteme sociale ultraprotective, nu par a fi desprinse din spiritul capitalismului, dacă ne gândim doar la derivarea lui din etica protestantă, după cum susţine teza lui Max Weber. Dar dacă şi-n lume este mai degrabă criticată deturnarea capitalismului de la legile sale, la noi lucrurile sunt de-o simplitate deplină, deoarece noi încă suntem înainte de capitalism. Cu toate astea, noi ne grăbim să tragem capitalismul pe linie moartă, deşi n-am pus nimic pe şine. Pur şi simplu a contesta capitalismul în România presupune a te bate cu neantul. În acest sens, observaţiile lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, vizavi de pseudocapitalismul românesc, sunt mai mult decât edificatoare: "În România, clicile (acea simbioză apărută după revoluţie între creatorii de reguli şi noile elite de afaceri) au capturat economia încă din decembrie 1989. Criza actuală din România este, în primul rând, expresia eşecului guvernelor de a instaura capitalismul. Economia de piaţă se bazează pe principiul că oamenii sunt liberi să exploateze oportunităţi şi să evalueze riscuri în limite stabilite prin legi. Cei care reuşesc sunt liberi să ia profiturile, iar cei care fac pierderi trebuie să plătească." Această stare de fapt e bine ilustrată şi de regizorul Alexandru Solomon, în documentarul său "Kapitalism - reţeta noastră secretă". Mai departe, în paralel cu critica adusă confuziei dintre corupţie şi capitalism, economistul BNR deplânge soarta antreprenorului autentic, care la noi zace în stadiu larvar. "În primul rând, întârzierea cu care au fost adoptate anumite reguli bune fac să lipsească antreprenorul adevărat. Sunt prea mulţi antreprenori "de carton". Cu unele excepţii, antreprenorul român a rămas cu trăsăturile pe care le-a identificat Gusti cu multe decenii în urmă: el se uită spre bugetul public aşteptând să pice ceva." Aşadar, suntem departe de început şi nu aproape de sfârşit. Însă tocmai în condiţiile respective de penurie a capitalismului, acesta va fi greu de instaurat. Dar nu doar clicile economice sunt un obstacol în calea creării unui sistem capitalist veritabil, cât şi mentalitatea noastră balcanică, ce nu ne însoţeşte doar de douăzeci de ani. Faptul că am luat doar partea consumistă şi gangsterimul din capitalism arată o inapetenţă istorică a noastră în acest sens. Dar aceste realităţi erau sesizate şi la începutul secolului douăzeci de către ilustrul economist Mihail Manoilescu, care sintetizează perfect gena noastră, psihismul nostru colectiv, analizând relaţia românului cu banul şi pofta acestuia de a se boieri, de-a fi grandoman, chiar dacă nu-şi permite pe termen lung, ci o face doar din nevoia de-a sări peste umbra sa. Cheful, consumul şi viaţa în plăceri, toate acestea sunt priorităţi pentru românul de ieri, dar şi de azi, care posedă câtuşi de puţin capital. Iată cum arăta românul de atunci, după spusele lui Manoilescu: "De câte ori poate, românul se aruncă spre îmbrăcăminte de mătase, spre case frumos mobilate şi mai ales spre automobile. Dar o burghezie care imită boierimea de altădată şi trăieşte o viaţă de stil supra-burghez şi supra-dimensionat faţă de mijloacele sale creează o mare nestabilitate socială şi prezintă un mare procent de căderi individuale. Iată de ce burghezia românească nu este burghezie în una din trăsăturile cele mai esenţiale; pe când Occidentul pune preţ pe agonisire, pe siguranţă şi pe viitor, burghezia noastră pune preţ pe cheltuială, pe satisfacţii şi pe prezent." Ce ne lipsea atunci ne lipseşte şi acum. Adică o adevărată clasă de mijloc, cea care ţine echilibrul unei societăţi. Din păcate, acest gen de mentalitate s-a regăsit şi-n guvernarea din timpul boomului economic, când culmea, liberalul Tăriceanu a risipit totul, România întrând în criză fără colac de salvare, adică fără agoniseală, gata pregătită pentru marile împrumuturi. După cum se poate vedea, problema există atât de sus în jos, cât şi invers, de aceea a ataca erorile capitalismului, plecând de la realităţile româneşti, ar însemna să trăim în iluzie şi să ratăm ţinta, şi anume statul corupt şi clientelar pe care politicienii noştri îl ambalează drept providenţial în campaniile electorale.