Ţăranilor români, cu ocazia zilei de 3 august 1949, la aniversarea a 58 de ani de la evenimentele care au avut loc în zona de vest a ţării noastre, respectiv în Bihor. An de an, de fiecare dată, conştiinţa ne obligă pe noi, puţinii care mai supravieţuim, să ne amintim cu groază şi să le amintim celor care n-au trecut prin focul acelor evenimente despre Revolta ţăranilor contra Revoluţiei chiaburilor - cum a numit-o conducerea securistă, care conducea Republica Populară după modelul U.R.S.S., la acea dată de tristă amintire. Obligaţi să accepte plăţi în bani în loc de cereale, obicei vechi de când cerul şi pământul, muncitorii de la batoze, lipsiţi de pământ fiind, au ajuns în pragul disperării, trecând la grevă, nemaivrând să lucreze. De cealaltă parte, ţăranii care aveau pământ erau supuşi regimului de cote progresiv cu numărul de hectare deţinut, până ajungeau la o cotă imposibil de realizat. Astfel stând lucrurile, cele două tabere şi-au dat mâna. Numele meu este Ioan Ţărău, sunt din Girişu Negru. Aveam tinicheaua la gât cu emblemă de "chiabur", după împărţirea socială făcută de comunişti, pentru cei care aveau 18 ha de pământ. La treieratul grâului - recolta din 1948, delegatul din partea P.M.R. (un activist de partid cu jandarmul lângă el, având puteri nelimitate), mi-a aplicat o supracotă, aşa că am plecat acasă doar cu grâul de calitatea a III-a, restul fiind încărcat în căruţă, şi, cu drapelul lângă noi, l-am dus, împreună cu un jandarm, la Baza de recepţie Tinca. Aceasta era soarta chiaburilor. Când un neam întreg însângerat n-a mai putut răbda, s-a declanşat, în 1949, revolta, iar eu, noaptea, m-am trezit cu o maşină neagră în faţa casei. În anul 1949, din gura ţăranilor se auzeau cuvintele marelui nostru poet ardelean George Coşbuc: "Să nu dea Dumnezeu cel sfânt Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa Nici în mormânt!". În acea vară, ţăranii din Batăr, Belfir, Bicaciu, Salonta, Cociuba Mare, Cheşa, Craiva, Cişlaca, Coroi, Cărăsău, Petid, Tăut, Talpoş şi Girişul meu au pus mâna pe arme, care se mai găseau ici-colo din războiul care trecuse peste noi, pe coase şi pe securi, ce avea fiecare la îndemână. S-au opus regimului de cote, au ieşit în stradă, strigând ca nu vor da un bob de grâu cotă. Scandau "Vrem treieriş liber fără activişti şi jandarmi" şi alte lozinci împotriva celor care i-au provocat şi, pe urmă, acuzat. Ei au fost cei care au întins coarda până la refuz, încât "... prima Rebeliune anticomunistă din România, când aproape 17.500 de ţărani, din 54 de comune, erau pe baricadă, împotriva conducerii comuniste - la care răspunsul conducerii bolşevice a fost prompt, reprimarea, înăbuşirea în sânge... Zeci de ţărani au fost împuşcaţi în şanţuri în faţa caselor, a primăriilor şi în lanurile de porumb." Cele câteva comune amintite anterior sunt completate cu o copie xerox scoasă dintr-o carte pe care o deţinem de-abia acum şi care este un balsam de mângâiere sufletească pentru cei care mai supravieţuim, în cazul meu, la vârsta de 90 de ani. Marele regret al subsemnatului este că istoria noastră încă nu scrie şi nu este încă pregătită să scrie adevărata istorie. "Adevărul încă se mai lasă aşteptat", sunt cuvintele distinsei doamne Lucia Hossu Longin, ca răspuns la o întrebare adresată de mine, aici, în Arad, cu ocazia vizitei domniei sale la Universitatea "A. Vlaicu", la lansarea unei cărţi. Poate distinşii noştri istorici vor socoti că este momentul prielnic pentru a scrie istoria care ne-a fost ascunsă. Salut cu frăţescul meu suflet pe bihorenii noştri care mai trăiesc şi fac parte din familia celor cu care am fost împreună 7 ani în stepa Dobrogei la "Canalul morţii ". Să iertăm şi să nu-i uităm pe cei care din neştiinţă ne-au scos noaptea din ce am agonisit împreună cu câteva generaţii, pentru câteva hectare de pământ. Comuniştii au ocazia să vadă cum au fost minţiţi când după Marx, Lenin şi Stalin, au fost numiţi exploatatori, agoniseala noastră strânsă până atunci este doar vârful aisbergului faţă de ce au furat noii baroni roşii, proletarii de atunci, care în numele societăţi sărace, în numele socialismului proletar de atrunci, astăzi s-au transformat în baroni şi nu mai vor să audă de comunism, aşa ne-au minţit stimaţilor tovarăşi. Fiind că tot ei sunt cei de ieri şi cei de azi, şi-au făcut legi care-i apără şi nu vor face niciodată un nou canal şi nu vor muri în puşcării ca vechea burghezie.