S-a aşternut praful pe dosare

Majoritatea dosarelor privind evenimentele din decembrie 1989 au fost finalizate până în anul 2000, apoi investigaţiile privind revoluţia au stagnat, iar cele deferite justiţiei au fost "plimbate" ani.
Totuşi, după ce în luna martie 2006, judecătorii instanţei supreme au condamnat cinci persoane cu funcţii de conducere pe linie politică şi militară, pentru revoluţia din Cluj, anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe generalii în rezervă Mihai Chiţac - şi Victor Athanasie Stănculescu - prim-adjunct al ministrului Apărării, pentru reprimarea manifestanţilor din Timişoara. În martie 2006, ICCJ i-a condamnat definitiv pe Ioachim Moga, fostul prim-secretar PCR al Clujului - opt ani de închisoare, generalul colonel Iulian Topliceanu - zece ani de închisoare, colonelul (r) Valeriu Burtea - nouă ani de închisoare, lt. col. (r) Laurenţiu Cocan - nouă ani de închisoare şi maiorul (r) Ilie Dicu - 15 ani de închisoare. În decembrie 1989, la Cluj-Napoca au murit 26 de revoluţionari şi au fost răniţi peste o sută. În aprilie anul acesta, ICCJ i-a condamnat pe generalii Chiţac şi Stănculescu, însă decizia poate fi atacată la completul de nouă judecători al instanţei supreme. Completul de trei judecători ai instanţei supreme arată, în motivarea sentinţei de condamnare a lui Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac în dosarul revoluţiei de la Timişoara, că cei doi generali (r) ştiau că ordinul de a trage în manifestanţi era ilegal şi că puteau lua măsuri pentru evitarea consecinţelor aplicării acestuia. Înalta Curte a respins, astfel, apărarea celor doi generali care au susţinut că, fiind militari, trebuia să se supună ordinelor date de superiori. Potrivit articolelor 2 şi 3 din Regulamentul disciplinei militare, "disciplina militară presupune o subordonare completă şi obligă pe fiecare militar să respecte cu stricteţe prevederile legale şi jurământul militar şi să execute întocmai şi la timp prevederile regulamentelor şi instrucţiunilor militare, precum şi ordinele şi dispoziţiile primite".
Conform aceluiaşi regulament - citat de judecătorii ICCJ în motivarea sentinţei din 4 aprilie, făcută publică în 5 decembrie - ordinul comandantului este obligatoriu pentru subordonaţi, comandantul purtând întreaga răspundere pentru legalitatea şi urmările ordinului dat. Din actele dosarului rezultă că în şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, s-a luat hotărârea de a se face uz de arme de foc cu muniţie de război, ordin ce a fost transmis de Nicolae Ceauşescu în cadrul teleconferinţei din aceeaşi zi, fără însă a se preciza situaţiile în care să acţioneze trupele şi modul cum să fie folosite aceste arme de foc. La rândul său, Ion Coman - fostul secretar al CC al PCR - a transmis ordinul de a se trage în demonstranţi fără a se stabili unde şi în ce condiţii să se facă uz de armele de foc. "Darea de către comandant şi executarea de către subordonat a unui ordin ilegal atrag răspunderea atât pentru unul, cât şi pentru celălalt, în raport cu consecinţele şi încălcările produse prin acestea. Un ordin vădit ilegal nu este propriu-zis un ordin, iar neexecutarea sa nu reprezintă o insubordonare, din contră, executarea ordinului vădit ilegal atrage răspunderea subordonatului alături de şeful care a emis un asemenea ordin. Ordinul de a deschide foc împotriva manifestanţilor avea un caracter vădit ilegal, nu era emis în baza prevederilor niciunei legi sau a Constituţiei şi, prin urmare, nu trebuia pus în executare", se arată în motivarea judecătorilor ICCJ.

