La noi, la români, cum toate sunt - de regulă - la extrem, respectiv fie minorităţile nu sunt deloc luate în seamă (cazul grupurilor de aleşi din autorităţile publice colegiale care rămân în afara majorităţii constituite pentru a asigura susţinerea programului politic al executivului în funcţie), fie sunt privilegiate?! în raport cu toţi ceilalţi (cazul "eternei şi fascinantei" U.D.M.R. şi a acoliţilor acesteia). Dacă majoritatea este un fapt istoric şi social, majorităţile - necesare pentru a susţine programe şi concepţii ideologice, politice şi administrative - sunt rezultate ale unor înţelegeri ad-hoc, menite să asigure un sprijin - adesea efemer şi, nu de puţine ori, chiar "contra naturii" - pentru opinii şi curente, care pe un fond anume doresc să se afirme. Dacă înainte de 1989, chiar pe fondul unor alegeri uninominale (doar - nu-i aşa? - tot vot uninominal era şi pe-atunci la români!) nu se punea problema unor alianţe, căci de la "victoria revoluţiei antifasciste şi antiimperialiste de la 23 august 1944", cu girul fostei familii regale a României (cea care a primit - pe cale de retrocedare - proprietăţi imobiliare în valoare de sute de milioane de euro: Castelele Peleş şi Bran, Palatul Elisabeta, domeniul Săvârşin etc.), reprezentanţii în România ai "luminii care venea de la răsărit" (puterea instaurată de "armata sovietică eliberatoare") au avut grijă să asigure stabilitatea unui cadru "democratic" de exercitare a prerogativelor de putere publică ale autorităţilor statale; după decembrie 1989, ecuaţia... cu majorităţile a început să se complice, luând forma uneia cu... din ce în ce mai multe necunoscute. Dacă o necunoscută... cunoscută mereu la crearea majorităţilor parlamentare (cu extensie şi în plan local, la nivelul unităţilor administrative înglobând grupări reprezentative de populaţie vorbitoare de limbă maghiară) a fost tot timpul U.D.M.R., pe rând, la rezolvarea ecuaţiilor administrării treburilor publice (în interesul celor aflaţi vremelnic la putere şi al grupurilor de interese - legitime şi nelegitime - din spatele acestora) au fost identificate soluţii (pe care nu doar noi le-am apreciat ca fiind artificiale): umaniste, conservatoare, fracţionare din partide de orientări notoriu în contra celor afirmate în respectiva conjunctură (aripi şi disidenţe ale partidelor cu viziuni vădit contrarii). Rând pe rând, s-au născut astfel: "Aripa Tânără" a unui partid aflat la guvernare aliată cu cel mai mare partid de opoziţie (1992), Convenţia Democratică (Cooperativa "Alaiul" - cum o denumea un politician) aliată cu FSN (guvernarea 1996 - 2000), finanţatori şi de stânga, şi de dreapta (Atilla Borşi -1996, Dinu Patriciu - 2004). Majorităţi interesante s-au creat la: constituirea Consiliului Judeţean Bihor în 2000 (când grupul format din Avrigeanu şi Morariu - nici ei nu mai ştiu azi ce partid reprezentau atunci - a obţinut un "vice" de judeţ); validarea Guvernului "Tăriceanu I" (diferenţa făcând-o voturile unui partid - fostul P.U.R. - care intrase în Parlament ca remorcă a partidului cel mai interesat în a nu fi aprobat Guvernul respectiv şi programul său); căderea Moţiunii împotriva Guvernului "Tăriceanu II" tocmai datorită votului celui mai fervent critic al Executivului în exerciţiu la acel moment (P.R.M. - partid care nu voia atunci să-i dea satisfacţie "părintelui spiritual" al respectivei Moţiuni); alegerea primarului interimar al Oradiei (decembrie 2007) cu "două voturi sigure" din partea unei formaţiuni căreia nimeni nici nu i-a mulţumit, dar nici n-a criticat-o, pentru că a dat girul celui care avea să câştige. Ceea ce ne-a suprins însă în mod deosebit şi ceea ce a generat acest comentariu a fost însă această stranie "majoritate" care a votat împotriva cererii unui organ jurisdicţional adresată Camerei Deputaţilor pentru a încuviinţa antrenarea răspunderii juridice ("ca simpli cetăţeni") a doi dintre cei mai bogaţi oameni ai României de astăzi, care au reuşit miracolul de a deveni multimilionari (fiecare posedând averi de sute de milioane de euro) din postură de demnitari cu venituri respectabile, dar... controlabile. P.S.D., U.D.M.R. şi P.C. au votat împotriva admiterii cererii de încuviinţare a... egalităţii în faţa legii pentru doi cetăţeni români, despre care Parchetul a strâns dovezi că ar fi comis fapte penale. De partea cealaltă au fost P.N.L., P.D.-L. şi P.R.M. Dar n-au învins! Ne-am adus aminte cu acest prilej şi despre cei 40 de deputaţi, care, în frunte cu deputatul-preşedinte al partidului de guvernământ de la acea dată, au iniţiat un marş de protest pentru a impresiona Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pentru a nu fi tras la răspundere celebrul Gabriel Bivolaru, cel care în cele din urmă a ajuns chiar să "stea la răcoare" - ceva mai mult decât un stagiu de militar în termen - înainte să-şi toace în linişte cele câteva zeci de miliarde acumulate sub formă de "tun" din economiile amărăştenilor români consemnate la una din multele bănci falimentate de "băieţii dăştepţi"!

"Aşa a fost să fie!" - zice românul simplu, din păcate, tot mai adesea împovărat de nepuţinta de a se opune fatalităţii. Imaginaţia "brockerilor de putere" pare să nu aibă margini în a stârni astfel de reacţii din partea celor resemnaţi să suporte orice.