Dân zâsa lu' unu', zâce că înt-o nu şchiu care sară, înt-o nu şchiu care vară, înt-on nu şchiu care sat, nişchie oamini şighiau hoghinindu-să pă lăviţ', în uliţă. Şighiau şi voroviau, dă una, dă alta. La on moment dat, numa' or văzut că, dân zâsa lu' unu', făr' dă veste şi dânt-odată s-apropie dă ei, dî câtă tolchiş, unu' c-on sac în spachie.

Amu, oamini cu saci în spachie tăt or mai văzut cei dî pă lăviţ', numa' că aista dă care-i voarba avia ceva-n sac ce cîrloia ascuţît şi să mişca una-ntruna. Mai mult dâcât atâta, omu' muta sacu' încontinuu dâp-on umăr pă altu'. Când o ajuns pă dâr ciia ce şighiau pă lăviţ', omu cu sacu-n spachie li-o dat biniaţă cam aşe: "Bună sara, corioşilor care vă hoghiniţ' pă lăviţ'". Băsamă i-o cichit dîn ochi că-s corioşi. Cei dî pă lăviţ' zîce c-ar fi răspunsă: "Bună sara omule cu sacu' pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna". Dîpă care, ciala cu sacu' pă umăr zâce c-ar fi continuată aşe: "Ce vă-nchiolbaţ' aşe la minie, oamini care vă hoghiniţ' pă lăviţ'?" La care unu' dântră privitorii corioşi ce să hoghiniau pă lăviţ' zâce că l-ar fi întrebată pă ciala cu sacu': "Ce colet transporţ', omule cu sacu' pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna?" Ciala cu sacu' zâce c-ar fi răspunsă: "Nişchie poţoci, mă corioşilor care vă hoghiniţ' pă lăviţ'". Altu' dântră ciia dî pă lăviţ' zâce că l-ar fi întrebată în continuarie pă ciala cu sacu': "Da', dî ce tăt muţ' sacu' dâp-on umăr pă altu', omule cu sacu' pă umăr, în care să mişcă ceva una-ntruna? Îi greu tare?" La care, purtătoru' sacului zâce că i-ar fi flesnâtă pă oaminii ce să hoghiniau pă lăviţ', săc, cu următoru' răspuns: "Bă, năpricepuţîlor, care vă hoghiniţ' pă lăviţ'! Îl tăt mut ca şi nu să poată poţocii organiza, c-altfel să organizază, îmi rod sacu' şi-i scăp, mă!" Dâpă care, zâce că s-ar fi tăt dusă omu' cu sacu' pă umăr, în care să mişca ceva una-ntruna, cu cârloituri cu tăt. Cini-o fi foastă? D-inghi-o fi vinită şi încătrău s-o fi dusă? Inghie şi cui ducia poţocii? Cinie şchi? Numa' iel! C-altcinieva n-o aflat până-i lumia. Oricum, cii dî pă lăviţ' or rămas ţîntuiţ' ca la ghinţarăş, petrecând cu ochienile pă omu' cu poţocii până când l-o-nghiţât întuniecimia serii, cu tăt cu sacu' cu poţoci şi cârloituri. Dân tăchie cele arâtachie pân' aci să dăspringhie tătuşi o-nvăţătură ghiduşe. Ş-anume că şi cu oaminii să-ntâmplă la fel ca-n povestia cu poţocii. Dacă-i ţâi ocupaţ' cu tăt felu' dă nimicuri, n-au vreme şi gânghiască. Că dacă au vreme, gânghiesc şi dacă gânghiesc, să organizează. Şi când să organizează, cinie şchi ci-ar puchia fi în stare şi facă ori şi dăsfacă!

Eh, iac-aşe am dăscuperit on personaj ţelebru - omu' cu poţocii, personaj întălnit păstă tăt, dă când îi lumia şi pământu'.

Cichitorule! Aşe-i că şi 'mnieta cunoşchi personaju'? Ori că da, ori că ba, una şi bună nu tria' şi uităm: dân zâsa lu' bace Toghiere, viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ' şi veghieţ'!

Dicţionar: poţoc - şobolan; tolchiş - drum pietruit; flesnât - plesnit; ghinţarăş - dentist.

www.bacetoghiere.ro

Gheorghe HODREA