Într-o ţară în care democraţia nu seamănă cu o cioară vopsită în porumbel, există un proverb: „De moarte şi de fisc nimeni nu poate scăpa". Ei bine, o iniţiativă recentă, pornită chiar din Bihor, ne demonstrează că la noi, dacă nu putem păcăli moartea, îi putem da în schimb cu tifla fiscului. Căci ce altceva poate însemna propunerea de amnistiere a datoriilor funcţionarilor publici, adică iertarea de a returna sumele primite ilegal - zice Curtea de Conturi - în timp ce alte milioane de români rămân bine mersi cu pensiile şi salariile tăiate?!

În buna tradiţie a coaliţiilor de putere care se perindă la guvernare de două decenii, legile au fost făcute doar ca să fie schimbate, în funcţie de interese. În acest context nu este de mirare că şi legile bune, care dinamizau iniţiativa privată şi făceau să duduie motoarele economiei de piaţă, au fost călcate în picioare şi abandonate înainte de a-şi îndeplini menirea pentru care au fost create. În acest păienjeniş legislativ s-au strecurat astfel, cu bună ştiinţă, tot felul de acte normative prin care unii bugetari au reuşit să obţină anumite sporuri prin care aproape îşi dublau veniturile. Numai că, odată cu instalarea crizei şi lipsa acută de lichidităţi, Guvernul a decis reducerea salariilor şi tăierea sporurilor. Faţă de funcţionarii publici de la judeţ, măsurile au avut efectul unui triple lovituri în plex. Pe de o parte, reducerea salariilor cu 25% din iunie 2010, iar pe de alta, obligaţia de a returna sporurile câştigate din 2008, ca urmare a deciziei Curţii de Conturi, confirmată în Justiţie. Şi, nu în ultimul rând, prin apariţia Legii 248 privind salarizarea unitară a personalului bugetar, au fost anulate plata orelor suplimentare şi al 13-lea salariu. Fără discuţie, unele ajustări în sectorul privat se impuneau cu forţa necesităţii. Dacă sectorul privat, cel care asigură dezvoltarea economică şi progresul social, a fost intens afectat de criză şi a fost nevoit să suporte cele mai acute şocuri, segmentul bugetar nu putea rămâne intact. Chiar dacă nu îmi place comparaţia făcută de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu doi ani, cea cu omul gras cărat în spate de cel slab, o invoc aici datorită marii puteri de reflectare a realităţii. Cam aşa au stat lucrurile şi, din păcate, omul gras, chiar dacă a mai dat jos nişte kilograme, a pândit momentul, iar în anul electoral 2012 vrea să sară din nou în cârca celui slab. Apoi, momeala cu creşterea salariilor şi pensiilor a fost aruncată doar pentru a calma nişte spirite, pentru că, în realitate, este imposibilă. De unde va lua Guvernul bani pentru majorări, de vreme ce creşterea economică este greu de crezut că va ajunge la acel firav nivel anticipat de 2%? Toată lumea este de acord acum că nu din împrumuturi: aşa cum a mers, nu mai merge, vorba lui nea' Trăienică. Rămân doar investiţiile, însă dacă se vor lua bani de aici, cum mai este posibilă creşterea economică? Despre asta este vorba, în esenţă. Anul acesta sunt alegeri, iar partidele aflate la guvenare au nevoie ca de aer să bifeze electoral, să-şi recupereze o părticică din imensele pierderi de imagine suferite. Numai că metodele prin care o fac sunt periculoase, disciminatorii, ineficiente şi care vor adânci criza. În primul rând, amnistia fiscală este o măsură corectă atunci când este aplicată nediscriminatoriu. Nu poţi umbla cu o dublă măsură, să le ierţi unora datoriile, sperând că ei te vor vota, dar în acelaşi timp să asişti cu nepăsare la moartea IMM-urilor, a firmelor sufocate de taxe şi fiscalitatea aberantă. Apoi, măsura nu este corectă faţă de ceilalţi bugetari, din sănătate şi învăţământ. Şi aici au fost operate aceleaşi tăieri, angajaţii au rămas la fel, cu bani mult mai puţini. Amnistia fiscală poate fi un instrument eficace în economie, dacă vrei să dai un ajutor serios şi consistent firmelor apăsate de datorii, dar mai tare decât datoriile le apasă penalităţile uriaşe. Aici trebuie umblat şi aici ar trebui să intervină amnistia fiscală, pentru că nicio firmă nu va reuşi să plătească penalităţi la penalităţi. Efectul imediat? Faliment, şomaj, dispariţia locurilor de muncă. Adică exact reversul a ceea ce ar trebui să facă guvernanţii noştri: să încurajeze crearea locurilor de muncă, să reducă taxele şi în primul rând TVA, deoarece numai aşa poate creşte puterea de cumpărare şi consumul.

Vremurile sub care vieţuim sunt însă grele, iar luminiţa de la capătul tunelului s-a săturat de aşteptare. Avem la îndemână nişte conducători cu o lanternă defectă şi ne rămâne doar speranţa care, nu-i aşa, moare întotdeauna ultima.