Interviu cu jurnalistul Florin Budea

- Stimate domnule Florin Budea, doresc să vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat acest dialog despre libertate şi cenzură în vremea noastră. Aţi publicat în urmă cu câteva luni un editorial foarte incisiv în săptămânalul Ghimpele de Bihor intitulat "Jos cenzura!" în care l-aţi atacat vehement pe domnul Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor pentru faptul că a interzis un spectacol de teatru pentru adulţi pe scena Teatrului de Stat pentru Copii „Arcadia". În acelaşi timp, suntem martori la îngrădirea libertăţilor cetăţeanului şi la violarea intimităţii personale prin legiferarea ascultării telefoanelor şi prin impunerea actelor de identitate electronice biometrice. Iată, aşadar, suficiente motive să discutăm despre libertate şi cenzură în vremea noastră. Cu privire la gestul preşedintelui CJ Bihor aţi afirmat că este "criminal din punct de vedere al valorilor fundamentale ale democraţiei de tip liberal". De ce consideraţi "un act criminal" blocarea unui spectacol pentru adulţi pe scena unui teatru dedicat copiilor?
- Începând cu Revoluţia franceză şi până în vremea noastră, oamenii au luptat pentru drepturi civile. Între aceste drepturi civile, unul dintre cele mai importante, cel mai important aş spune eu, este dreptul la liberă exprimare şi de aceea am considerat că o astfel de decizie este criminală. Aţi spus că Teatrul Arcadia este un teatru pentru copii. Da! Dar spectacolul acela era închis copiilor. Copiii nu aveau acces la acest spectacol. Vorbim despre un mod de a te manifesta, despre faptul că nimeni nu are dreptul să-ţi îngrădească libertatea de exprimare.
- N-ar trebui, totuşi, să protejăm o scenă dedicată copiilor? Sunt atâtea cluburi de noapte unde vedem ce se petrece. N-ar fi fost o asemenea locaţie mai potrivită pentru un asemenea spectacol decât scena unui teatru dedicat copiilor?
- Nu! Pentru că discutăm despre o piesă de teatru şi discutăm despre nişte oameni, buni sau răi cum o fi ei, care pretind că sunt actori. Eu nu am văzut piesa. Demersul meu jurnalistic rămâne strict cantonat la disputa dintre a face ceva sau a nu face, dintre a îngădui sau a nu îngădui. Actorii aceia sunt actori, nu sunt nici stripteuze nici prostituate, nici băieţi din trupele de dans pentru femei.
- Cred, totuşi, că atunci când vorbim de libertate trebuie să vorbim şi despre responsabilitate şi chiar de bun simţ. Consider că trebuie să ne protejăm copiii!
- Categoric!
- Ce facem cu cei care au pretenţia ca în numele libertăţii de exprimare să umble dezbrăcaţi pe stradă?
- Nu! Există legi care spun ce este şi ce nu este îngăduit să faci în spaţiul public. În momentul în care ducem o discuţie despre principii într-o zonă a relativului atunci nu mai are niciun sens să mai discutăm. Aici discutăm despre legi şi despre principii, care, după părerea mea, nu se discută, ci se execută. La fel cum din punct de vedere al unui creştin existenţa lui Dumnezeu nu se pune sub semnul întrebării, la fel din punct de vedere al unui cetăţean care doreşte să trăiască liber, principiile fundamentale ale democraţiei, printre care şi libertatea de expresie nu se discută.
- Scriaţi în editorialul amintit despre "revenirea la normalitate". Consideraţi că dacă favorizăm asemenea reprezentaţii revenim la normalitate?
- Nu. Eu am spus că dacă cineva o ia pe arătură, orice om de bun simţ are obligaţia să-l tragă de mânecă şi să-l invite să circule pe acolo pe unde circulă lumea, în cazul nostru, pe trotuar. E la fel cum dumneavoastră, părinte, dacă cineva ar avea un comportament neadecvat în biserică sau în împrejurimile acesteia, aţi merge şi i-aţi cere să se comporte civilizat. Despre asta este vorba. Nu cred că existenţa lui Dumnezeu şi principiile fundamentale ale democraţiei de tip liberal, care ne îngăduie fiecăruia dintre noi să trăim responsabil, pot fi puse în discuţie.
- Nu aş vrea să se înţeleagă că eu neg libertatea de expresie. Vreau să spun doar că noi, cei maturi, avem datoria să luăm măsuri de protejare a copiilor. Ştiţi foarte bine că a crescut în ultimii ani îngrijorător consumul de droguri, tabagismul, alcoolismul etc., în rândul tinerilor. Se întreabă unii corifei ai societăţii civile de ce avem fete de 13 sau 14 ani care rămân însărcinate. Păi cum să nu o ia razna adolescenţii, când societatea şi mediul toxic înconjurător din punct de vedere moral îi împinge pe tineri pe acest tobogan al destrăbălării? Dumneavoastră vorbiţi despre o piesă de teatru cu iz semipornografic ca despre un act de cultură. Evident că acest lucru îi va face pe tineri să creadă că acesta este drumul pe care trebuie mers.
