Pe timp ce trece, se vădeşte tot mai clar că actualul premier a fost pus în funcţie doar pentru a stopa căderea în cap a PDL. Mergând cu Emil Boc înainte, partidul de guvernământ nu făcea pragul electoral.

Rolul lui MRU, prin postura lui oarecum independentă, este acela de-a mai muta tirul de pe PDL. În acest sens mişcarea a fost bună, de-a mai salva ce se poate salva. În rest, adaosul electoral al premierului nu va exista. Mergând pe linia de la Cotroceni, n-are cum să-şi creeze o imagine de lider politic de sine stătător, prin urmare, nici capital de simpatie. Nălucile cu mişcarea coalizată în jurul său sunt ieftine deja. Omul îşi joacă doar rolul de tampon electoral pentru PDL, mai mult de atât nici nu poate face, dar nici n-ar fi lăsat să facă. Lipsit complet de charismă, nu se încadrează la lideri eligibili. E din tipologia Năstase, Tăriceanu, personaje spălăţele, dar, totuşi, în ţara aceasta votează, în primul rând, cele trei milioane care s-au uitat la nunta lui Pepe şi mulţi alţii care se uită la Becali. Dar pe lângă acestea, mai nou MRU dovedeşte şi mai abitir că este doar un pion. Noua iniţiativă privind un plafon de 15% pentru foştii proprietari ni-l arată ca pe omul care trebuie să scoată cartoful fierbinte. Motivaţia acestei propuneri care-i nedreptăţeşte pe foştii proprietari sunt cele 2.500 de dosare de la CEDO, care, prin câştig de cauză, automat s-ar prăvăli ca o avalanşă peste PIB. Spaima actualului guvern este mare, deoarece în iulie expiră termenul dat de CEDO pentru soluţionarea problemei. Având în vedere că vin câteva luni preelectorale în care resursele bugetare au şi alte destinaţii decât cele obişnuite, s-a încercat momirea foştilor proprietari. Măsura este una de compromis, menită a-i revolta şi mai mult pe proprietari. Dacă MRU ar avea în plan o ascensiune a sa ca lider politic, n-ar debuta cu o asemenea iniţiativă riscantă. Bine, nu poţi ieşi din această situaţie, nicicum, ţinând cont că vorbim de-o problemă nerezolvată de 22 de ani. În condiţiile acestea, singura explicaţie raţională a gestului imprudent al premierului, e aceea că face această mişcare pentru PDL, punându-şi pielea de independent la saramură. Va juca acest rol până la capătul mandatului, după care vom mai auzi de MRU prin guverne de orice culoare politică ar fi ele. În acest moment e clar că nu putem vorbi de un viitor prezidenţiabil. Dar, cu toate acestea, prestaţiile sale publice arată o mare diferenţă între un intelectual bine articulat şi cu o prestaţie rafinată, şi-un fost premier pe care răposatul său tată îl lovea de Paşte cu oul în cap. Cum ar fi ca Merkel, Cameron, Mario Monti să fie loviţi cu ouăle în cap. Din punctul acesta de vedere, România se va dezbăra foarte greu de balcanismul ieftin, şi se va uita mereu pieziş la personaje, gen MRU, care n-a scăpat nici el de eticheta de arogant. Se pare că în România, dacă eşti intelectual, eşti automat arogant. Ăsta este rodul mentalităţilor politruko - proletare, al urii faţă de intelectuali, care, vezi, Doamne, se uită de sus, doar pentru simplu fapt că nu sunt la acelaşi nivel cu turma. De aici se naşte şi egalitatea invidioasă a celor care vor să niveleze terenul. Cât timp vor fi conservate aceste mentalităţi, candidatul despre care se va spune "că e de-ai noştri" va avea mereu câştig de cauză în faţa intelectualului etern "arogant".