Luptă politică pentru revendicarea paternităţii unui proiect
După ce, luni în şir, Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, îi acuza pe consilierii PNL că politizează proiectul parcului tehnologic, astăzi am avut şi prima confirmare. Însă acest lucru a venit din partea grupului de consilieri ai PD-L Bihor. După gafele AIO, care s-au ţinut lanţ, în ceea ce priveşte cei 140 ha de teren visavi de Cimitirul Municipal, care ba erau ale municipiului, ba ale statului, ieri, consilierii locali orădeni au fost convocaţi pentru o şedinţă extraordinară pentru a tranşa această problemă.
Pe ordinea de zi s-a aflat un singur punct, proiectul de hotărâre ce vizează iniţierea unei hotărâri de Guvern pentru trecere în proprietatea oraşului a terenului de pe strara Ogorului, proiect "impecabil" redactat sub sigla grupului PD-L Bihor.
În condiţiile în care în Consiliul Local Oradea există 27 de consilieri, din care membri ai PD-L, doar 10, şi în condiţiile în care toţi consilierii locali au votat, până în prezent, toate proiectele de hotărâri privind susţinerea acestei investiţii, grupul PD-L a decis că-şi patenteze iniţiativa promovării hotărârii de Guvern, ca şi cum ceilalţi colegi de consiliu nu ar fi contat. Toate anexele puse pe masa consilierilor locali poartă în mod exclusiv antetul PD-L Bihor, de parcă acesta ar fi o structură a Primăriei Oradea. În mod normal, toate rapoartele de specialitate care însoţesc proiectele de hotărâre poartă semnătura uneia dintre direcţiile Primăriei. Acum lucrurile par să se fi inversat, acest grup politic şi-a pus amprenta pe un raport întocmit de către Administraţia Imobiliară Oradea, subjugată, de la un timp, în mod vizibil intereselor PD-L. În acest fel, PD-L îşi face doar campanie electorală. În proiectul redactat de PD-L, se solicita Guvernului iniţierea unei hotărâri privind trecerea celor 140 de ha în proprietatea municipiului. De asemenea, la articolul 4 se prevede declanşarea unui referendum local, pentru consultarea populaţiei în vederea înfiinţării unui parc tehnologic.
"Scopul e vital pentru interesele orădenilor. E păcat însă că se dă o luptă politică pentru a se arăta a cui este ideea proiectului. Nu numai consilierii PD-L au susţinut acest proiect, ci noi toţi", a declarat Florian Pantea, consilier PRM. Nici consilierii PNL şi nici ai UDMR nu au fost foarte încântaţi de faptul că pe toate documentele PD-L şi-a pus semnătura. Consilierii democraţi-liberali au mai propus şi organizarea unui referendum local, în vederea consultării populaţiei, propunere de care şi-a retras-o la scurt timp după un scurt incident petrecut în Sala Mare.
Consilierii, apostrofaţi de către un orădean
Un orădean, pe nume Laurenţiu Mihai, inginer care a lucrat 40 de ani la Proiect Bihor, care urmăreşte cu atenţie modul în care executivul local dirijează banii publici a îndrăznit să-i apostrofeze pe consilieri şi pe cei din conducerea Primăria Oradea. "Ar trebui să se dezvolte străzile. Aţi abandonat proiectul cu patru benzi la Centura oraşului. Ce dezvoltaţi voi?", i-a întrebat Laurenţiu Mihai pe consilieri. Vizibil deranjaţi de această intervenţie, consilierii au cerut evacuarea cetăţeanului nemulţumit. În aceste condiţii, consilierii PD-L s-au gândit că un referendum local nu ar fi în avantajul lor, aşa că şi-au retras propunerea. În final, şi consilierii PNL, PRM, PSD şi UDMR s-au raliat propunerii grupului PD-L, votând promovarea unei hotărâri de Guvern pentru trecerea oficială a celor 140 de hectare în proprietatea municipiului.
Ultimatum din partea prefectului
Ulterior, prefectul Mircea Ghitea a adus unele precizări referitoare la acest scandal. Deşi săptămâna trecută consilierii locali s-au văzut nevoiţi să revoce toate hotărârile adoptate privind cele 140 de ha, lucrurile nu par să se fi rezolvat. "Revocarea hotărârilor de Consiliu Local privind cele 140 de hectare situate pe strada Ogorului este firească, dar actele au produs deja efect, terenurile fiind intabulate. Dacă nu vor cere radierea de la Oficiul de cadastru a acestor terenuri, înseamnă că revocarea a fost doar o chestiune de imagine. Executivul orădean are termen până în data de 10 martie să radieze terenurile, în caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ataca în contencios înscrisurile", a precizat Mircea Ghitea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.