Uniunea Europeană seamănă cu un ring de box în care doi luptători concentraţi se bat în tăcere, fără să mai bage de seamă că podeaua e crăpată şi corzile stau să pleznească. În colţul roşu, al sentimentelor naţionale, stă cuplul franco-german care, încă din ianuarie 2011, începuse să se joace de-a imperiul european. În colţul albastru cu steluţe aurii, aflată în creştere de formă, stă masiva birocraţie bruxelleză al cărei pumn, mângâiat de stimulentele fondurilor europene, a fost până de curând subapreciat. Căci miercuri, Parlamentul European a adoptat fără emoţii pachetul celor 6 măsuri destinate să întărească controlul Bruxelles-ului asupra strategiilor economice din cele 27 de state membre. Scopul este comun: adăugarea unei uniuni fiscale europene la cea monetară deja existentă şi serios ameninţată de criza datoriilor suverane. Însă mijlocul prin care acest obiectiv poate fi atins diferă în funcţie de oraşul în care se desfăşoară discuţia. De la Berlin şi de la Paris se vede o Uniune Europeană dirijată de un guvern economic comun format din liderii guvernelor din ţările membre şi condus de blajinul Herman van Rompuy. Aceasta a fost propunerea din august a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, şi a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy. Deşi nu este clar cum un organism care se va întruni doar de două ori pe an va reuşi să deseneze o politică fiscală europeană, este limpede că deciziile cele mai importante vor fi luate în spaţiul îngust şi închis specific negocierilor dintre cei doi puternici politicieni. S-a mai întâmplat şi în ianuarie 2011 sau în august 2011, atunci când Merkel şi Sarkozy au negociat planul unei guvernante economice comune departe de ochii celorlalţi europeni. Dar la Bruxelles, Amsterdam sau Helsinki, lucrurile se văd altfel. Noua uniune fiscală va fi condusă de birocraţia europeană, prin intermediul Comisiei Europene în fruntea căreia a reînviat Jose Manuel Barroso. Acesta este de fapt miezul dur al pachetului celor 6 măsuri adoptate miercuri în Parlamentul European: politicile economice şi bugetele statelor membre vor fi supravegheate de la Bruxelles şi sancţionate prin amenzi direct de către Comisia Europeană. Care dintre cele două modele va avea în final câştig de cauză? De răspunsul la această întrebare depinde viitorul Europei în următorii zece ani. Berlinul şi Parisul preferă metoda interguvernamentală, căci astfel influenţa lor deja consistentă va fi şi mai mult potenţată. Franţa s-a opus cu îndârjire creşterii puterii Comisiei Europene, dar Olanda, Belgia, Polonia şi alte câteva ţări de mărime medie au sprijinit Comisia tocmai în încercarea de a contrabalansa influenţa franco-germană. Simplificând, vom avea fie o Uniune fiscală condusă de un organism format din lideri politici aleşi prin vot dar care vor fi dominaţi de Franţa şi Germania, fie un supra-stat european dirijat de o birocraţie imună la pretenţiile individualiste ale naţiunilor membre dar numită (nu aleasă) şi ruptă prin urmare de alegătorul obişnuit.Primul pas spre această ultimă variantă a fost făcut prin adoptarea pachetului celor 6 măsuri de disciplină economică (controlul strict al cheltuielilor şi dezechilibrelor bugetare) a căror nerespectare va duce la amendarea cu 0,1% din PIB a statului repetent de către Comisia Europeană. Deşi procentual pare nesemnificativă, suma este consistentă şi ar acoperi construirea câtorva spitale moderne în cazul unei ţări cum e România. Pe lângă amenzi, pachetul legiferează şi aşa-numitul semestru european care obligă statele membre să prezinte Comisiei Europene, spre evaluare, proiectul de buget şi să accepte recomandările făcute de aceasta. Unde se situează România în acest meci important? Undeva foarte la margine. Măsurile care ţintesc spre stabilirea unei guvernante economice comune vizează în primul rând statele din zona Euro. Ştim cu toţii că regulile stricte sunt respectate doar sub ameninţarea unor pedepse severe. Dar amenzile menţionate mai devreme se vor aplica doar statelor din zona Euro şi, deşi România va trebui să raporteze proiectul de buget şi să respecte recomandările venite de la Bruxelles, birocraţii europeni nu vor avea prea multe mijloace de presiune asupra politicienilor de la Bucureşti (...) Dar zarurile sunt departe de a fi aruncate. Pachetul celor 6 legi trebuie să fie aprobat la începutul lunii octombrie de către Consiliul UE dar, cel mai important, la jumătatea lunii octombrie urmează să se desfăşoare summitul UE acolo unde, politicienii de vârf ai Europei vor discuta propunerile din august 2011 ale lui Merkel şi Sarkozy, care vizează acelaşi obiectiv al unei guvernante economice europene comune. Atunci va lovi pumnul jucătorului din colţul roşu.

Vlad Mixich