Ediţia din acest an a Memorialului "Toni Alexe" nu se va mai organiza la Oradea, ca precedentele două, ci la Timişoara, în perioada 22-24 august. Motivul invocat de Federaţia Română de Baschet pentru schimbarea locului de disputare a fost legat de întârzierea lucrărilor de reabilitare efectuate în această perioadă la Arena "Antonio Alexe".

Indiferent de motivele acestei schimbări, este o palmă pentru oraşul nostru, care, iată, nu s-a dovedit capabil să finalizeze la timp lucrările de reabilitare a unei arene sportive. Chiar dacă, până acum, s-au alocat peste 2 milioane de euro pentru reabilitarea acoperişului sălii, a suprafeţei de joc, a vestiarelor, iată că indolenţa unora şi ritmul de melc în care avansează lucrările au dus la pierderea organizării unui turneu care-şi propunea să omagieze memoria unui mare sportiv, care a făcut cinste oraşului de-a lungul activităţii sale. Începute în 2007, lucrările au fost întrerupte toamna trecută, odată cu reluarea competiţiilor naţionale de handbal şi baschet, fiind reluate abia la începutul acestei veri. În primăvara acestui an, cei în drept au dat asigurări că vor fi finalizate la termen. Cu toate că se vehicula ideea că lucrările sunt departe de a fi finalizate, administratorul Arenei, Florin Petrilă, afirmă că miercuri se va monta deja parchetul şi se pot disputa orice fel de întreceri. În atari condiţii, ne miră decizia FRB de mutare a turneului şi probabil că şi meciul de baschet dintre naţionalele României şi Ciprului, din cadrul grupei valorice B a Campionatului European, se va desfăşura tot în municipiul de pe Bega, deşi jocul era programat iniţial la Oradea. Încă o dată s-a dovedit că incompetenţa unora, coroborată cu lipsa de comunicare provoacă, şi nu pentru prima dată, prejudicii sportului orădean. Nu mai departe de anul trecut, nefinalizarea la timp a lucrărilor de la Bazinul Olimpic - care, fie vorba între noi, au înghiţit peste 5 milioane de euro - a dus la pierderea dreptului de a candida la organizarea Campionatului European din 2010. Acum, fiecare se scuză şi aruncă pisica moartă în curtea celuilalt, dar mai este o vrobă: cine se scuză se acuză. Ne punem întrebarea oare de ce se mai investesc sume atât de mari în infrastructura unor baze sportive ultramoderne, dacă acestea nu sunt finalizate la timp şi nu reuşim să organizăm evenimente sportive de anvergură, graţie cărora Oradea să se înscrie în circuitul marii performanţe sportive?

Ar fi timpul ca autorităţile locale să nu mai accepte scuze şi tot felul de motive puerile ce încearcă să ascundă incapacitatea unora de a-şi face treaba şi să ia măsuri pentru ca iubitorii de sport orădeni să nu fie privaţi de spectacolul sportiv pe care şi-l doresc şi pentru care plătesc.