Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că începând de miercuri este membru PNL, precizând că a luat această decizie în urma invitaţiei lansate de Crin Antonescu.

Klaus Iohannis, unul dintre cei mai bine cotaţi primari din ţară, aflat la al patrulea mandat, şi cu o imagine extrem de bună la public a a acceptat să devină membru PNL. "Aceasta invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Preşedintele PNL a menţionat că invitaţia adresată lui Iohannis de a deveni membru al PNL a fost una "insistentă" şi de "mai multă vreme". "Sunt bucuros aşadar că o personalitate deosebită se alătură PNL. De la congresul din 2009 am vorbit despre efortul PNL de a aduce în rândurile sale personalităţi remarcabile ale societăţii româneşti din diverse domenii. (...) Ceea ce s-a numit proiectul Iohannis în 2009 este unul dintre cele mai importante, mai semnificative şi mai dragi proiecte la care am lucrat. Proiectul Iohannis din 2009 nu a reuşit în practica politică, asta nu înseamnă că nu a fost fertil. El a stârnit, a primit un răspuns din partea societăţii atunci, un răspuns copleşitor favorabil, a stârnit energii noi, a stârnit speranţe noi", a spus Antonescu. Iohannis a declarat că nu exclude pe viitor să deţină poziţia de prim-ministru, poziţie pentru care l-ar susţine din nou şi liderul PNL Crin Antonescu, în opinia căruia edilul ar fi bun şi de preşedinte al României. "Nu am făcut niciodată un secret din atitudinea mea de apropriere faţă de PNL şi asta nu numai din 2009 (...) Probabil am fost un pic liberal chiar înainte să devin membru al PNL", a spus primarul Sibiului, care a adăugat: "Mi s-a părut un moment potrivit, că am trecut de alegerile generale, am avut alegeri locale anul trecut şi acest pas mi s-a părut firesc acum că nu mai există nicio miză electorală. Dacă aş fi făcut acest pas înainte de locale sau înainte de parlamentare, probabil ar fi fost persoane care şi-ar fi pus problema care este miza electorală, ori nu este niciuna", a mai explicat Iohannis. "Nu are niciun fel de legătură şi nu afectează în niciun fel intrarea domnului Iohannis în rândurile noastre susţinerea PNL pentru premierul Victor Ponta ca premier, până la capătul acestui ciclu electoral", a declarat Antonescu. Liderul PNL a ţinut să sublinieze că nu se pune sub nicio formă sub semnul întrebării "contractul" din USL. "Faptul că îl consider fără niciun fel de rezervă un om capabil să fie prim-ministru nu spune nimic mai mult decât că evident în România sunt mai mulţi oameni politici capabili să fie prim-miniştri. (...) Ca să mai spulberăm dintre dubii, să ştiţi că eu îl consider pe domnul Iohannis bun şi de preşedinte al României, ca să nu mai aveţi dubii, sau să deschideţi două fronturi de speculaţii", a precizat liderul PNL.

Cariera politică

Klaus Iohannis este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) încă de la înfiinţare, din 1990, iar din 2001 este preşedintele formaţiunii. Iohannis s-a lansat în politică în 2000, când FDGR a decis să aibă un candidat propriu la Primărie, cu scopul de a obţine mandate de consilieri locali. Iohannis a fost în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL din 2004, iar în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, acestea au devenit şi mai strânse, în urma vizitelor repetate pe care şeful statului le-a făcut la Sibiu. Înaintea alegerilor locale din 2008, însă, relaţia s-a rupt, după ce Daniel Thelmann, primarul Mediaşului, a plecat din FDGR pentru a candida pe listele PDL, câştigând, de altfel, un nou mandat. În octombrie 2009, după căderea Guvernului Boc, Klaus Iohannis a fost propus de PSD, PC, UDMR, PNL şi minorităţi pentru postul de premier, mandatul său urmând să fie formarea un guvern care să gestioneze problemele economice urgente şi să asigure organizarea de alegeri prezidenţiale. În schimb, preşedintele Traian Băsescu l-a preferat pe consilierul BNR Lucian Croitoru.