- Părinte, soluţia nu e cenzura, ci educaţia! Când opreşti un act cultural de orice manieră sau de orice fel ar fi el, este cenzură. Repet: soluţia nu este cenzura, ci educaţia. Soluţia nu e să interzici, ci să educi, să-i dai omului voie să vadă despre ce este vorba şi să-l laşi pe el să decidă. Pentru că atunci când vom sta în faţa judecăţii lui Dumnezeu, vom merge fiecare cu faptele noastre!
- Categoric!
- Eu personal vreau să stau în faţa lui Dumnezeu cu conştiinţa faptului că tot ce am făcut, bine sau rău, a fost decizia mea şi nu a altuia. Trebuie să facem diferenţa dintre postura omului care are capacitatea de decizie în zona laicului şi în zona bisericescului. România în momentul de faţă este un stat laic. Dacă eşti reprezentantul autorităţii locale sau judeţene, poţi interzice anumite manifestări în condiţiile în care acestea pot degenera, pot duce la scandal public, pot da naştere la violenţe, dar nu poţi interzice o piesă de teatru pe care n-ai văzut-o, despre care nu ştii nimic, numai pentru că aşa ţi se năzare ţie. Revin: soluţia nu e să interzici, soluţia e să convingi pe tineri că pornografia, consumul de droguri, alcoolismul, fumatul etc. nu sunt sănătoase şi să le oferi alternative. Interzicând astfel de manifestări - şi aici nu am în vedere consumul de droguri - există riscul, şi cred că aşa se şi întâmplă, să creezi tentaţia fructului oprit.
- Până unde poate merge libertatea de expresie?
- Libertatea de expresie merge până acolo când ea se manifestă într-un cadru care nu stârneşte scandal public, care nu pune în pericol viaţa, siguranţa şi implicit moralitatea altor persoane care nu vor să ia parte la ceea ce se întâmplă acolo.
- V-am pus această întrebare pentru că eu, în calitate de creştin şi de cetăţean al acestei ţări, sunt ofensat uneori de atitudinea vădit anticreştină a unor reprezentanţi ai societăţii civile. Vă pot enumera aici, pentru că tot discutăm de teatru, piesa "Evangheliştii", semnată de Alina Mungiu Pippidi. Eu nu cred că doamna Mungiu a scris acea piesă în numele libertăţii de expresie. Ar trebui să fim naivi să credem acest lucru. Piesa a fost scrisă cu scopul de a ofensa creştinismul şi Biserica!
- În opinia mea, există nu neapărat dorinţa de a jigni, poate e vorba de o dorinţă de a şoca, de a epata, de a crea o operă artistică care să aibă succes tocmai prin faptul că atinge acest punct al scandalosului. Dumneavoastră, ca şi creştin, aveţi dreptul să alegeţi, să discerneţi dacă vă duceţi să vedeţi respectiva piesă.
- Eu mă refeream la faptul că în numele libertăţii de expresie, unii gen Alina Mungiu Pippidi, Gabriel Andreescu, Mircea Dinescu, Florin Ardelean etc. lezează cu bună ştiinţă sentimentele altora, în primul rând, cele creştine. Nu cred că o să vedem curând, în numele libertăţii de expresie, o operă literară sau o piesă de teatru în care evreii să fie ofensaţi!
- Aici e şi aspectul material. Probabil că o astfel de operă nu va fi niciodată publicată.
- Vă propun în finalul acestui dialog să ne oprim şi la problematica legată de încălcarea libertăţii individului de către statul secular prin legiferarea ascultării telefoanelor şi prin eliberarea actelor electronice de identitate care nu fac altceva decât să ne încalce dreptul la intimitate. Care este opinia dumneavoastră în această problemă? Nu ni se încalcă prin aceste măsuri libertatea?
- Cred că ne aflăm exact în acelaşi loc, extrem de periculos. Este şi în acest caz vorba despre o flagrantă şi gravă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului. Aşa cum conştiinţa mea trebuie să se bucure de deplina libertate, chiar şi atunci când se raportează la manifestări artistice, persoana mea are dreptul la libertate şi intimitate atunci când vrea să comunice sau să circule. Nu e acceptabil să fim trataţi ca în statul miliţienesc, unde toţi cetăţenii erau, ab initio, infractori. Putem vorbi despre siguranţa publică doar în măsura în care autorităţile competente să o apere identifică măsuri care să nu abolească libertatea individului sau, în cazuri tragice, care să-i pedepsească aspru pe autorii unor atentate. Cred, până la urmă, că, deposedat de drepturile sale fundamentale, omul nu mai e om, la fel cum fără credinţă omul nu mai e decât fiară.