Iniţiativa senatorului PRM Gheorghe Funar şi a deputatului PNL Ioan Ghişe cu privire la obligarea posturilor de televiziune şi radio ca în programele de ştiri să prezinte, în proporţie egală, ştiri pozitive şi negative, va rămâne în memoria noastră ca "legea ştirilor pozitive". Au curs deja râuri de cerneală pe tema asta, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi ea. Mă întreb dacă iniţiatorii şi senatorii care au votat în favoarea legii au înţeles ce este fundamental greşit în modul lor de abordare?

Cum sună iniţiativa legislativă? Ea propune o modificare a legii audiovizualului, astfel: "Programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi radio conţin, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv, negative.". De ce o astfel de lege nu poate funcţiona într-o societate democratică? În primul rând, pentru că pluralismul ideilor este sacrosant, ceea ce exclude legiferarea în sensul restrângerii drepturilor jurnaliştilor de a decide asupra ştirilor care trebuie difuzate. În acelaşi timp, însă, este pur şi simplu imposibil să defineşti o ştire ca fiind pozitivă sau negativă. O ştire este o ştire şi atât. Faptul că ea ne aduce în casă bucurie, pentru că ceva bun s-a întâmplat în lume, sau, dimpotrivă, ne îngrijorează, pentru că se petrec lucruri rele, nu o defineşte ca fiind pozitivă sau negativă. Deschideţi televizorul, nu doar pe canalele româneşti, ci pe BBC World, pe CNN, pe Fox News, pe Bloomberg, TV5, Euronews, pe ce doriţi, şi veţi vedea că, de multe ori, dacă staţi exclusiv pe canale de ştiri, puteţi fi copleşiţi de sentimentul că planeta e pe punctul de a exploda, că nu mai avem niciun viitor. De la atentate sinucigaşe, fie ele în Kabul, Bagdad sau Ierusalim, la catastrofe naturale inimaginabile, nu doar inundaţii şi cutremure teribile, dar şi foametea, care omoară azi mai mulţi oameni într-o oră decât omora un război într-o lună în urma cu două secole. Ce fel de ştiri sunt acestea? Cu ce să compensezi emoţional ceea ce simţi când vezi la televizor trupurile sfârtecate în urma atentatelor cu bombe? Cu numărul naşterilor fericite din maternităţi ultradotate? Când vezi miile de refugiaţi care trec zilnic din Zimbabwe în Africa de Sud, înfruntând efectiv riscul de a fi mâncaţi de crocodili, oare prezentarea dansurilor populare din Soweto ar putea fi o ştire pozitivă? Sigur, lumea s-a schimbat, dar nu chiar aşa de mult. S-au schimbat enorm modalităţile de informare a publicului. Imaginaţi-vă existenţa televiziunii şi relatările la dispariţia Pompeiului. Sau imagini televizate şi transmise în direct despre comerţul cu sclavi din Africa! Sau ştirile televizate despre Jack Spintecătorul. Şi altele, şi altele. Chiar dacă uneori felul în care sunt prezentate ştirile ne poate nemulţumi, chiar isteriza, ştirea în sine trebuie să rămână. Atât timp cât ea este adevărată şi prezintă ceea ce se petrece în lume. Sau în România. La noi există o adevărată "industrie" a ceea ce e cunoscut ca "ştirile de la ora 5": relatări exclusiv despre crime, violuri, jafuri, de multe ori prezentate într-un mod stupid, şi, din păcate, există şi un public doritor de acest macabru (chiar dacă în multe televiziuni occidentale ele nu şi-ar găsi locul la "ştiri", ci cel mult într-un colţ din pagina de "fapt divers" a unui ziar). Dar dacă acele relatări sunt adevărate, e absurd să le considerăm negative şi să ne închipuim că le putem compensa cu ştiri despre serbările de la grădiniţe. E absurd, într-o societate democratică. E perfect posibil, într-o dictatură. Unii dintre noi ar trebui să-şi aducă aminte că în Romania comunistă chiar asta era ideea, de a prezenta numai aspecte care să susţină intenţia partidului de a ne convinge că acela era regimul în care se petreceau numai lucruri bune. Nu se mai fura, nu se mai omora, nu se mai viola. Doar ţesătoarele îşi depăşeau lună de lună propriile recorduri, tot aşa cum era depăşită şi producţia de cărbune sau de porumb. Evident, singura depăşire adevărată era a cantităţii de minciună debitate zi de zi.
Ne aducem aminte cât de puternic era sentimentul că trăiam în două lumi paralele: ce vedeam zi de zi la tribunal, procese peste procese, de la divorţuri urâte la bătăi şi tâlhării, de la incesturi la violuri, omoruri sau furturi cu nemiluita, nu avea nicio legătură cu ce vedeam seara la televizor sau citeam in ziare. Dar scopul era, repet, dezinformarea. Evident, din când în când, mai erau şi ceva ştiri externe care să ne demonstreze cât de putredă era lumea capitalistă, unde se petreceau şi omoruri şi jafuri armate...