Una dintre cele mai amuzante plăceri intelectuale este aceea de a urmări evoluţia lucrurilor şi rezultatele acestei evoluţii. Desigur, ţine de cercetare această urmărire şi se face cu ajutorul tehnicii cercetării, dar ea are şi un accentuat conţinut ludic prin asocierile neaşteptate pe care le permite.

Astfel, cât de apropiaţi suntem de verişoarele maimuţe o vedem după curiozitate. Maimuţa este vietatea care exemplifică în mod direct curiozitatea ca stare atitudinală înăscută, precedând conştiinţa. Mai mult, ea stă la baza inteligenţei. La om, curiozitatea este paralelă cu nivelul de inteligenţă. Aici, însă, curiozitatea face parte dintr-o sinteză în care intră şi imaginarul, care permite căutarea în afara concretului şi conştientizarea care o leagă de motivaţii. Omul, mai ales omul inteligent, va căuta veşnic. Atunci când curiozitatea se toceşte a apărut deja procesul de involuţie. Căutarea pură, dezinteresată, aparţine novatorilor de orice specie, din orice domeniu. Din ei răsare scânteia genialităţii umane. Când această căutare este însoţită de interese ea aparţine firilor pragmatice, pe care nu le interesează decât profitul maxim pe care îl pot scoate din fiefurile clipei prezente. Această curiozitate interesată, când este acompaniată şi în funcţie de nivelul de inteligenţă, generează: inteligenţele comerciale, inteligenţele infracţionale, care sunt înrudite cu primele şi care au ajuns altceva prin altă evoluţie morală, inteligenţele administrative şi ceea ce putem numi inteligenţele manipulatorii, care includ ca subvariantă inteligenţa socială. Aceste tipuri de inteligenţe vor căuta continuu şi vor specula prompt orice oportunitate umană, tehnică etc. Pentru ele totul este ocazie unică ce nu poate fi pierdută. Rămânem la inteligenţele manipulatorii. Înţelegem prin manipulare acţiunea deliberată de a influenţa gândirea unui om sau a unor grupuri de oameni, pentru a trage concluziile pe care manipulatorul le doreşte, prin tehnici care aparent permit (vârful aisbergului), dar mai ales nu permit (corpul aisbergului) conştientizarea acestui lucru de către ţinta manipulării. Manipulatorii au folosit întotdeauna ceea ce le permitea vremea: cândva teatrul şi literatura, apoi afişul, cântecul, radioul, televiziunea (cea mai virulentă şi mai perversă), iar astăzi internetul. Acesta permite subtilităţi aproape la fel de virulente ca televiziunea, dar este mai periculos pentru că se adresează eminamente tinerilor şi mai ales tinerilor inteligenţi şi în formare, care la vârsta adultă vor ajunge lideri de opinie în grupurile în care vor trăi. În acest sens, la ora actuală se poartă adevărate războaie internautice. Este suficient să amintim războiul internautic dintre evrei şi societăţile (organizaţii) fundamentaliste arabe. Dar ele sunt cu mult mai multe. Noi înşine nu suntem în afara unor asemenea agresiuni. Intrarea în Europa şi NATO nu ne apără cu nimic de asemenea agresiuni internautice. Prietenii românilor din răsărit şi din apus sunt cunoscuţi. Dar să concretizez ceea ce afirm. Primesc pe internet, circulă între diversele grupuri de internauţi (unele grupuri spontane, altele dubios de spontane), un grupaj de imagini din România, fără comentarii, doar imagini. Splendide imagini, din Deltă, din câmpii, din munţi, din întreaga natură a României. Fără nicio imagine despre frumuseţi realizate de mâna omului, cele care legitimează o populaţie. Iar la urma grupajului o imagine cheie: populaţie. O căruţă, cu roţi de cauciuc, trasă de două mârţoage, iar în căruţă un el şi o ea şifonaţi, cu trăsături antropometrice, aparţinând unor populaţii care îşi duc viaţa în căruţă, traversează un râu ce traversează o pajişte, fără drumuri, fără cărări.

Este prin conotaţie un stimul subliminal. Vă aduceţi aminte de acea pervers antiromânească zicere "frumoasă ţară, păcat că e locuită"?
(va urma)