Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni în calitate de învins. Spre deosebire de suspendarea precedentă, când avea poporul în spate şi o întreagă clasă politică împotrivă, acum pare susţinut doar de proceduri. E adevărat că dacă n-ar fi mers pe ideea de boicot, Traian Băsescu ar fi reuşit să obţină un scor, chiar dacă perdant, nesperat de bun, în condiţii normale, undeva chiar spre 30%. Aşa se întoarce pe uşa din dos, iar refrenul celor şapte milioane de români potrivnici îi va răsuna mereu în urechi.

Cât priveşte mult trâmbiţata coabitare, ea este greu realizabilă. Capacitatea de coabitare este barometrul nivelului democratic dintr-o ţară. La noi nu e posibil aşa ceva, fiecare grupare vrea puterea absolută, şi se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru asta. De fapt, tot jocul politic ascunde doar asta. Când multă lume contesta ineficienţa guvernului Boc, şi nu-şi explica de ce nu e înlocuit, nu înţelegea că de fapt Boc proteja o majoritate în Parlament, care odată cu Ungureanu s-a văzut că s-a spulberat. Scopul politic al lui Traian Băsescu a fost să prezerve această majoritate cât mai mult cu putinţă. Nici într-un caz n-au contat măsurile economice, competenţa cabinetului, totul a avut la bază doar conservarea puterii politice. De aici şi rezultatul catastrofal al guvernărilor, de aici şi politicienii de doi bani care populează instituţiile politice. Iar dacă a mai arătat ceva această criză politică e faptul că n-avem instituţii democratice, că n-avem politicieni cu reflexe democratice, că am rămas în continuare cu instinctul loviturilor politice, a combinaţiilor de culise. Norocul nostru a fost şi este că, din punct de vedere geostrategic, contăm, altfel am fi putut-o lua razna oricând. Cuantificând electoral, vorbim doar de pierderi după această criză politică, având un Traian Băsescu delegitimat şi-un USL raşchetat de câteva procente. Aici se plăteşte nesăbuinţa USL, de-a provoca această suspendare prematur, la modul cel mai aventurier cu putinţă, mai ales când totul curgea în favoarea lor, erau pe cai mari, urmau alegerile parlamentare menite a-i arunca pe cai şi mai mari, astfel încât 2013 îi putea găsi relaxaţi, putând pe îndelete să organizeze un referendum. Pe de altă parte, vina primordială îi aparţine tot lui Traian Băsescu, care cu darul deja cunoscut a reuşit din nou să-şi ostilizeze întreaga clasă politică. Dar că a învăţat ceva, că nu, din toată această tărăşenie, Traian Băsescu oricum nu mai poate fi un jucător electoral important în campania electorală următoare, trendul fiind implacabil, USL-ul merge spre victorie netă, asta dacă nu se vor mai face gafe. Pentru că în toţi anii aceştia de luptă anti Băsescu s-au comis, ceea ce în tenis se numesc, greşeli neforţate, încă de la suspendarea din 2007 şi continuând cu Geoană, s-a dat cu mingea în fileu exact în momentele mai importante. În bună măsură, Traian Băsescu a câştigat şi pe greşelile neforţate ale adversarului, făcând diferenţa cu acele puncte. Dar una peste alta, perspectiva nu este una încurajatoare, România arată ca o ţară care n-a progresat cu nimic în toţi aceşti ani. Dacă economic suntem într-un regres continuu, democratic nu am făcut niciun pas înainte faţă de anii 90, spulberându-se până şi iluzia că ne-am mai fi europenizat la nivel politic, că suntem mai spălaţi de când suntem în UE. Nu, am rămas aceeaşi balcanici, căutători de bacşişuri unsuroase şi cu un stil politic a la Albania.