Preţul democraţiei: 1.104 de morţi şi 3.352 de răniţi

Magistraţii au stabilit că cei doi generali (r) Stănculescu şi Chiţac au fost informaţi asupra caracterului anticomunist, de protest al manifestanţilor de la Timişoara şi "aveau atât pregătirea, cât şi experienţa necesare pentru a realiza caracterul ilegal al unui astfel de ordin". "În consecinţă, aveau posibilitatea să nu se implice în realizarea acestui ordin, cu atât mai mult cu cât din funcţiile importante pe care le deţineau puteau lua măsuri pentru limitarea efectelor dezastruoase ale unui astfel de ordin. Astfel, inculpaţii nu pot fi exoneraţi de răspundere penală prin faptul că au executat ordinul dat de Nicolae Ceauşescu din moment ce un astfel de ordin era vădit ilegal", susţin judecătorii instanţei supreme.
Judecătorii au stabilit că, prin actele lor, Chiţac şi Stănculescu sunt vinovaţi de uciderea a 72 de persoane şi rănirea gravă a altor 253. De asemenea, judecătorii au stabilit că inculpaţii nu au acţionat cu scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, religios, etc, ci au urmărit ca prin împuşcarea unor demonstranţi, să-i intimideze pe ceilalţi şi astfel, să împrăştie masele de manifestanţi şi să împiedice ca manifestaţiile să ia amploare. Potrivit unei statistici a Secţiei Parchetelor Militare, pentru evenimentele din decembrie 1989, în decurs de zece ani au fost trimişi în judecată 245 de inculpaţi, dintre care 128 au fost ofiţeri (85 aparţinînd Ministerului de Interne şi 38 ai Ministerului Apărării). Dintre ofiţerii trimişi în judecată, 18 aveau grad de general. Un număr de 12 ofiţeri proveneau din Ministerul de Interne şi şase de la Ministerul Apărării. Procurorii militari au mai trimis în faţa instanţei nouă subofiţeri de la Ministerul Apărării şi opt de la Ministerul de Interne, 36 de foşti militari (tineri care în decembrie 1989 îşi făceau stagiul militar, 35 dintre ei fiind de la Ministerul Apărării şi unul de la Ministerul de Interne), precum şi 69 de civili. Până în 1997, când generalul Dan Voinea a fost numit la conducerea Secţiei Parchetelor Militare, au fost întocmite 90 de rechizitorii cu 201 inculpaţi, iar între 1997-1999 au fost 22 de rechizitorii cu 44 de inculpaţi, pentru evenimentele din decembrie '89. Pe lângă dosarele trimise în instanţă, procurorii au făcut cercetări în alte 5.395 de cazuri, din care în 4.881 s-au dat soluţii de netrimitere în judecată, deoarece, conform Decretului-Lege 3/1990, faptele de vătămare corporală şi purtare abuzivă au fost graţiate. Un alt motiv care a stat la baza multor soluţii de netrimitere în judecată a fost acela că mulţi dintre militarii care au tras în decembrie 1989 au crezut ca se luptă cu forţe teroriste, sau au acţionat în legitimă apărare. Procurori din cadrul Secţiei Parchetelor Militare au făcut investigaţii privind împrejurările în care comandanţii mai multor unitaţi din Timişoara, Reşiţa, Braşov, Târgu Mureş, Cluj şi Ploieşti au dat ordin să se tragă în manifestanţii anticomunişti. Magistraţii militari susţineau, în 1999, că mai au de finalizat dosare privind moartea a 108 persoane la Timişoara, a altor 93 de victime înregistrate la Reşiţa, 90 la Braşov şi a 27 la Târgu Mureş. Alături de aceste cazuri, procurorii demaraseră cercetări în şase dosare ale revoluţiei de la Ploieşti şi în alte 12 privind evenimentele de la Cluj. Cele mai importante dosare rămase de soluţionat sunt cele care se referă la evenimentele soldate cu morţi şi răniţi în zonele televiziunii şi radioului, în Bucureşti. Numărul total al persoanelor care au murit în timpul revoluţiei din decembrie 1989 este de 1.104, iar 3.352 de persoane au fost rănite. Din totalul victimelor înregistrate după 22 decembrie '89, 805 erau militari (260 de morţi şi 545 răniţi), iar 138 erau poliţişti (65 de morţi şi 73 răniţi).

Vinovaţii nu au ieşit la lumină!

Într-un raport întocmit de procurorii militari şi înaintat Comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, privind anchetele efectuate în dosarele revoluţiei în perioada 1990-1994, se arată că au fost soluţionate 4.495 de cauze, dintre care 3.135 aveau ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane. În 85 de dosare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, în 2.224 s-au dat soluţii de neînceperea urmăririi penale, 1.266 au fost înregistrate cu "autori necunoscuţi", iar 366 de cauze au fost trimise procurorilor civili pentru soluţionare. Până la sfârşitul anului 1994, fuseseră trimişi în instanţă 17 ofiţeri MApN, 84 ofiţeri MI, 2 subofiţeri MApN, 8 subofiţeri MI, 26 militari în termen din MApN şi 61 de civili. Parchetele civile au deferit Justiţiei 36 de persoane implicate în evenimentele din decembrie '89. În Bucureşti, până la data de 22 decembrie '89, în urma acţiunilor de reprimare a demonstranţilor, numărul decedaţilor se ridica la 48, iar cel al răniţilor (cu sau fără acte medico-legale) era de 604. Dintre persoanele decedate, 39 au fost împuşcate (trei au rămas neidentificate), alte opt au fost lovite mortal de autovehiculate, iar una a murit în urma unor lovituri cu corpuri dure. În Capitală, începând cu 22 decembrie şi până la sfârşitul anului 1989, s-au înregistrat 495 morţi şi 1.275 răniţi. Militarii susţin că cele mai multe victime au fost înregistrate în zonele unde persoane civile au avut arme. Potrivit statisticilor militarilor, deschiderea focului din greşeală, de către cei care asigurau paza unor obiective, a produs patru morţi şi opt răniţi. Tragerile, generate de lipsa de cooperare (necunoaşterea misiunilor, neprecizarea sectoarelor de tragere), au dus la uciderea a 125 de persoane şi rănirea altor 229.
Deschiderea focului, ca urmare a unor bănuieli generate de comportamentul suspect al persoanelor, a provocat moartea a 106 şi rănirea altor 93, iar lipsa de discernământ din cauza fricii, oboselii şi a stresului a dus la omorârea a 72 de persoane şi rănirea altor 143. Tragerile asupra unor autovehicule, executate de componenţii unor dispozitive de apărare, au provocat moartea a 208 persoane şi rănirea altor 406, iar din cauza unor accidente au murit 158 de oameni şi au fost răniţi 801. Nu există elemente de muniţie care să fi fost prelevate din corpurile celor ucişi sau răniţi, pentru a fi utilizate pentru identificarea celor care au tras, în Bucureşti, au susţinut militarii. Toate forţele implicate în represiune continuă să nege că ar fi tras asupra manifestanţilor. Răniţii şi martorii evenimentelor din decembrie '89 nu pot furniza relaţii prin care să se ajungă la identificarea celor care au tras în manifestanţi în Bucureşti. În februarie 1999, conducerea Secţiei Parchetelor Militare (SPM) anunţa că generalul Ion Mureşan, fost secretar de stat în MI, este cercetat preliminar în dosarul revoluţiei de la Bucureşti, urmând să se stabilească dacă ofiţerul a dat ordin de deschidere a focului asupra Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Potrivit martorilor invocaţi de SPM şi a probelor adunate, în decembrie 1989 Mureşan ar fi condus dispozitivul de apărare de lângă BCU şi ar fi dat ordin militarilor din subordine să deschidă focul înspre bibliotecă, acţiune în urma căreia clădirea a fost distrusă. Nu s-a stabilit dacă atunci au fost ucise sau rănite persoane. Dosarul este încă pe masa procurorilor militari, o eventuală soluţie de neînceperea urmăririi penale nefiind anunţată oficial.

Investigaţii rămase în coadă de peşte

La 1 martie 1999, surse din cadrul SPM anunţau că procurorii militari au identificat mai multe persoane care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte "dintr-un anumit grup de putere, care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru a putea stăpâni situaţia", magistraţii urmând să trimită în judecată, sub acuzaţiile de instigare la omor şi instigare la distrugere, pe cei care vor fi găsiţi responsabili de această diversiune. În Bucureşti, Sibiu, Târgovişte, Bacău, Timişoara, Buzău, Cluj, Craiova, Oradea şi Braşov au fost folosite aceleaşi metode de diversiune, fapt reieşit din toate anchetele care s-au făcut în cazurile privind revoluţia din decembrie 1989, susţineau sursele citate. Astfel, s-a stabilit că Armata s-a organizat în dispozitive de apărare în funcţie de informaţiile primite de la radio şi televiziune. În fiecare dosar al revoluţiei există un capitol referitor la diversiune, din aceasta făcând parte şi teroriştii, au mai afirmat sursele citate. În această diversiune au fost implicaţi atât militari, cât şi civili, precizau sursele citate. Potrivit anchetorilor SPM, existenţa aşa-zişilor terorişti a justificat anumite acţiuni militare. Centrele de comandă au fost informate de pe teren despre deplasarea unor persoane. De exemplu, în Bucureşti, toate staţiile de taximetre aveau la dispoziţie câte două telefoane prin care se comunicau ce persoane se deplasează şi în ce loc vor să ajungă. În Capitală, situaţia a fost bine stăpânită. Au existat 60 de filtre, organizate de către Armată, care a ştiut tot timpul despre deplasarea persoanelor în Bucureşti, au adăugat aceleaşi surse. Despre eventualele soluţii date în aceste investigaţii mass-media nu a fost informată.